Viaţa cotidiană în Principatele Române în timpul domniilor fanariote (I)

vestimentatie boiereasca in timpul regimului fanariot

Viaţa cotidiană a membrilor societăţii româneşti din cele două Principate a cunoscut încă de la începutul secolului al XVIII-lea modificări spectaculoase, în special la nivelul reprezentanţilor clasei politice conducătoare (domnul şi boierii), care au căutat să imite practicile ţarigrădene în domeniul îmbrăcămintei, al hranei şi al distracţiilor. În schimb, în rândul orăşenilor şi mai ales al ţăranilor se constată menţinerea obiceiurilor tradiţionale.

Cum era şi firesc, membrii familiei domnitoare din cele două Principate au optat, din motive de oportunitate, pentru moda ţarigrădeană, mai ales că mulţi dintre domnii fanarioţi trăiseră la Istanbul înainte de ocuparea tronului. Acest fapt se reflectă şi în portretele lor, în calitate de ctitori, din tablourile votive ale unor lăcaşuri de cult, alteori în gravuri din acea vreme, cum este portretul lui Alexandru Ioan Mavrocordat din scaunul Moldovei (1785-1786). De obicei, domnul ţării era prezentat în costum de ceremonie, având pe cap o căciulă de blană cu muche înaltă deasupra, iar corpul înveşmântat într-un caftan lung până la pământ, fără mâneci, cu ceaprazuri late de aur, îmblănit cu hermină şi agrafat la gât. La rândul ei, doamna ţării era înfăţişată în rochie de brocard acoperită parţial de o mantie cu revere îmblănite, iar pe cap de asemenea o căciuliţă din blană, aşa cum apare pe peretele bisericii Frumoasa de lângă Iaşi doamna Zoe Ghica, soţia lui Grigore al II-lea Ghica.

Despre vestimentaţia boierimii, numeroşi călători străini atestă în însemnările lor faptul că aceasta se asemăna cu cea turcească, bărbaţii purtând pe cap un calpac sau un işlic şi pe corp un anteriu larg până la glezne, cu mâneci lungi, încheiat cu copci în loc de nasturi şi îmbrăcat peste cămaşa de borangic. În ceea ce priveşte încălţămintea, aveau ciorapi şi papuci ţuguiaţi, căptuşiţi cu piele, pe vreme rea papucii fiind înlocuiţi cu pantofi din marochin. Jupânesele boierilor erau îmbrăcate cu şalvari fini cu ilic sau pieptar, peste care se acopereau cu un anteriu lung, înlocuit iarna cu giubea (haină largă din postav), iar în picioare cu papuci sau conduri.

domni fanarioti

Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe măsură ce dominaţia otomană în cele două Principate a început să intre în declin, ca urmare a înfrângerilor suferite de turci din partea oştilor austriece şi ruseşti şi a ocupaţiei militare străine, pătura superioară a societăţii româneşti, venită în contact direct şi indirect cu practicile civilizaţiei europene, în mai toate domeniile de activitate, a abandonat treptat moda ţarigrădeană în vestimentaţie, preferând-o pe cea din ţările cele mai avansate de pe continentul nostru. Fenomenul este atestat de unele mărturii contemporane, ce sesizează atitudinea unor boieroaice mai tinere, care se îmbrăcau după moda venită de la Paris şi Viena. Ea a pătruns în această vreme şi în iatacul doamnei ţării; la începutul secolului al XIX-lea, de exemplu, Safta, soţia lui Constantin Vodă Ipsilanti, purta rochii de modă europeană, după mărturia călătoarei franceze Christine Reinhard. În schimb, boieroaicele mai în vârstă preferau costumul naţional în locul modei ţarigrădene. În ceea ce-i priveşte pe domnii ţării şi pe boierii de rang diferit, aceştia continuau să apară în veşminte orientale, chiar şi la începutul secolului al XIX-lea. Dar în educaţia boierimii se constată o puternică influenţă europeană – apuseană -, cei mai mulţi vorbind perfect franţuzeşte şi italieneşte şi folosind adeseori chiar expresii alese.

În privinţa îmbrăcăminţii locuitorilor din mediul urban, aceasta era întrucâtva deosebită de a boierilor, mai simplă şi mai putin costisitoare, purtată de diferite categorii, şi anume: negustori, meşteşugari, cărturari, clerici, dascăli, grămătici etc. Uneori însă cei mai înstăriţi dintre negustori, cu legături puternice în ţările europene – apusene – căutau să imite într-o anumită privinţă boierimea de rang inferior, aşa cum se reflectă în portretele unora dintre ei aflate în tablourile votive ale ctitoriilor lor. Aşa, de pildă, Staico neguţătorul şi Apostol bacal, ctitori la biserica Bradu din Bucureşti, sunt îmbrăcaţi cu giubele îmblănite şi cu capul acoperit de işlice. Tot astfel este reprezentat Constantin cojocarul, ctitor la biserica „Sf. Constantin” din acelaşi oraş, şi Ionaşcu cupeţul la biserica din Slatina, care-i poartă numele, ca şi Petrache zugravul, purtând pe cap un işlic în colţuri, iar corpul înveşmântat cu o giubea împodobită cu blană.

În ceea ce priveşte îmbrăcămintea ţăranilor, aceştia şi-au păstrat portul tradiţional, având pe cap căciulă din blană de miel, mai ales iarna, iar pe corp cămaşa ce atârna peste iţari, prinşi cu o cingătoare, peste care era acoperit cu un cojoc de blană de oaie, mai ales pe vreme rea; în picioare aceştia purtau de obicei opinci din piele netăbăcită. Un călător străin de la începutul secolului al XIX-lea, Langeron, afirmă că opincile sătenilor români semănau cu cele ale ţăranilor din Spania. Apoi, referindu-se la vestimentaţia ţărăncilor, constată că ele aveau o fustă scurtă, cămaşă şi tunică lungă, capul fiindu-le acoperit cu un voal alb, dar numai acelea măritate. O observaţie subliniată de contemporanii vremii constă în faptul că vestimentatia, ca şi încălţămintea ţăranilor era confecţionată de aceştia în cadrul gospodăriei lor.

sursa: Academia Română, Istoria Românilor, vol. VI, Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, p.133-134

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: