Jean Calvin. Viaţa şi opera

Jean Calvin

Calvin, Jean (10.07.1509, Noyon, Picardia, Franţa – 27.05.1564, Geneva, Elveţia)

Teolog şi om de stat al Bisericii. A fost cel mai important reformator protestant francez şi personalitatea cea mai marcantă a celei de-a doua generaţii a Reformei protestante. Interpretarea pe care a adus-o creştinismului, exemplificată cel mai bine în lucrarea Instituţiile religiei creştine (Institutio Christianae Religionis, 1536, însă elaborată în ediţiile ulterioare), şi modelele instituţionale şi sociale pe care le-a schiţat pentru Geneva au influenţat profund protestantismul din Europa şi America de Nord. Forma calvinistă a protestantismului a avut un impact major asupra formării lumii moderne.

Viaţa şi opera

Calvin provenea dintr-o familie de burghezi. Tatăl, administrator laic în serviciul episcopului local, l-a trimis la Universitatea din Paris în 1523 ca să se pregătească pentru preoţie, însă ulterior s-a răzgândit în favoarea carierei de avocat; astfel, între 1528 şi 1531, Calvin a studiat la şcolile de drept din Orléans şi Bourges. Apoi a revenit la Paris. În aceşti ani a făcut cunoştinţă cu umanismul renascentist, influenţat de Erasmus şi de Jacques Lefèvre d’Étapies, care a fost mişcarea studenţească radicală a timpului. Această mişcare, care a precedat Reforma, urmărea să reformeze Biserica şi societatea după modelul Antichităţii clasice şi creştine, propunând ca aceasta să se bazeze pe o întoarcere la Biblie, studiată în original.

Acest concept l-a marcat foarte puternic pe Calvin. Sub acest impuls a studiat greaca, ebraica şi latina, cele trei limbi ale discursului creştin antic, pregătindu-se pentru un studiu aprofundat al Scripturii. De asemenea, i-a intensificat interesul pentru clasici; prima sa lucrare publicată (1532) a fost un comentariu la eseul lui Seneca despre clemenţă. Însă, dincolo de orice altceva, această mişcare punea accentul pe salvarea indivizilor mai degrabă prin graţia divină decât prin fapte bune şi slujbe.

Anii petrecuţi de Calvin la Paris s-au sfârşit brusc în 1533. Din cauza faptului că guvernul devenea tot mai puţin tolerant faţă de această mişcare reformistă, Calvin, care colaborase la pregătirea unei declaraţii ferme a principiilor teologice pentru un discurs public susţinut de Nicolas Cop, rector al universităţii, a considerat că era mai prudent să părăsească Parisul. A ajuns la Basel, pe atunci oraş protestant, însă tolerant faţă de diversitatea religioasă. Însă până în acel moment există puţine dovezi care să ateste convertirea lui Calvin la protestantism, un eveniment dificil de datat, deoarece, probabil, a avut loc treptat.

Părerile sale înainte de fuga în Elveţia nu erau incompatibile cu tradiţia romano-catolică. Însă ele au suferit o schimbare atunci când Calvin a început să studieze intens teologia la Basel. A început să scrie, probabil şi pentru a-şi clarifica propriile idei. A început cu o prefaţă la traducerea în limba franceză a Bibliei, realizată de vărul său Pierre Olivetan, apoi a elaborat ceea ce avea să devină prima ediţie a Instituţiilor, capodopera sa, care, în ediţiile succesive revizuite, a devenit cea mai importantă declaraţie a credinţei protestante. Calvin a publicat ediţii ulterioare atât în latină, cât şi în franceză, care conţineau învăţături elaborate şi, în câteva cazuri, revizuite, precum şi replici date criticilor săi. Versiunile finale au apărut în 1559 şi 1560. De asemenea, Instituţiile au conţinut comentariile extinse ale lui Calvin despre Biblie, care, prezentate spontan în latină ca prelegeri la candidaţii clerici din multe ţări, alcătuiesc o mare parte a lucrărilor sale. De asemenea, a scris multe alte tratate teologice şi polemice.

Ediţia din 1536 a Instituţiilor i-au adus lui Calvin o oarecare reputaţie în rândul şefilor protestanţi. Astfel, descoperind că Jean Calvin petrecea o noapte la Geneva, la sfârşitul lui 1536, reformatorul şi predicatorul Guillaume Farel, care încerca să înrădăcineze protestantismul în acel oraş, l-a convins să rămână să-l ajute în acel demers. Reforma era în pericol în Geneva, un oraş cu cca 10 000 de locuitori, unde protestantismul avea rădăcini firave. Celelalte oraşe din regiune, conduse iniţial de prinţi-episcopi, îşi obţinuseră dreptul la autoguvernare mult mai devreme, însă Geneva rămăsese în urmă în acest proces, mai ales deoarece prinţul său episcop era susţinut de ducele de Savoia, provincia vecină.

La jumătatea anilor 1520, la Geneva avuseseră loc mai multe revolte iconoclaste, însă acestea aveau baze teologice neglijabile. Protestantismul fusese impus în Geneva adormită din punct de vedere religios mai ales ca preţ pentru ajutorul militar acordat de Berna protestantă. Entuziasmul redus al Genevei faţă de protestantism, reflectat de o rezistenţă la reforma morală şi religioasă, a continuat aproape până la moartea lui Calvin. Rezistenţa era puternică mai ales deoarece consiliul orăşenesc din Geneva, ca şi în cazul altor oraşe protestante, exercita controlul asupra Bisericii şi pastorilor, toţi aceştia fiind refugiaţi francezi. Problema principală era dreptul de excomunicare, pe care pastorii îl considerau esenţial pentru autoritatea lor, dar pe care consiliul refuza să-l acorde. Atitudinea fără compromisuri a lui Calvin şi Farel a dus în final la expulzarea lor din Geneva în mai 1538.

În următorii trei ani, Calvin a găsit refugiu în oraşul protestant german Strasbourg, unde a fost pastor al unei biserici pentru refugiaţi vorbitori de franceză şi unde a ţinut discursuri despre Biblie; acolo a publicat comentariul său despre Epistola Apostolului Pavel către romani. Tot acolo, în 1540, s-a căsătorit cu Idelette de Bure, văduva unui bărbat pe care îl convertise de la anabaptism. Cu toate că nici unul dintre copiii lor nu a atins vârsta maturităţii, relaţia lor conjugală a fost una foarte frumoasă.

În timpul anilor petrecuţi în Strasbourg, Calvin a învăţat multe despre administrarea unei biserici urbane de la Martin Bucer, pastorul principal al oraşului. În acest timp, participând la numeroase întâlniri religioase internaţionale, Calvin a cunoscut alţi şefi protestanţi şi a căpătat experienţă în dezbaterile cu teologii romano-catolici. Astfel, a devenit un personaj important al protestantismului internaţional.

Jean Calvin Geneva

Calvin la Geneva

În septembrie 1541, Calvin a fost chemat înapoi la Geneva, unde revoluţia protestantă, fără o conducere puternică, devenea din ce în ce mai fragilă. Întrucât acum Calvin avea o poziţie mai puternică, în noiembrie consiliul orăşenesc a aprobat Ordonanţele ecleziastice, care au servit drept ghid de educaţie religioasă pentru orăşeni, mai ales pentru copii, şi au instituit concepţia lui Calvin despre ordinea bisericească. De asemenea, s-au format patru grupuri de ofiţeri ai bisericii: pastori şi învăţători care să predice şi să explice Scriptura, prezbiterii, reprezentând congregaţia, care să administreze biserica, şi diaconii care să se ocupe de acţiunile caritabile ale bisericii. De asemenea, s-a mai format un consistoriu de pastori şi bătrâni pentru a orândui toate aspectele vieţii din Geneva după legea lui Dumnezeu.

A fost nevoie de numeroase acţiuni disciplinare care să acopere totul, de la abolirea „superstiţiilor” romano-catolice, până la intrarea în vigoare a moralităţii sexuale, regulamentul pentru taverne şi măsurile împotriva dansului, jocurilor de noroc şi înjurăturilor. Aceste măsuri au fost primite cu ostilitate de o mare parte a populaţiei, iar sosirea unui număr tot mai mare de refugiaţi religioşi francezi la Geneva a reprezentat încă un motiv de nemulţumire pentru localnici.

Aceste tensiuni, alături de persecutarea adepţilor lui Calvin din Franţa, explică procesul şi arderea pe rug a lui Michael Servetus, teolog spaniol care a predicat şi a publicat opinii neortodoxe. Când Servetus a sosit pe neaşteptate la Geneva în 1553, ambele părţi au simţit nevoia să-şi demonstreze zelul faţă de tradiţia oficială. Calvin a fost responsabil pentru arestarea şi condamnarea lui Servetus, însă el ar fi preferat o formă de execuţie mai puţin brutală.

Lupta pentru controlul asupra Genevei a durat până în mai 1555, când Calvin a ieşit învingător şi s-a putut dedica şi altor lucruri care îl preocupau. Trebuia să urmărească constant scena internaţională şi să-şi păstreze aliaţii protestanţi într-un front comun. În acest scop, s-a implicat într-o corespondenţă extinsă cu capii politici şi religioşi din toată Europa protestantă. De asemenea, şi-a continuat comentariile despre Scriptură, lucrând Noul Testament, cu excepţia Apocalipsei după Ioan şi a celei mai mari părţi a Vechiului Testament. Multe dintre aceste comentarii au fost publicate imediat, de obicei cu dedicaţii pentru conducători europeni precum regina Elisabeta, însă Calvin avea mult prea puţin timp pentru a se ocupa personal de partea editorială. Grupurile de asistenţi notau ce spunea el, pregăteau o ciornă, apoi i-o prezentau lui Calvin pentru aprobare.

În această perioadă, Calvin a întemeiat Academia de la Geneva pentru instruirea studenţilor în studiile umaniste, cu scopul de a-i pregăti pentru preoţie şi funcţii din conducerea seculară. De asemenea, a efectuat numeroase îndatoriri pastorale, ţinând regulat predici, oficiind nunţi şi botezuri şi oferind sfaturi spirituale. Epuizat de atâtea responsabilităţi şi suferind de mai multe boli, a murit în 1564.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 158-160

Anunțuri

Un răspuns

  1. ms pt ajutor apropo un referat de nota zece

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: