Viaţa lui Iulius Cezar (ultima parte)

Caius Iulius Cezar

Războiul civil

La 10-11 ianuarie 49 î.Hr., Cezar şi-a condus trupele peste micul râu Rubicon, graniţa dintre provincia Gallia Cisalpină şi Italia propriu-zisă. Astfel a îndeplinit prima faptă de război. Însă nu aceasta era problema esenţială, ci dacă felul greşit în care lumea greco-romană era condusă de nobilimea romană trebuia lăsat să continue ori să fie înlocuit cu un regim autocrat. Ambele variante ar fi dus la un război civil dezastruos. Recuperarea ulterioară parţială a lumii greco-romane sugerează totuşi faptul că varianta Cezar era răul mai mic.

Războiul civil a fost o tragedie, deoarece nu era dorit nici de Cezar, nici de Pompei, nici de o mare parte a nobilimii, iar cetăţenii romani sperau să se menţină pacea. Însă cele trei părţi importante politic erau prinse în capcană. Succesul lui Cezar în construirea puterii sale politice îi făcuse pe susţinătorii vechiului regim să fie atât de înverşunaţi împotriva lui, încât se confrunta cu a alege între a sta la mila duşmanilor lui sau a lua într-adevăr puterea la care era acuzat că aspiră. Şi-a dat seama că nu putea rezolva acea dilemă reducându-şi nevoile la minimul necesar pentru securitatea sa. Cât despre Pompei, gelozia sa tot mai mare faţă de Cezar îl adusese atât de aproape de nobilime, încât nu se mai putea împăca din nou cu Cezar fără să-şi ştirbească reputaţia.

Primul act al războiului civil s-a petrecut rapid. În 49 î.Hr., Cezar şi-a alungat adversarii din Italia către estul strâmtorii Otranto. Apoi a zdrobit armata lui Pompei în Spania. Către sfârşitul lui 49 î.Hr., l-a urmărit pe Pompei peste Marea Adriatică şi a obţinut o revanşă, câştigând o victorie decisivă la Pharsala pe 9 august 48 î.Hr. Cezar l-a urmărit pe Pompei din Tesalia în Egipt, unde Pompei a fost asasinat de un ofiţer al regelui Ptolemeu. Cezar a petrecut iarna în Alexandria, luptând cu populaţia şi distrându-se cu regina Cleopatra. În 47 î.Hr. a luptat într-un scurt război local în nord-estul Anatoliei împotriva lui Farnace, regele Bosforului Cimerian, care încerca să recâştige regatul Pont al tatălui său, Mitridate. Faimoasele cuvinte ale lui Cezar Veni, vidi, vici (Am venit, am văzut, am învins) reprezintă propria relatare despre această campanie.

Complot impotriva lui Cezar. Moartea lui Cezar

Moartea lui Cezar

Cezar a revenit la Roma, însă câteva luni mai târziu, acum cu titlul de dictator, a plecat în Africa, unde se concentraseră adversarii săi. În 46 î.Hr. le-a zdrobit armata la Thapsus şi s-a întors la Roma, însă în noiembrie a plecat în Hispania pentru a înăbuşi o răscoală, pe care a zdrobit-o pe 17 martie 45 î.Hr. la Munda. A revenit la Roma pentru a începe reorganizarea lumii greco-romane. A avut mai puţin de un an la dispoziţie pentru această activitate dificilă de reconstrucţie, fiind asasinat în 44 î.Hr. în clădirea Senatului din Roma, pe 15 martie (idele lui Marte).

Moartea lui Cezar a fost provocată în parte de mila şi nerăbdarea sa, care au constituit o combinaţie periculoasă pentru siguranţa personală. Cezar nu a ezitat să comită atrocităţi împotriva „barbarilor” când i s-a părut necesar, dar s-a dovedit foarte generos cu adversarii săi romani înfrânţi. Astfel, mila nu era doar o chestiune de politică. Prima experienţă în cariera politică a lui Cezar fusese persecutarea de către Sylla a adversarilor săi interni înfrânţi. Cezar şi-a iertat adversarii, iar unora dintre ei le-a oferit funcţii în noul său regim. Caius Cassius Longinus, personajul principal al complotului de asasinat, şi Marcus Iunius Brutus, încarnarea conceptului de republicanism roman, erau foşti adversari. Replica Et tu, Brute (Şi tu, Brutus) a fost felul în care Cezar si-a arătat suferinţa de a fi înjunghiat de un om pe care îl iertase, în care avea încredere şi pe care îl iubea.

Însă printre cei 60 de conspiratori se aflau şi foşti susţinători ai săi. Aceştia se schimbaseră radical din cauza tendinţei monarhice tot mai pronunţate a regimului lui Cezar şi, probabil, a dispreţului aristocratic care îl împiedica pe Cezar să facă ceva pentru a mai îndulci situaţia. Unii ştiau că, la nivel personal, mai degrabă aveau de pierdut decât de câştigat prin eliminarea autocratului care le asigurase ascensiunea politică. Însă chiar dacă acţionau din principiu, ei nu-şi dădeau seama că nobilimea romană era fărâmiţată şi că nici
chiar Cezar nu ar fi putut să răstoarne vechiul regim dacă distrugerea sa nu ar fi fost mult întârziată. De asemenea, nu au înţeles că, transformându-l pe Cezar în martir, îi creau moştenirea politică postumă.

Dacă nu ar fi fost asasinat în 44 î.Hr., Cezar ar mai fi trăit probabil încă 15 sau 20 de ani. Constituţia sa fizică era neobişnuit de puternică, însă în ultimii ani de viaţă avusese mai multe crize de epilepsie. Ce ar fi făcut cu timpul său? Răspunsul poate fi doar ghicit din ce a făcut în cele câteva luni pe care le-a avut la dispoziţie. În 46 î.Hr. a găsit timp să reformeze calendarul roman. În 45 î.Hr. a dat o lege care a constituit modelul standard pentru constituţiile municipiilor, care atunci erau unităţi locale autoguvernate în majoritatea teritoriilor locuite de cetăţeni romani. În 59 î.Hr. refăcuse deja oraşul Capua, pe care regimul roman republican din urmă cu 150 de ani îl privase de personalitate juridică; a mai refăcut celelalte două mari oraşe, Cartagina şi Corint, distruse de predecesorii săi. Aceasta este doar o parte din ceea ce a făcut pentru a-i recoloniza pe soldaţii săi pensionaţi şi pentru proletariatul urban al Romei. De asemenea, era generos în acordarea cetăţeniei romane străinilor. (Le-o acordase tuturor cetăţenilor din Gallia Cisalpină, de la nord de fluviul Pad, în 49 î.Hr.) A sporit numărul de senatori şi i-a făcut mai reprezentativi pentru societatea romană.

La moartea sa, Cezar era pe punctul de a porni o nouă campanie militară pentru a răzbuna şi reabilita înfrângerea dezastruoasă a lui Crassus din 53 î.Hr. de către părţi. Oare ar fi reuşit el să recucerească pentru lumea greco-romană posesiunile pierdute ale monarhiei seleucide dispărute, de la est de Eufrat, mai ales Babilonul? Soarta armatei lui Crassus arătase că terenul din nordul Mesopotamiei favoriza cavaleria partă împotriva infanteriei romane. Oare geniul militar al lui Cezar ar fi depăşit acest handicap? Şi oare rezervorul nesecat de forţă militară al Romei ar fi fost de ajuns pentru această misiune? Putem doar să facem presupuneri, pentru că asasinarea lui Cezar i-a condamnat pe romani la încă 13 ani de război civil, iar Roma nu a mai avut niciodată suficientă forţă armată pentru a cuceri şi păstra Babilonul.

Cezar

Personalitate şi reputaţie

Cezar nu a fost şi nu este iubit. Generozitatea sa faţă de adversarii învinşi, oricât de mare ar fi fost, nu i-a adus afecţiunea lor. A câştigat devotamentul soldaţilor prin victoriile pe care le-a adus capacitatea sa intelectuală, aplicată la domeniul militar. Totuşi, chiar dacă nu a fost iubit, Cezar a fost şi este atractiv şi fascinant. Realizările sale politice necesitau mari capacităţi, poate chiar geniu, în mai multe domenii, precum administraţia şi strategia militară, dar şi arta uneltirilor şi propaganda. În toate acestea, Cezar era un adevărat virtuoz. Însă dacă nu ar fi fost şi ceva mai mult de atât, nu ar fi devenit marele om care, fără îndoială, a fost.

Cezar se afla foarte departe de – şi chiar în conflict cu – cerinţele ambiţiei sale politice. A dovedit măreţie spirituală în generozitatea pe care le-a arătat-o adversarilor săi înfrânţi, care au fost responsabili în parte de asasinarea lui. (Nemilosul Sylla a abdicat şi a murit în patul său.)

Alt domeniu în care geniul lui Cezar a depăşit mult necesităţile ambiţiei sale politice este reprezentat de scrierile sale. Dintre acestea, discursurile, scrisorile şi pamfletele sale s-au pierdut. Doar relatările sale (incomplete şi cu adăugiri făcute de alte persoane) despre războiul cu galii şi războiul civil s-au păstrat.

Cezar a fost considerat un orator public excepţional într-o epocă în care se afla în competiţie la început cu Hortensius, apoi cu Cicero. Toate discursurile şi scrierile lui Caesar, pierdute sau păstrate, au avut scopuri politice. A transformat discursul funerar pentru soţia şi mătuşa sa în propagandă politică. Relatările sale despre războaie reuşesc în mod subtil să-l facă pe cititorul neştiutor să vadă faptele lui Cezar în lumina dorită de acesta. Ele sunt scrise sub forma unor rapoarte succinte, seci, faptice, care par impersonale şi obiective, însă fiecare fapt înregistrat a fost selectat şi prezentat cu grijă.

Caracteristica cea mai uimitoare a lui Cezar este energia sa, atât intelectuală, cât şi fizică. Şi-a pregătit pentru publicare cele şapte cărţi despre războiul cu galii în 51 î.Hr., când încă se confrunta cu revolte serioase în Gallia; de asemenea, şi-a scris cărţile despre războiul civil şi Anticato în anii agitaţi dintre 49 şi 44 î.Hr. Energia sa fizică era din aceeaşi categorie. De exemplu, în iarna 57-56 î.Hr. şi-a făcut timp să viziteze a treia sa provincie, Iliria, şi Gallia Cisalpină, iar în intervalul dintre campaniile din 55 şi 54 î.Hr. s-a ocupat de probleme publice în Gallia Cisalpină şi a mers în Iliria pentru a încheia conturile cu un trib turbulent de pe teritoriul actual al Albaniei. În 49 î.Hr., într-un singur sezon de campanii, a mers de la Rubicon la Brundisium şi de la Brundisium în Spania. În Alexandria, probabil la vârsta de 53 de ani, s-a salvat de la moarte datorită calităţilor de înotător.

Vitalitatea lui Caesar explică parţial promiscuitatea lui sexuală neobişnuită, chiar şi pentru standardele greco-romane contemporane. Se zvonea că, în timpul primei sale vizite în Orient, a avut relaţii homosexuale cu regele Nicomede al Bitiniei. Zvonul este credibil, deşi nu e dovedit, şi s-a repetat pe tot parcursul vieţii lui Cezar. Nu există nicio îndoială în privinţa relaţiilor heterosexuale ale lui Cezar, multe dintre ele cu femei căsătorite. Probabil le considera distracţii triviale. Totuşi, s-a implicat cel puţin de două ori în escapade care ar fi putut să-i distrugă cariera. Dacă a avut o relaţie cu soţia lui Pompei, Mucia, îşi risca alianţa cu Pompei. O altă relaţie mult mai celebră, însă nu atât de riscantă, a fost cu Cleopatra. Distrându-se cu ea la Alexandria, risca să piardă ceea ce tocmai câştigase la Pharsala. Permiţându-i să-l viziteze la Roma în 46 î.Hr., a dispreţuit opinia publică şi a mărit lista de fapte lipsite de tact care i-au unit pentru a-l asasina pe vechii săi camarazi şi duşmani iertaţi.

Acest om de geniu foarte raţional, cu o mare exuberanţă sexuală, a schimbat cursul istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi. Lichidând conducerea scandaloasă şi falimentară a nobilimii romane, a dat statului roman – şi civilizaţiei greco-romane – o păsuire care a durat peste 600 de ani în Orient şi peste 400 de ani în Occidentul rămas relativ în urmă. Cezar a substituit oligarhia romană cu o autocraţie care nu a mai putut fi abolită niciodată. Dacă nu ar fi făcut acest lucru atunci, este posibil ca Roma şi lumea greco-romană să fi capitulat, înainte de începutul erei creştine, în faţa invadatorilor barbari în apus şi a Imperiului Part în orient.

Prelungirea duratei de viaţă a civilizaţiei greco-romane a avut efecte istorice importante. Sub Imperiul Roman, Orientul Apropiat a fost influenţat de elenism timp de încă şase sau şapte secole, însă elementul elenistic nu a fost suficient de puternic încât să aibă un impact decisiv asupra creştinismului şi islamului. Şi Gallia s-ar fi adâncit şi mai mult în barbarism atunci când a fost invadată de franci dacă nu ar fi fost asociată cu lumea civilizată din bazinul mediteraneean timp de peste 500 de ani, ca rezultat al cuceririi ei de către Cezar.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 137-139

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: