Copilăria lui Puşkin

alexander puskin

Tatăl

Tatăl lui Puşkin, Serghei Levovici, se trăgea dintr-o veche familie boierească. Era proprietar şi încă proprietar bogat. Avea peste 1000 deseatine în gubernia Pskov, şi aproape 7000 în gubernia Nijegorodsk. Stăpânea peste o mie de suflete de ţărani iobagi. Şi cu toate acestea Serghei Levovici era totdeauna strâmtorat. Nu-i plăcea să se ocupe singur de administraţie. Prea puţin îl interesau aceste lucruri aşa de plicticoase ca gospodăria, socotelile şi preţurile produselor. Îşi petrecea viaţa într-o desăvârşită trândăvie, căutând numai plăcerea.

Era de o amabilitate căutată, după vechea modă franţuzească. Se distingea prin calambururi şi răspunsuri spirituale şi era oaspete dorit în toate saloanele Moscovei. Ştia să  organizeze cu măestrie petreceri şi reprezentaţii teatrale cu diletanţi. El însuşi juca şi declama minunat pe scenă. Scria foarte uşor versuri franţuzeşti şi ruseşti. Se interesa de literatură, avea o bibliotecă bogată, formată mai ales din cărţi franţuzeşti.

De propriii săi copii, Serghei Levovici se ocupa tot aşa de puţin ca şi de gospodărie. Era de un egoism sec, însă îi plăcea să joace rolul unui tată iubitor.

Mama

Soţia lui Serghei Levovici, Nadejda Osipovna, era nepoata „harapului lui Petru cel Mare”, Abram Petrovici Gannibal. Gannibal era fiul unui mic prinţ domnitor abisinian, ajuns ostatec la Constantinopol şi adus de acolo de ambasadorul Rusiei. Împăratul Petru I l-a botezat şi i-a dat o educaţie militară. În înfăţişarea lui Puşkin se vedeau multe trăsături ale străbunicului său: un păr foarte creţ, o faţă oacheşă, buze cam groase.

Nadejda Osipovna se potrivea foarte bine cu soţul ei. Ţinea tot atât de mult la petrecerile mondene şi nu se ocupa cu gospodăria casei. Era autoritară, nestatornică în dorinţele ei. Bărbatul era sub papuc. Cu copiii se purta despotic. Avea trei: o fiică, Olga, cu doi ani mai mare decât Alexandr şi cel mai mic, Lev, cu şase ani mai tânăr. Mama îl iubea foarte mult pe cel mai mic, iar faţă de cei mai mari, în special de Alexandr, era rece. Când se supăra, era botoasă şi nu vorbea cu el săptămâni şi chiar luni întregi.

Copilăria

Supunea pe copii la pedepse înjositoare. Alexandr avea obiceiul de a-şi freca palmele. Ca să-l dezveţe, mama i-a legat mâinile la spate o zi întreagă şi l-a lăsat flămând. Băieţelul pierdea deseori batistele; mama i-a cusut batista pe hăinuţă în chip de eghileţi, silindu-l să apară astfel chiar în faţa musafirilor. Puşkin n-a văzut niciodată vreo alintare din partea mamei sale.

Pe Nadejda Osipovna o supăra foarte mult neîndemânarea băieţelului, corpolenţa, sfiiciunea şi repulsia lui pentru mişcare. Ea îl silea să alerge şi să se joace cu copiii de vârsta lui. Când băieţelul ajungea la capătul răbdării, fugea în camera bunicii, Maria Alexeevna Gannibal, se urca în coşul ei de lucru şi privea mult timp cum lucrează. În acest ascunziş nu se mai lega nimeni de el. Bunica era bună cu copilul şi se pare că el o iubea.

Pe la şapte ani Puşkin, dintr-un leneş dolofan tăcut, se prefăcu într-un ştrengar îndrăzneţ şi vorbăreţ. Acum se vedea şi mai mult originea lui africană după mamă: mişcările îi erau repezi, ochii vii, din ei părcă ţâşneau scântei. Avea un caracter violent, cu o dispoziţie care se schimba brusc.

puskin

Spiritual şi îndrăzneţ

Băieţelul era spiritual şi îndrăzneţ. Avea părul creţ-mărunt. Un cunoscut al familiei Puşkin, poetul Iv. Iv. Dmitriev, ministru în retragere, spuse odată:

– Uitaţi-vă la el, adevărat pui de harap.

Puşkin începu a râde. Se uită la faţa ciupită de vărsat a lui Dmitriev şi raspunse:

– Cel puţin am să mă disting prin asta şi nu voi fi ciupit de vărsat*.

*Joc de cuvinte în ruseşte: arapcic (pui de harap) şi reapcic (ciupit de vărsat).

Educaţia

Aveau în casă preceptori francezi şi guvernante. Aceştia se schimbau mereu. Educaţia copiilor era puţin rusească. Limba vorbită în casă, cum se obişnuia în general în toate familiile boiereşti, era franceza şi în copilăria sa Puşkin vorbea mai bine franţuzeşte decât ruseşte. Învăţa rău şi era leneş. Plângea în faţa celor patru operaţii de aritmetică. Mai ales împărţirea i-a pricinuit multe lacrimi şi chinuri.

Lecturi, versuri şi epigrame

Cam pe la nouă ani, băieţelul începu să aibă pasiunea lecturii. Se furişa în taină în biblioteca tatălui şi citea ceasuri întregi. Biblioteca consta în special din autori francezi ai secolelor XVII şi XVIII. Aceste cărţi l-au făcut pe băiat să cunoască îndeaproape literatura franceză şi au contribuit la formarea acelui minunat stil franţuzesc pe care mai târziu, în scrisorile lui, nu-l puteau admira îndeajuns însăşi francezii.

Încă de la 8 ani, Puşkin începu a scrie versuri franţuzeşti. Făcea epigrame la adresa profesorilor; a scris poemul Toledo. Admira foarte mult pe Moliere şi, imitându-l, a scris comedia „Răpitorul”. Pentru această comedie instală în camera copiilor o  scenă, jucând singur rolul tuturor personajelor; publicul era Olga, sora lui mai mare. Olgăi nu i-a plăcut piesa, se simţea o imitaţie servilă a lui Moliere. Ea a fluierat comedia. Cu acest prilej Puşkin şi-a făcut o epigramă tot în franţuzeşte. Sensul ei era următorul:

Spune-mi de ce „Răpitorul”
E fluierat de parter?
Vai! fiindcă autorul
L-a răpit de la Moliere!

sursa: V. Veresaev, Viaţa lui Puşkin, Traducere din limba rusă de Suzana Boteanu, Bucureşti, Fundaţia regală pentru literatură şi artă, 1947, p. 7-12

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: