Viaţa cotidiană în Principatele Române în timpul domniilor fanariote (II)

fanarioti

În timpul regimului fanariot, alimentaţia locuitorilor din Principate a fost în general asemănătoare cu cea din perioada anterioară din punctul de vedere al abundenţei la nivelul Curţii domneşti şi al caselor boiereşti. Călătorul străin Anton Maria del Chiaro arăta în monografia sa că la Curtea domnească din vremea lui Constantin Brâncoveanu masa era foarte îmbelşugată şi se desfăşura în mod riguros, urmând un anumit protocol, mai ales la servirea bucatelor; de exemplu, înainte de ospăţ şi după, toti comesenii se spălau pe mâini într-un lighean de aramă, apoi aceştia serveau o băutură tare, vutca, iar la sfârşitul ospăţului se sorbea cafeaua şi urma fumatul din narghilea. Acelaşi observator străin mai afirmă că la sărbătoarea Sfintelor Paşti, domnul ţării dădea un banchet în „sala cea mare”, la care participa personal şi un altul era oferit de doamna ţării în apartamentul ei jupâneselor boierilor, în care evolua o orchestră compusă din tobe şi ţambale. La aceste mese se serveau nu numai mâncăruri alese, ci şi băuturi dintre cele mai fine. Banchete similare erau organizare şi la Curtea domnească din Iaşi pe timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, consemnate, cu multe amănunte, de numitul domn în lucrarea sa Descrierea Moldovei. Aici, comesenii obişnuiau să închine pahare de vin înalţilor monarhi ai vremii cu care domnul ţării se afla în bune relaţii, în frunte cu sultanul.

În prima jumătate a veacului al XVIII-lea, potrivit modei ţarigrădene în organizarea ospeţelor, la Curtea domnească şi în casele boiereşti se ardeau mirodenii înainte de servirea bucatelor şi erau introduse printre felurile de mâncare tradionale şi cele specific orientale (pilaful). În lipsa cuţitelor şi furculiţelor, comesenii foloseau lingura pentru ciorbe şi mâncăruri cu sos şi degetele pentru consumul fripturilor tăiate în prealabil în felii. Desertul era alcătuit din dulceţuri, halva şi cafea. În timpul mesei evoluau şi dansatori, care executau dansuri orientale; de obicei la banchetele oferite unor oaspeţi străini erau invitaţi şi unii dintre marii dregători ai ţării.

Şi alimentaţia întâlnită în modul de viaţă al boierimii era îmbelşugată. Anton Maria del Chiaro descrie cum se desfăşura un banchet în „salonul” casei bucureştene al unui mare dregător, după un protocol similar cu cel de la Curtea domnească, dar de proporţii mai modeste (spălatul pe mâini înainte şi după ospăţ, servitul băuturii înaintea bucatelor, aducerea deodată a tuturor felurilor de mâncare). El adaugă şi faptul că la astfel de ospeţe se servea şi mămăligă, dar cu unt şi brânză. Diferiţi călători străini de la începutul secolului al XIX-lea sesizează însă şi unele noutăţi în cadrul ospeţelor din marile case boiereşti, de exemplu folosirea de săpunuri parfumate pentru spălatul mâinilor, servirea la masă a bucatelor pentru toate gusturile, distrarea oaspeţilor cu muzică executată la pian sau clavecin şi la harpă, introducerea dansului, la care participau după ospăţ comesenii.

În ceea ce priveşte alimentaţia locuitorilor din mediul urban, ea era mult mai modestă faţă de cea întâlnită în casele boiereşti. În acest climat se constată tot mai mult influenţa orientală atât în privinţa felurilor de mâncare, cât şi a pregătirii lor, obicei care se va păstra şi în epoca m0dernă. În general în gospodăriile acestora se serveau la masă ciorbe de legume şi din carne de pasăre, de bovine şi ovine, apoi fripturi din carne de oaie, pastramă de capră, tocană din legume şi cu carne (iahnie, lb. turcă), tocăni cu sos, dar şi sarmale (sarmak = a înveli, lb. turcă), pilaful şi plăcintele cu brânză şi carne, iar ca băuturi rachiul şi vinul. Nu lipseau nici dulciurile, ca halvaua, salepul, limonada (limoni = lămâie, în neogreacă şi în turcă).

Cum era şi de aşteptat, alimentaţia din mediul rural era foarte precară. Călătorul suedez von Weismantel relata, la începutul secolului al XVIII-lea, că cei mai mulţi ţărani din cele două Principate nu consumau pâine din cauza sărăciei, ci o plăcintă coaptă în spuză, făcută din făină de mei. Tot din făină de mei se mai făcea şi o fiertură, pe care o mâncau cu lapte şi cu brânză. În privinţa băuturii, ei consumau braga, ca şi tătarii, vinul fiind prea scump. Relativ la alimentele specifice, din gospodăria ţărănească, la călătorii străini sunt amintite supa de varză, ceapa, usturoiul, pentru că mai rar dispuneau de carne, peşte şi vânat. În loc de pâine, mulţi se hrăneau cu mămăligă din făină de porumb şi un aluat din făină de mei – pe care o obţineau în gospodăria lor la râşniţa manuală.

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea se constată că orăşenii şi târgoveţii adoptaseră în alimentaţie feluri de mâncare de modă ţarigrădeană, consumând tot mai multă carne de ovine la prepararea acestora, de exemplu ciulamaua (fiertură din făină, lapte şi unt, la care se adăuga şi carne de pasăre), ghiveciul (mâncare din legume cu carne), iahnia (mâncare de zarzavat cu carne de oaie sau cu peşte), pilaful (fiertură de orez cu unt şi carne de ovine), iaurtul (lapte prins şi acrit cu frunze de stejar), caşcavalul (brânza de oaie întărită într-o formă rotundă), iar ca dulciuri magiunul (o fiertură din poame – prune, struguri şi dovleac), halvaua (prăjitură din făină rumenită amestecată cu miere şi tahân).

sursa: Academia Română, Istoria Românilor, vol. VI, Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, p.134-136

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: