Scriitori în temniţă: Dostoievski şi Oscar Wilde

Dostoievski - Oscar Wilde

Secolul al XIX-lea, căruia îi place să se joace cu simboluri, ne dă o dovadă în ce priveşte dublul efect al aceloraşi evenimente. Feodor Dostoievski şi Oscar Wilde, amândoi scriitori cu renume, de rang nobil, se prăbuşesc deodată: sunt izgoniţi din societatea burgheză în care trăiau, şi zăvorâţi în temniţă.

Dar Wilde e cu totul distrus de această încercare, strivit ca într-o piuliţă – pe când lui Dostoievski încercarea îi dă abia atunci formă, ca şi bronzului în creuzetul încins la foc. Căci Wilde, care mai are sentimentul social, care ţine instinctiv la normele exterioare ale sociabilităţii, ale omului deprins să trăiască în societatea umană, se simte dezonorat, ars cu fierul roşu al hulei burgheze; cea mai crâncenă umilire e pentru el baia aceea din temniţa de la Reading, unde trupul său de gentilom, atât de îngrijit, e silit să se cufunde în apa murdară în care s-au scăldat alţi zece osândiţi. O întreagă clasă privilegiată, toată civilizaţia gentlemen-ului se cutremură prin el, de scârbă şi oroare, în această promiscuitate fizică cu oamenii de rând. Dostoievski însă, omul nou, mai presus de toate castele, cu sufletul îmbătat de cruzimile destinului, arde de dorul acestei comuniuni cu cei mai umili dintre umiliţi – şi aceeaşi baie murdară este pentru el un purgatoriu al mândriei sale. Şi în ajutorul smerit pe care i-l dă atunci un tătar jegos, el retrăieşte extatic misterul creştin al spălării picioarelor.

În Wilde, lordul supravieţuieşte omului: el e chinuit de teama că osândiţii din temniţă l-ar putea lua drept unul de-ai lor. Dostoievski nu suferă decât atâta vreme cât tâlharii şi ucigaşii îi refuză frăţia lor – căci a fi ţinut la distanţă, a nu fi privit ca un frate, este pentru el un fel de stigmatizare, o insuficienţă a omeniei sale.

După cum cărbunele şi diamantul sunt alcătuiţi din acelaşi element, tot astfel acest dublu-destin este acelasi şi totuşi diferit pentru aceşti doi scriitori. Când iese din temniţă, Wilde e un om sfârşit. Dostoievski, abia atunci îşi începe viaţa. Wilde se consumă, e redus la o simplă zgură fără valoare de aceeaşi flacără care-l oţeleşte pe Dostoievski, dându-i forţă şi strălucire.


sursa: Stefan Zweig, Trei maeştri: Balzac, Dickens, Dostoievski, trad.: Eugen Relgis, Bucureşti, Cugetarea, f.a., pag. 144-145

 

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Interesant acest paralelism intre destinul a doi mari scriitori ai sec XIX. Am ramas placut surprins de puterea si salvarea pe care Dostoievski o gaseste in crestinism, pe cand la Oscar Wilde lucrurile stau diferit din mai multe puncte de vedere.

  2. Poate pentru faptul că viața lui Dostoievski a fost o închisoare continuă din pricina bolii sale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: