Elena, mama primului împărat creştin (ultima parte)

Elena, mama imparatului Constantin cel Mare

Din prima sa căsătorie cu Minervina, Constantin cel Mare a avut un fiu, pe Crispus. Cu Minervina s-a întâmplat acelaşi lucru ca şi cu Helena în 293. Ca să fie adoptat ca moştenitor la tron de către Maximianus Herculius, Constantin a repudiat-o şi el pe Minervina (se pare tot o concubină de condiţii obscure) şi s-a căsătorit cu Fausta, o altă fiică a lui Maximian, deci soră cu soţia de-a doua a tatălui său Chlorus (307). Despre Fausta se spunea de asemenea — ca şi în cazul Theodorei — că era de o frumuseţe olimpică. Din căsătoria cu Fausta s-ar fi născut Constantin al II-lea şi Constantius al II-lea. După unii autori, ei ar fi însă copiii născuţi de o a treia soţie a lui Constantin cel Mare, dar al cărei nume rămâne necunoscut.

Atât Elena cât şi Constantin iubeau foarte mult pe tânărul Crispus şi îi pregăteau o strălucită carieră, pe care principele în vârstă de 20 ani o şi prefaţase cu câteva victorii militare la Rhin şi pe mare. Dar Fausta se gândea şi ea la copiii ei. Puse la cale o intrigă ticăloasă contra lui Crispus, acuzat de complot împotriva ei. Violent şi grăbit, după ce-l arestă pe Crispus, Constantin dădu repede dispoziţii ca tânărul să fie ucis prin otrăvire la Pola; se pare fără încunoştinţarea mamei sale Elena.

Îndurerata bătrână nu putea uita moartea nevinovată a nepotului şi pregăti la rândul ei o răzbunare împotriva nurorii criminale. Îi dovedi lui Constantin greşeala în care căzuse uşor, din pricina vicleniei Faustei, apoi îi dezvălui, de asemenea, unele greşeli grave, de adulter, ale soţiei sale. Nu putem şti până la ce limită au mers rătăcirile conjugale ale Faustei, dar ştim că fiul avea o mare încredere în vorbele mamei sale. Fausta, la rândul ei, a fost supusă unor suplicii, apoi executată, rigoare ce a adus oarecare consolare îndureratei bunici.

Dând crezare informaţiilor transmise nouă de către Eusebius, constatăm că Helena nu a putut să-l crească pe copilul Constantin în „pietate faţă de Domnul”, deoarece ea a rămas păgână până după urcarea pe tron a fiului său. Tot acesta a îndemnat-o să primească botezul creştin, după care Elena a devenit o foarte pioasă şi activă adeptă faţă de biserica lui Hristos.

Spre deosebire de fiul său, care mergea pe drumuri politice sinuoase, între păgânism, ortodoxism şi arianism, Elena, de îndată ce a primit botezul, a evitat orice compromis de credinţă. Ea s-a dedicat pentru restul vieţii, cu o puternică pasiune, construcţiilor de biserici, amenajării „locurilor sfinte” din Palestina şi operelor de caritate publică. În timp ce fiul său ridica pe malurile Bosforului un oraş şi o capitală nouă a imperiului, de structură creştino-păgână, ea construia la Ierusalim o cetate religioasă, prin care se glorifica viaţa, moartea şi reînvierea lui Iisus Hristos.

Graţie încrederii şi afecţiunii din partea fiului său, dar mai ales datorită resurselor băneşti ce le avea tot timpul la îndemână, în Orient, împărăteasa-mamă a distribuit importante ajutoare comunităţilor creştine, celor nevoiaşi, ofiţerilor şi soldaţilor. „Ea contribui cu generozitate la nevoile feluritelor persoane, dând unora bani, altora haine, liberând pe unii din temniţe, scoţând pe alţii din munca grea de mină, rechemând pe unii din locurile unde fuseseră exilaţi şi apărând pe cei slabi împotriva celor puternici, care voiau să-i exploateze (Eusebiu, Vita Constantini, III, 44).

Dornică de a vizita „locurile sfinte”, pioasa împărăteasă, deşi octogenară, întreprinse în anul 326 o lungă călătorie în Orient şi cutreieră Palestina, pe „urmele lui Christos”. Călătoria aceasta a fost descrisă cu mult entuziasm de către scriitorii bisericeşti, amintirea ei fiind marcată de numeroasele daruri făcute bisericii.

Îndelungatele călătorii au obosit-o foarte mult pe octogenara împărăteasă şi i-au grăbit moartea. Ea a închis ochii în scurt timp după înapoierea dintr-o călătorie în Palestina, într-un loc pe care nu-l cunoaştem (Nicomedia?). Unii autori bănuiesc că, la început, resturile împărătesei au fost depuse în „biserica Apostolilor”, construită de ea şi de fiul său, la Constantinopol. Data morţii ei a fost fixată de istorici prin anii 329/335. Mai ştim că, după câtva timp, Constantin a transportat corpul ei, cu mare pompă la Roma.

sursa: D. Tudor, Femei vestite din lumea antică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: