Viaţa lui George Gordon Byron

Byron

Byron, George (Gordon), Al şaselea baron Byron numit şi Lord Byron (22.01.1788, Londra, Anglia – 19.04.1824, Missolonghi, Grecia). Poet romantic şi autor de satire englez care a aprins imaginaţia Europei datorită poeziei şi personalităţii sale. Cunoscut în sec. XIX şi ca „egoistul mohorât” din poemul său autobiografic Pelerinajul lui Childe Harold (Childe Harold’s Pilgrimage, 1812-818) este apreciat acum mai ales pentru realismul satiric din Don Juan (1819-1824).

Viaţa şi cariera

George Gordon Byron era fiul frumosului şi destrăbălatului căpitan John „Mad Jack” Byron şi al celei de a doua soţii a sa, Catherine Gordon, o moştenitoare scoţiană. După ce soţul i-a tocat cea mai mare parte a averii, doamna Byron şi-a luat copilul mic şi a plecat la Aberdeen, unde au locuit cu chirie, din bani puţini; căpitanul a murit în Franţa în 1791. George Gordon Byron s-a născut cu un picior strâmb şi a devenit încă de mic foarte sensibil la aluziile la şchiopătatul lui.

În 1798, la vârsta de zece ani, a moştenit pe neaşteptate titlul şi proprietăţile unchiului său William, al cincilea baron Byron. Mama sa l-a dus, mândră, în Anglia, unde băiatul a făcut o pasiune pentru coridoarele fantomatice şi ruinele spaţioase ale Newstead Abbey, care le fusese dată baronilor Byron de către Henric VIII. După ce a locuit un timp la Newstead, Byron a fost trimis la şcoală la Londra, iar în 1801 s-a dus la Harrow, una dintre cele mai prestigioase şcoli ale Angliei.

În 1803 s-a îndrăgostit de o verişoară îndepărtată, Mary Chaworth, care era mai mare decât el şi încă şi logodită, iar când ea l-a respins, a devenit pentru Byron simbolul iubirii idealizate şi de neatins. Probabil că în acelaşi an a întâlnit-o şi pe Augusta Byron, sora sa vitregă din prima căsătorie a tatălui său.

În 1805 s-a înscris la Trinity College, la Cambridge, unde a început să facă datorii cu o viteză alarmantă şi s-a complăcut în viciile obişnuite ale studenţilor. Semnele ambivalenţei sale sexuale incipiente au devenit mai pronunţate în ceea ce a descris mai târziu ca „o iubire şi pasiune violentă, dar pură” pentru un tânăr corist, John Edleston. În ciuda atracţiei puternice pentru băieţi a lui Byron, adesea idealizată, ca în cazul lui Edleston, atracţia pentru femei de-a lungul întregii vieţi este un indiciu suficient al puternicei sale orientări heterosexuale.

În 1806, Byron şi-a tipărit primele poeme într-o ediţie privată, numită Piese fugare (Fugitive Pieces), şi în acelaşi an, la Trinity College, a legat ceea ce avea să devină o prietenie puternică, de-o viaţă, cu John Cam Hobhouse, care i-a trezit interesul pentru partidul liberal whigg.

Primul volum de poezie publicat, Ceasuri de răgaz (Hours of Idleness), a apărut în 1807. O critică sarcastică a cărţii, apărută în The Edinburgh Review, l-a făcut să treacă la represalii în 1809, când a publicat un cuplet satiric, Barzi englezi şi critici scoţieni (English Bards and Scotch Reviewers), în care ataca scena literară contemporană. Această lucrare i-a adus primele laude.

În 1809, când a devenit major, şi-a ocupat locul în Camera Lorzilor, apoi s-a îmbarcat împreună cu Hobhouse într-un mare tur al Europei. Au fost mai întâi la Lisabona, au trecut prin Spania, iar apoi, prin Gibraltar şi Malta, au ajuns în Grecia, unde s-au aventurat până la Ioannina şi Tepelene, în Albania. În Grecia, Byron a început să scrie Pelerinajul lui Childe Harold, continuându-l şi la Atena. În martie 1810 a navigat împreună cu Hobhouse către Istanbul, a vizitat situl Troia şi a înotat în Hellespont (actualmente Dardanele), ca o imitare a lui Leandru.

Şederea în Grecia i-a lăsat o impresie de durată. Deschiderea şi francheţea grecilor contrasta puternic cu rezerva şi ipocrizia englezească şi l-a ajutat să-şi lărgească vederile despre oameni şi maniere. A fost încântat de strălucirea şi toleranţa morală a poporului.

Byron s-a întors la Londra în iulie 1811, iar mama sa a murit înainte ca el să ajungă la ea, la Newstead. În februarie 1812 a ţinut primul discurs în Camera Lorzilor, o pledoarie umanitară care se opunea măsurilor aspre luate de tory împotriva ţesătorilor turbulenţi din Nottingham.

La începutul lunii martie, primele două cântece din Pelerinajul lui Childe Harold au fost publicate de John Murray, iar Byron „s-a trezit că e celebru”. Poemul descrie călătoriile şi reflecţiile unui tânăr plictisit de o viaţă de plăceri şi de desfrâu, care caută distracţia în ţări străine. Pe lângă faptul că sunt un jurnal al hoinărelilor lui Byron însuşi prin Mediterana, primele două cântece exprimă melancolia şi deziluzia resimţită de o generaţie epuizată de războaiele postrevoluţionare şi napoleoniene. În poem, Byron reflectează la vanitatea ambiţiei, la natura trecătoare a plăcerii şi la zădărnicia căutării perfecţiunii în timpul unui „pelerinaj” prin Portugalia, Spania, Albania şi Grecia.

Caroline Lamb

Caroline Lamb

În urma popularităţii imense a lui Childe Harold, Byron a devenit o vedetă în cercurile whig. Frumosul poet a intrat într-o aventură cu pasionala şi excentrica Lady Caroline Lamb, iar scandalul unei fugi pe ascuns a fost cu greu evitat de prietenul său, Hobhouse. Locul lui Lady Lamb a fost apoi luat de Lady Oxford, care a încurajat radicalismul lui Byron. În primăvara lui 1813, se pare că Byron a ajuns să aibă relaţii intime cu sora lui vitregă, Augusta, care se măritase cu colonelul George Leigh. Apoi a flirtat cu Lady Frances Webster, pentru a masca legătura sa primejdioasă.

Agitaţia stârnită de aceste două iubiri şi sentimentele amestecate de vinovăţie şi exaltare pe care le avea Byron se reflectă în seria de versuri orientale, mohorâte şi pline de remuşcări, pe care le-a scris în această perioadă: Ghiaurul (The Giaour, 1813), Mireasa din Abydos (The Bride of Abydos, 1813), Corsarul (The Corsair, 1814), vândut în zece mii de exemplare în ziua publicării, şi Lara (1814).

Încercând să scape de aceste aventuri prin căsătorie, în septembrie 1814 Byron a cerut-o în căsătorie pe Anne Isabella (Annabella) Milbanke. Nunta a avut loc în ianuarie 1815, iar în decembrie 1815 Lady Byron a născut o fetiţă, Augusta Ada. Căsătoria era condamnată din start, din cauza prăpastiei dintre Byron şi soţia sa, lipsită de imaginaţie şi de umor; iar în ianuarie 1816 Annabella l-a părăsit pe Byron, plecând la părinţii ei, răspândind zvonuri despre relaţia lui cu Augusta Leigh şi despre bisexualitatea sa. Cuplul a obţinut o separare legală. Jignit de indignarea morală generală împotriva lui, Byron a părăsit Anglia în 1816, pentru a nu se mai întoarce niciodată. A navigat pe fluviul Rin către Elveţia şi s-a stabilit la Geneva, în apropiere de Percy Bysshe Shelley şi Mary Godwin, care fugiseră împreună, şi de fiica vitregă a lui Godwin dintr-o a doua căsătorie, Claire Clairmont, cu care Byron avusese o aventură în Anglia.

Annabella_Byron

Annabella Byron

La Geneva a scris al treilea cânt din Childe Harold (1816), care îl urmăreşte pe erou din Belgia, pe Nil, până în Elveţia. Byron evocă în mod memorabil asocierile istorice ale fiecărui loc pe care Harold îl vizitează, făcând descrieri ale bătăliei de la Waterloo (al cărei loc fusese vizitat de Byron), ale lui Napoleon şi Jean-Jacques Rousseau, preum şi ale munţilor şi lacurilor Elveţiei, în versuri care exprimă stări sufleteşti de mari aspiraţii, dar şi de mare melancolie. O vizită la Oberlandul din Berna i-a furnizat scena pentru drama poetică de factură faustică Manfred (1817), al cărei protagonist reflectă gândurile negre cauzate de vinovăţie ale lui Byron, dar şi frustrările resimţite de un spirit romantic damnat de reflecţia că omul e „jumătate colb, jumătate zeu, deopotrivă necroit nici pentru mocirle, nici pentru tării”.

La sfârşitul verii, Shelley şi ai lui au plecat în Anglia, unde Claire a născut-o pe fiica nelegitimă a lui Byron, Allegra, în ianuarie 1817. În octombrie, Byron a plecat în Italia cu Hobhouse. S-au oprit la Veneţia, unde Byron s-a simţit ca peştele în apă datorită obiceiurilor şi moralei laxe a italienilor şi a început o aventură cu Marianna Segati, soţia proprietarului lor.

În mai s-a întâlnit cu Hobhouse la Roma, impresiile din această călătorie folosindu-le în al patrulea cânt din Childe Harold (1818). A scris acum şi Beppo, un poem care pune în mod satiric în contrast manierele engleze şi cele italiene, în povestea unui menage-a-trois veneţian. S-a întors apoi în oraşul din lagună, unde soţia unui brutar, Margarita Cogni, a înlocuit-o pe Segati ca amantă, iar descrierea pe care o face ciudăţeniilor acestei „tigroaice blânde” este unul dintre cele mai amuzante pasaje din scrisorile în care descrie viaţa în Italia. În toamna lui 1818 a vândut Newstead Abbey pentru 94 500 de lire sterline, ceea ce l-a scăpat de datorii (care se ridicau la 34 000 de lire sterline) şi i-a lăsat un venit generos.

În stilul uşurel, pe jumătate batjocoritor, pe jumătate eroic din Beppo, Byron găsise forma în care avea să scrie cel mai important poem al său, Don Juan, o satiră în forma unei povestiri picareşti în versuri. Primele două cânturi din Don Juan au fost începute în 1818 şi publicate în iulie 1819. Poetul l-a transformat pe legendarul libertin Don Juan într-un tânăr simplu şi inocent care, deşi încântat, nu rezistă farmecelor femeilor care îl urmăresc, păstrează un etalon raţional, pe care îl opune absurdităţilor şi iraţionalităţii din lume.

După ce mama lui l-a trimis de acasă din oraşul lui natal, Sevilla, Juan supravieţuieşte unui naufragiu şi este aruncat pe o insulă grecească, iar apoi e vândut ca sclav la Constantinopol. Scapă de armatele ruseşti, participă în mod galant la asediul rusesc al Ismailului şi este trimis la Sankt-Petersburg, unde cucereşte favorurile împărătesei Ecaterina cea Mare, care îl trimite într-o misiune diplomatică în Anglia. Dar naraţiunea din poem e mai degrabă un pretext, un cârlig de care Byron agaţă un comentariu social ironic şi satiric. Cele mai importante ţinte ale sale sunt în primul rând ipocrizia ce zace sub diferitele convenţii sociale şi sexuale, iar în al doilea rând, ambiţiile deşarte şi exagerate ale poeţilor, amanţilor, generalilor, conducătorilor, ale oamenilor în general.

Don Juan nu a fost terminat. Byron a scris 16 cânturi şi l-a început pe al 17-lea, înainte să se îmbolnăvească şi să moară. În acest poem a reuşit să se elibereze de melancolia excesivă a lui Childe Harold şi să dezvăluie şi alte faţete ale caracterului şi personalităţii sale – ironia satirică şi viziunea unică a discrepanţei mai degrabă comice decât tragice dintre realitate şi aparenţă.

Teresa,_Contessa_Guiccioli

Teresa Guiccioli

Alături de carbonari

În 1818, Shelley şi alţi vizitatori au descoperit că Byron se îngrăşase, că părul lung începuse să-i încărunţească, făcându-l să pară mai în vârstă decât era, şi că se cufundase în promiscuitate sexuală. Însă întâlnirea norocoasă cu contesa Teresa Gamba Guiccioli, care avea doar 19 ani şi era măritată cu un bărbat care avea aproape de trei ori vârsta ei, i-a redat energie lui Byron şi i-a schimbat cursul vieţii. Byron a urmat-o la Ravenna, iar apoi ea l-a însoţit la Veneţia. Byron s-a întors la Ravenna în ianuarie 1820, în calitate de cavalier servente (gentleman servitor) al Teresei şi s-a împrietenit cu tatăl şi cu fratele acesteia, conţii Ruggero şi Pietro Gamba, care l-au introdus în societatea secretă Carbonari, prezentându-i scopurile ei revoluţionare: să elibereze Italia de sub stăpânirea austriacă.

La Ravenna, Byron a scris Profeţia lui Dante, cânturile III, IV şi V din Don Juan, dramele poetice Marino Faliero, Sardanapal (Sardanapalus), Cei doi Foscari (The Two Foscari) şi Cain (toate publicate în 1821), precum şi o satiră despre poetul Robert Southey, Viziunea judecăţii (The Vision of Judgment), care conţine o parodie devastatoare a laudelor deşănţate aduse de respectivul poet laureat regelui George III.

Byron a ajuns la Pisa în noiembrie 1821, urmându-i pe Teresa şi pe conţii Gamba, expulzaţi din Ravenna deoarece luaseră parte la o revoltă eşuată. Şi-a dat fiica, pe Allegra, trimisă la el de mama ei, la o mănăstire, pentru a fi educată, dar ea a murit acolo anul următor, în aprilie. La Pisa, Byron s-a reîntâlnit cu Shelley, iar la începutul verii lui 1822 s-a dus la Livorno, unde a închiriat o vilă în apropierea mării. Acolo a sosit în iulie poetul şi eseistul Leigh Hunt, pentru a-i ajuta pe Shelley şi Byron să editeze un ziar radical, The Liberal. Deşi Shelley s-a înecat pe 8 iulie, ziarul a mers mai departe, iar în primul număr a fost publicată Viziunea judecăţii.

La sfârşitul lui septembrie, Byron s-a stabilit la Genova, unde familia Teresei găsise adăpost. Interesul poetului pentru ziar s-a stins treptat, dar a continuat să-l sponsorizeze pe Hunt şi să-i dea materiale pentru The Liberal. După o ceartă cu editorul său, John Murray, Byron i-a dat toate operele care au urmat, inclusiv cânturile VI şi XVI din Don Juan (1823-1824), fratelui lui Leigh Hunt, John, care edita The Liberal.

Ajutându-i pe greci în lupta pentru independenţă

Pe atunci, Byron era în căutarea unor noi aventuri. În aprilie 1823 a acceptat să devină agent al Comitetului Londonez, format pentru a-i ajuta pe greci în lupta pentru independenţă contra turcilor. În iulie 1823, Byron a plecat din Genova spre Cefalonia. A trimis 4 000 de lire sterline pentru a pregăti flota grecească pentru serviciul pe mare, iar apoi, pe 29 decembrie, a plecat pe mare la Missolonghi, pentru a se întâlni cu prinţul Alexandros Mavrokordatos, conducătorul forţelor din vestul Greciei. Byron s-a străduit să unească facţiunile greceşti şi a luat personal comanda unei brigăzi de soldaţi sulioţi, consideraţi cei mai viteji dintre greci. Numai că, în februarie 1824, o boală gravă l-a slăbit, iar în aprilie a luat febra din cauza căreia a murit la Missolonghi, pe 19 aprilie.

A fost foarte plâns, devenind simbolul patriotismului dezinteresat şi un erou naţional al Greciei. Trupul său a fost adus înapoi în Anglia şi, cum i-a fost refuzată înhumarea în Westminster Abbey, a fost înmormântat în cripta familiei, lângă Newstead. Până la urmă, la 145 de ani de la moarte, pe podeaua de la Wetminster Abbey a fos pusă o placă memorială în onoarea sa.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 122-124

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: