Ruginoasa, scena unui dramatic roman de dragoste (ultima parte)

romantism

Informat de cele întâmplate la Ruginoasa, Costache Sturdza a fost sfâşiat de durere, dar nu pentru moartea fiului său, la înmormântarea căruia nici nu s-a dus, ci pentru răpirea cucoanei Marghioliţa. Cerând domnitorului să i se facă dreptate, acesta a ordonat ca o sută de lăncieri din garda sa să meargă la Stânca, să-l prindă pe Roznovanu şi să-l ducă la Ruginoasa pentru reconstituirea crimei, iar pe cucoană s-o predea soţului.

Ordinul domnitorului nu a putut fi însă executat, zidurile castelului de la Stânca fiind apărate de oameni înarmaţi. Mihalache Sturdza a poruncit atunci ca palatul să fie înconjurat şi nimeni să nu poată pătrunde înăuntru. Înfometaţi, apărătorii lui Nicolae Roznovanu au început să fugă, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească amantei sale că va trebui să se predea. Cunoscând slăbiciunea pe care soţul o avea pentru dânsa, Marghioliţa l-a sfătuit pe Roznovanu să nu facă un asemenea gest, care putea să-l priveze pentru mult timp de libertate, propunându-i s-o lase să se întoarcă acasă, în schimbul încetării acţiunii de urmărire.

Zis şi făcut. Îndată ce a primit scrisoarea Marghioliţei cu această propunere, Costache Sturdza, înnebunit de bucurie, a cerut domnitorului să înceteze asediul şi să se oprească ancheta. Mihalache Sturdza, deşi a fost surprins de cererea vărului său, ca să lase nepedepsită crima care curmase viaţa unui fiu, pentru o femeie adulteră, a acceptat-o totuşi. Astfel „victoriosul” soţ şi-a putut aduce soţia acasă şi pentru el viaţa a continuat să se desfăşoare normal.

Cam la nouă luni după consumarea dramei de la Ruginoasa, cucoana Marghioliţa, însoţită de acelaşi Nicolae Roznovanu, a fugit din Iaşi. Aflând vestea, Costache Sturdza „plângea, zbiera, se bocea, tăvălindu-se pe jos ca copiii“[sic!]. Fugarii, însoţiţi de 16 oameni bine înarmaţi, au trecut în Bucovina, unde la 10 noiembrie 1842 s-au cununat după „ritul ortodox”, deşi cucoana Marghioliţa nu fusese divorţată de Costache Sturdza. La cererea domnului, mitrapolitul Veniamin Costache a făcut cunoscut tuturor că această căsătorie nu este legală, fiind „în afară de lege şi împotriva canoanelor”. Cu aprobarea patriarhului, a pus asupra lui Nicolae Roznovanu şi a cucoanei Marghioliţa „sobornicească osândă, atât pentru a lor deşteptare, cât şi spre pilda altora”. Ei au fost excluşi din comuniunea ortodoxă şi niciun membru al clerului nu avea voie să-i „introducă în biserică, nici să le dea anafură sau să-i primească la masă.”

Neliniştiţi de situaţia care li se crease, Nicolae Roznovanu şi cucoana Marghioliţa s-au dus la Constantinopol, unde au încercat să obţină dezlegarea patriarhului, dar cererea le-a fost refuzată. Nemulţumiţi, au trecut la catolicism şi apoi la protestantism, fiind divorţaţi şi cununaţi, încă o dată, de către pastorul ambasadei anglicane de la Constantinopol.

Fiindcă divorţul şi căsătoria oficiată de pastorul amintit erau considerate ilegale în Moldova, iar Costache Sturdza insista ca vinovaţii să fie aspru pedepsiţi, ei au fost nevoiţi să trăiască mai mulţi ani în străinătate. Cei doi copii pe care cucoana Marghioliţa i-a avut între timp au fost consideraţi ca născuţi în „bigamie” şi „amestecare de sânge”.

Situaţia s-a limpezit abia după înscăunarea unui nou domn, Grigore Ghica, văr cu cucoana Marghioliţa. Ca rezultat al intervenţiei acestuia şi mai ales al banilor plătiţi de Nicolae Roznovanu, mitropolitul Meletie a aprobat „ca legiuită” căsătoria oficiată în Bucovina, iar în 1856 mitropolitul Sofronie a eliberat două acte de naştere şi botez celor doi copii, Nicolae şi Smărăndiţa, apreciind că s-au născut „din legiuită însoţire”.

Scurt timp după legalizarea căsătoriei Mariei Ghica Sturdza cu Nicolae Roznovanu, Costache Sturdza, care „căzuse în mintea copiilor”, a murit din cauza unei congestii cerebrale. A fost înmormântat la Ruginoasa, lângă tatăl şi fiul său.

Eroul principal al acestei întâmplări, Nicolae Roznovanu, a murit la Viena, în mai 1858, fiind adus şi înmormântat de cucoana Morghioliţa la Roznov, judeţul Neamţ. Ea a mai trăit încă mulţi ani, „în mare belşug”, până în mai 1888, bucurându-se de mare trecere, lumea uitându-i păcatele şi greşelile tinereţii. Înainta de moarte, deşi fusese sub blestemul patriarhului ecumenic şi al mitropolitului, şi-a exprimat dorinţa să fie înmormântată în vechea caledrală a mitropoliei din Iaşi, ceea ce s-a şi făcut. Ulterior, rămăşiţele ei pământeşti au fost aduse la Roznov şi depuse în cavoul familiei.

sursa: Nicolae Grigoraş, Dramele Ruginoasei, în Magazin istoric, Anul II, Nr.10(19), octombrie 1968

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: