Bayard. Păcate şi virtuţi cavalereşti (II)

cavalerul bayardTrecură anii… Carol al VIII-lea se săvârşi din viaţă în 1498. Anii consumară apoi şi domnia lui Ludovic al XII-lea, care, mânat de aceeaşi aviditate, continuase să pârjolească Peninsula Italică.

Suit pe tronul Franţei la începutul anului 1515, Francisc I era frumos şi desfrânat, îndrăzneţ şi risipitor, însetat de putere şi nepăsător la suferinţele poporului său. Ispitit şi el de prada pe care o reprezenta Italia, trimise vorbă lui Bayard să se îndrepte spre această ţară, pentru a comanda avangarda oştirii franceze.

Vestea sosirii lui în valea râului Pad sosi ca un trăsnet asupra duşmanilor. „Acest Bayard a trecut munţii, dar îl voi prinde ca pe un porumbel în colivie!” – se făli Prospero Colonna, comandantul armatei papale. Câteva săptămâni mai târziu, el era cel care lâncezea în cuşca lui Bayard. Întreaga oaste a pontifului de la Roma capitulă, ceea ce sili pe mercenarii elveţieni să se retragă spre Milano.

Câteva zile mai târziu, Francisc I îşi aducea trupele în câmpia lombardă. La Marignano, nu departe de Lodi, avu loc a mare bătălie, în cadrul căreia 30.000 de pedestraşi şi 9.000 de călăreţi francezi, susţinuţi de o artilerie excelentă, înfruntară pe cei 28.000 de pedestraşi elveţieni ai cardinalului de Sion. Dar aceştia erou soldaţi dârji, înalţi şi atletici, mândri de răsunătoarele lor victorii de la Granson, Morat şi Novara. În acordurile corului din cantonul Uri, ei înaintau la luptă în rânduri strânse, bizuindu-se pe forţa loviturii şi pe îndemânarea braţelor.

Bayard era în elementul lui. Aplecat pe cal, se avânta printr-o pădure de lănci, lovind în faţă şi în spate, în dreapta şi în stânga. Pe neaşteptate, un grup de vrăjmaşi îl înconjură pe Francisc I, gata să-l doboare. Dar cavalerul interveni năprasnic, salvându-l de la captură.

Odată cu venirea zorilor, lupta reîncepu cu şi mai multă înverşunare. Şarjele cavaleriei franceze fură respinse una după alta şi abia spre amiază artileria lui Francisc I frânse avântul elveţienilor. Niciun nor nu mai tulbura acum cerul cârmuitorului francez, care dori să fie „uns” cavaler de către cel mai vrednic oştean al regatului. Onoarea reveni lui Bayard, „pentru că nimeni nu avusese norocul de a se găsi în atâtea bătălii şi asalturi… şi de a da mai multe dovezi de vitejie, îndemânare şi înţelepciune…”

Stratagema reuşeşte

Pe vremea aceea, pacea avea viată scurtă. Nori negri şi ameninţări pentru Franţa se îngrămădiră curând la orizont. Dincolo de Pirinei se urcase pe tron un nou rege, care în scurtă vreme căpătă şi coroana imperială a Habsburgilor: Carol Quintul. El îşi închină viaţa întreagă mirajului monarhiei universale.

Tendinţele sale de hegemonie întâlneau în Franţa singura piedică. Alianţa Angliei înclină şi mai mult balanţa în favoarea lui: suveranul britanic Henric al VIII-lea făcu să izbucnească o nouă furtună războinică în 1521. În frunte cu contele von Nassau şi cu aventurierul Franz von Sieckingen, o puternică armată pătrunse în Franţa. Surprins nepregătit, Francisc I încearcă să câştige timp. Cheia rezistenţei se găsea în orăşelul de graniţă Mezieres. După cucerirea lui, năvălitorului nu-i rămânea decât să bată la porţile Parisului.

Din Dauphine-ul său natal, Bayard se grăbi spre Méziéres. În locul unei cetăţi puternioe şi bine echipate găsi o localitate cu fortificaţiile slabe, bastioane dărâmate şi un turn în ruină. Peste două zile apăru şi duşmanul. Situaţia cavalerului era foarte grea. Celor 40.000 de inamici, care dispuneau şi de artilerie, Bayard nu le putea opune decât nişte metereze neterminate, în spatele cărora se aflau abia 3000 de apărători, cu alimente şi muniţii insuficiente.

Cotropitorii trimiseră un sol, care-i ceru să capituleze. „Prietene – îi răspunse cavalerul -, spune stăpânilor tăi că regele, suveranul meu, are destui oameni ca mine pentru a păstra acest oraş care vă stă în cale. Deoarece mi-a făcut cinstea de a se încrede în mine, sper să-l păstrez până când stăpânii tăi se vor plictisi de asediu…”

Trecură trei săptămâni de lupte înverşunate. Totul se prefăcuse în ruină. Cei rămaşi în viaţă se aflau la capătul puterilor. Lui Bayard îi veni o idee: aflând de discordia dintre cei doi comandanţi din tabăra duşmană, von Nassau şi von Sieckingen, făcu să cadă în mâinile celui de-al doilea o scrisoare, prin care îl anunţa pe Francisc I că oraşul este perfect aprovizionat şi că moralul soldaţilor e nezdruncinat. Descurajat, van Sieckingen ridică tabăra în aceeaşi zi şi bătu în retragere. După trei zile, nu mai puţin descurajat, renunţă la asediu şi contele von Nassau.

bayard moartea

Moartea cavalerului Bayard

Din nou în Italia. Ultimele zile ale lui aprilie 1524 se scurgeau chinuitor de greu. Oastea franceză se retrăgea din Lombardia, în dezordine, hăituită pas cu pas de spanioli. De vină era incapacitatea comandantului şef, amiralul Guillaume Gouffier de Bonnivet, favoritul regelui.

Focul necruţător al archebusierilor basci semăna moarte în jurul cavalerului Bayard. Şi iată că norocul lui proverbial nu-l mai ocroti. Lovit în spate, se frânse pe cal şi căzu la tulpina unui stejar bătrân. Când se trezi din leşin, constată că era la Romagnano Sesia, înconjurat de spanioli. Recunoscu pe marchizul de Pescara şi pe generalul Francesco d’Avalos. Făceau parte din tabăra adversă, dar îi însufleţea acelaşi „ideal”, aceeaşi mentalitate de spadasini cu titluri de nobleţe, de profesionişti ai războiului. Veniseră cu toţii să plângă „marea pierdere pe oare o suferă întreaga cavalerime…”, căci „Franţa nu ştie ce a pierdut azi în acest cavaler…”

La căpătâiul muribundului venise şi vechiul său tovarăş de arme, conetabilul de Bourbon, care-şi trădase ţara şi trecuse de partea duşmanului. Când el încercă să-şi exprime durerea pentru rănirea lui Bayard, acesta îi răspunse: „Vă mulţumesc, dar nu eu sunt cel care trebuie plâns. Mi-e milă de domnia voastră, monseniore, de a vă vedea contra regelui, a patriei şi a jurământului vostru“.

Bayard închise ochii pentru totdeauna. Avea patruzeci şi opt de ani. Armata spaniolă, în frunte cu comandantul ei, defilă descoperită prin faţa trupului său neînsufleţit.

Prima parte AICI

sursa: Stelian Brezeanu, Bayard. Păcate şi virtuţi cavalereşti în Magazin istoric, anul III, Nr.2(23), februarie 1969

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: