Legenda sirenelor

Sirene – Numele legendarelor creaturi marine al căror cântec fascina pe oricine îl auzea. Nimfe ale mării, acestea erau considerate uneori fiicele lui Forcus, alteori ale lui Aheloos şi ale Steropei; în alte versiuni apar drept fiicele Terpsihorei, Melpomenei sau Caliopei, datorită virtuţilor lor muzicale care le apropiau de muze; în sfârşit, alte tradiţii le consideră fiicele Pământului, Geea. Numele şi numărul lor variază şi ele în izvoare: unele menţionează două, numite Aglaofeme şi Telxiepia, în timp ce în altele apar trei: Pisinoe, Aglaope şi Telxiepia sau Partenope, Ligeea şi Leucosia. Se credea că locuiesc pe o insulă din Marea Mediterană, plasată de Homer în apropierea coastelor sud-vestice ale Italiei, între Eea şi stânca Scilei; poeţii latini o situau în schimb lângă coastele Campaniei.

Sirenele sunt legate de două episoade mitologice celebre. Atunci când Ulise a ajuns, pe mare, în apropierea insulei lor, sirenele au încercat din răsputeri să-i atragă pe el şi pe însoţitorii lui cu cântecul lor; Ulise le înfundase însă cu ceară urechile mateloţilor, ca să nu audă, iar el s-a legat de catargul mare al corăbiei, ca să nu se poată mişca: au rămas aşa până când au ieşit din zona în care cântecul sirenelor putea fi auzit.

Sirenele sunt prezente şi în povestea argonauţilor. Printre eroii şi personajele mitice care făceau parte din echipajul corăbiei Argo se afla şi Orfeu: când au văzut corabia apropiindu-se, sirenele şi-au început cântecul, dar au fost lesne depăşite de arta lui Orfeu; pentru că le fusese ursit să trăiască numai atâta vreme cât nimeni nu putea trece de ele fără să fie mişcat de muzica lor, acestea, învinse, s-au aruncat în mare, unde au fost transformate în stânci.

Alte tradiţii legau sirenele de lumea de dincolo şi de regina infernului, Persefona: aveau misiunea de a fermeca prin cântecul lor sufletele morţilor — ale tuturor morţilor, nu numai ale marinarilor – şi de a le aduce în faţa Persefonei, îndulcindu-le cu muzica lor momentul trecerii pe tărâmul celălalt. Se mai spunea că ele plâng sufletele morţilor şi pe regina Hadesului, Persefona; imaginea lor este prezentă din timpuri străvechi în arta funerară.

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Polirom, Iaşi, 2003