Mihai Eminescu în „Enciclopedia Universală Britannica”

Mihai Eminescu

Eminescu, Mihai născut Mihai Eminovici (15.01.1850, Botoşani, Moldova, România – 15.06.1889, Bucureşti). Scriitor român, poetul clasic naţional. Romantic prin temele universului său poetic (geniul neînţeles, titanul înfrânt, istoria, miturile, visul, iubirea nefericită, refugiul în natură etc.), dar modern prin contribuţia esenţială la dezvoltarea limbajului poetic, Eminescu este socotit cel mai important creator român.

A debutat cu poezia De-aş avea, la revista Familia, al cărei redactor, Iosif Vulcan, i-a schimbat numele în Eminescu. Mic boier de ţară, tatăl, Gheorghe Eminovici, l-a trimis la Universitatea din Viena (1869-1872), unde a studiat limbile romanice, istoria, filozofia, audiind şi cursuri de economie şi fizică. La Viena a cunoscut-o pe Veronica Micle, iubirea vieţii sale.

La întoarcerea în ţară, Titu Maiorescu l-a convins să-şi continue studiile la Berlin. În perioada berlineză (1872-1874) a studiat filozofie – în special pe Schopenhauer, Kant, Platon -, limba sanscrită şi filozofia vedică, literatura vremii, istorie şi mitologie comparată. Din acea perioadă datează poeziile sale de inspiraţie romantică (primele variante la Luceafărul, Călin, Împărat şi proletar, Glossă etc.) şi proza romantică influenţată de filozofia şi romantismul german (Archaeus, Avatarii faraonului Tla, Cezara, Poveste indică etc.).

Fără să-şi fi terminat studiile, în 1874 a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. În 1875 a primit postul de revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, perioadă în care a legat o profundă prietenie cu Ion Creangă, pe care l-a adus la Junimea, convingându-l să-şi citească Amintirile din copilărie. În 1876 a devenit redactor la publicaţia Curierul de Iaşi, iar în 1877 a plecat la Bucureşti, ca redactor la ziarul Timpul, alături de alţi doi mari scriitori, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici. În această perioadă a publicat poezii în revista Convorbiri literare; tot atunci au apărut şi semnele bolii care îl va afecta, din ce în ce mai puternic, până la sfârşitul vieţii.

Ultima parte a vieţii a fost sumbră, marcată de internări succesive la spitale şi sanatorii în Bucureşti, Viena, Liman (Odesa), Neamţ. Titu Maiorescu s-a îngrijit de apariţia primului volum de poezii, care cuprindea 61 de titluri (1883). Din 1887 a locuit la Botoşani, la sora sa, Henrieta.

Încă din timpul vieţii a fost considerat „marele poet naţional”. A creat un stil şi un model, eminescianismul, stabilind unul dintre reperele ferme ale literaturii române.

Printre volumele apărute postum se numără: Proză şi versuri (1890), Opere complete (1914), Scrieri politice (1931), Scrieri literare (1935), Basme în proză (1939), Opere (ediţie critică în 7 vol. publicată de Perpessicius, 1939-1977, continuată ulterior de Petru Creţia).

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, D-E, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 299

One response

  1. un poet si un scriitor roman sau inteles foarte bine sunt un exemplu de urmat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: