Cum a obţinut piratul Barbarossa o soţie cu 60 de ani mai tânără

barbarossa pirat

Era în dimineaţa zilei de 8 august 1534. Abia se iviseră zorile, când nouă galere, la pupele cărora nu flutura niciun pavilion, ancorară în micul port Sperlanga, de pe coasta de sud-vest a Italiei. Pescarii care se pregăteau să plece în larg văzură cum, de pe bordul galerelor, coborau câteva bărci, pline cu războinici înarmaţi cu archebuze. Purtau turbane de un alb imaculat şi la brâul fiecăruia dintre ei atârna câte un lung iatagan. Peste câteva clipe, un strigăt de alarmă deştepta pe toţi locuitorii aşezării:

– Piraţii! Au venit piraţii!

Un dar pentru Suleiman Magnificul

Aşa începu una dintre nenumăratele agresiuni piratereşti efectuate în cursul secolului al XVI-lea împotriva ţărmurilor italiene, franceze şi spaniole ale Mării Mediterane. Cine erau aceşti atacatori? Un amestec de aventurieri de cele mai diverse naţionalităţi: turci din insulele Mării Egee şi de pe litoralul Asiei Mici; arabi izgoniţi din Spania de către regii catolici şi stabiliţi pe coastele Africii de Nord, care aparţin astăzi Libiei, Tunisiei şi Algeriei; europeni proveniţi din toate statele mai mari sau mai mici existente pe atunci – napolitani şi veneţieni, andaluzi şi olandezi, englezi şi francezi etc.

Este interesant de relevat că „recruţii” de origine europeană se înrolau în flota piraţilor Mediteranei din motive extrem de variate: unii cu diferite delicte pe conştiinţă, pentru a scăpa de fulgerele legii din propria lor ţară; alţii pentru a se îmbogăţi repede şi o se înapoia pe urmă în patrie; o altă categorie pentru că fuseseră luaţi în robie şi vedeau în asocierea lor cu bandiţii mării singurul miiloc de a-şi recăpăta un oarecare grad de libertate.

De fapt, termenul de piraţi – cu alte cuvinte de tâlhari consideraţi ca atare de toate statele din jurul Mediteranei – este impropriu pentru a desemna pe prădalnicii de acum patru veacuri. Mai corect ar fi să li se spună corsari, asemenea „confraţilor” lor de pe Oceanul Atlantic. Ca şi Francis Drake, de pildă, căruia regina Elisabeta I a Angliei i-a conferit titlul de amiral, ei erau, cel puţin nominal, în sluiba unui monarh – în cazul de faţă a sultanului turc de la Constantinopol – de la care aveau o patentă în toată regula. Conform acestui firman, comandantul unei nave era autorizat să cutreiere mările, atacând după voia sa aşezările şi vasele inamicului. Este drept că, pe de o parte, „inamic” era pentru sultan toţi cei ce nu-i recunoşteau suzeranitatea şi că, pe de altă parte, corsarul avea obiceiul a interpreta în mod foarte larg împuternicirile ce-i erau acordate. Cum atacurile se desfăşurau pe riscul şi pe cheltuiala comandantului respectiv, lui şi oamenilor săi le revenea majoritatea prăzii. Buna-cuviinţă cerea însă ca o parte din bogăţiile jefuite să fie trimise plocon sultanului.

Atacul asupra portului Sperlonga avea ca obiectiv principal tocmai un astfel de dar. Pe malul Bosforului împărăţea pe atunci Suleiman Magnificul. Haremului său îi era destinată cea mai frumoasă femeie a Italiei din acea vreme, Giulia Gonzaga, tânăra văduvă a nobilului Vespasiano Colonna. Vestea despre neîntrecutul farmec al trăsăturilor ei ajunsese până în Africa de Nord, unde, pe insula Gerba din golful Gabes, îşi avea baza de operaţii unul dintre cei mai îndrăzneţi corsari ai timpului: Khair ad-Din, pe care italienii îl supranumiseră Barbarossa, din cauza impunătoarei sale bărbi roşcovane.

Debarcând la Sperlonga, piraţii luară imediat cu asalt localitatea, ucigând fără milă pe toţi cei care îndrăzneau să li se împotrivească. Castelul din vecinătatea portului rezistă ceva mai mult. Dar după ce ocupă unul dintre turnuri, Khair ad-Din dădu de veste că, dacă apărătorii nu vor capitula, va aduce tot praful de puşcă pe care-l avea în calele galerelor şi va arunca în aer întreaga clădire. Rezultatul fu cel scontat: asediaţii încetară lupta.

După ce transportară pe galere bărbaţii, femeile şi copiii capturaţi, după ce jefuiră casele, castelul şi biserica de tot ce li se părea preţios, piraţii se îndreptară spre localitatea Fondi, în apropiere. Acolo se afla castelul unde locuia frumoasa Giulia. Aşa cum arată o cronică păstrată în arhivele din Napoli, „nobila doamnă, prinzând de ştire de cele întâmplate la Sperlonga printr-o femeie care izbutise să fugă până la dânsa, ieşi din iatacul său desculţă, numai într-o cămaşă lungă până la călcâie, şi cu părul fluturând în bătaia vântului. Fugi aşa bezmetică peste văi şi dealuri, doar-doar o scăpa de urgia tâlharilor”.

Cronica continuă aşa pagini de-a rândul, până se hotărăşte să ne spună că cea mai frumoasă femeie a Italiei izbuti să scape de trista soartă pe care i-o pregătea Barbarossa. Salvarea şi-o datora în mare măsură vitejiei şi spiritului de sacrificiu cu care cei optzeci e slujitori ai ei apărară castelul o zi şi o noapte, făcându-l pe Khair ad-Din să creadă că stăpâna se afla acolo. „Când află că fusese păcălit şi că dulcea pradă îi scăpase printre degete, furia lui nu mai cunoscu margini – glasuieşte mai departe cronica. O mie două sute de case fură rase de pe faţa pământului, din biserica San Francesco şi din capelele San Giovanni şi San Rocco nu mai rămaseră decât zidurile golaşe, o sută de bărbaţi şi femei fură trecuţi prin sabie, o sută cincizeci de oameni fură luaţi ca robi”. Dar oricât de cruntă era răzbunarea corsarului, un lucru era sigur: haremul lui Suleiman Magnificul nu avea să se poată făli cu nepreţuita frumuseţe a Giuliei Gonzaga.

pirat otoman

Mirele avea 77 de ani – Mireasa 18

Khair ad-Din a fost unul dintre cei mai temuţi corsari ai epocii. Fratele său mai mare, Arug, se îndeletnicise cu aceeaşi primejdioasă, dar rentabilă meserie, mai întâi în Marea Egee, apoi în Mediterana centrală. În primul deceniu al secolului al XVI-lea, spaniolii trecuseră la ofensivă împotriva bazelor piratereşti din Africa de Nord reuşind sa ocupe, printre alte localităţi, Mers-el-Kebir, Aran şi Tripoli. În ajutorul Algerului ameninţat, sultanul îl trimise ca „amiral” pe Arug, care combătu cu pricepere şi îndrăzneală, până ce îşi găsi moartea într-o luptă.

Succesor îi fu fratele său Khair ad-Din, care repurtă câteva răsunătoare victorii asupra spaniolilor. Darurile sale bogate îl impresionară într-atât pe sultanul Suleiman, încât el acordă piratului titlul de căpitan al mării, ceea ce echivala cu acela de comandant suprem al flotei otomane.

Barbarossa preferă însă să se ocupe în continuare de propria sa flotă, pe care o înzestră cu galere lungi de 55 de metri şi late de cinci, având un singur rând de rame, plus acele pânze trapezoidale, cunoscute sub numele de vele latine. La prova, fiecare galeră era înarmată cu un enorm pinten de bronz masiv, cu ajutorul căruia se sfârtecau flancurile navelor inamice. Corăbii mai mărunte erau folosite în acţiunile care cereau o viteză de execuţie mai mare. Învăţând arta navigaţiei cu pânze de la transfugii scandinavi – urmaşii vikingilor -, Barbarossa construi vase de douăzeci de metri lungime, pe care le mişca cu uşurinţă cea mai neînsemnată adiere de vânt şi care erau lesne de manevrat în comparaţie cu galioanele de câte 3 000 de tone ale marinei militare italiene, spaniole sau franceze.

Barbarossa nu se întoarse din drum după atacul executat împotriva localităţilor Sperlongo şi Fondi. Într-o deosebit de temerară încercare de a ataca Roma însăşi, el debarcă la Fiumicino, acolo unde astăzi se găseşte aeroportul care deserveşte capitala Italiei. Numai faptul că prada recoltată aici, adăugându-se celei anterioare, umplu galerele până la maximul capacităţii lor îl sili să renunţe la proiectul său şi să se întoarcă.

În 1536 şi 1537, Khair ad-Din organiză incursiuni rapide, dar devastatoare pe coastele din preajma oraşului Napoli, în Calabria – pe ţărmurile mărilor Tireniană şi Ionică – şi în Puglia – pe litoralul golfului Taronto şi a Mării Adriatice. Ravagiile provocate au fost de asemenea proporţii încât multe dintre aceste teritorii au rămas pustii vreme îndelungată.

Uneori, Barbarossa găsea complici printre cei mai înalţi dregători ai cetăţilor pe care se pregătea să le atace. Astfel, în 1539, guvernatorul portului Brindisi se înţelesese cu el pentru a-i preda, fără luptă, localitatea. Dar complotul fu descoperit, guvernatorului i se tăie la repezeală capul şi piratul trebui să abandoneze tentativa.

Alteori, reprezentanţii autorităţilor dădeau dovadă de mai multă fermitate – cel puţin la început. În 1543, Khair ad-Din acostă la Reggio di Calabria, în strâmtoarea Messina, şi ceru un singur lucru – apă de băut. Diego Gaetani, guvernatorul oraşului, nu numai că refuză, ci porunci tunarilor care apărau rada să deschidă focul. O ghiulea nimeri în plin una dintre galere şi patru corsari fură ucişi. Scos din sărite, Barbarossa debarcă în fruntea celor doisprezece mii de războinici pe care-i avea cu sine şi luă cu asalt portul.

Printre cei capturaţi se aflau guvernatorul însuşi, soţia sa şi fiica lor, în vârstă de 18 ani. Khair ad-Din, care împlinise atunci 77 de ani, o ceru în căsătorie, în schimbul libertăţii pe care le-o promitea părinţilor. Tăria de caracter a lui Gaetoni se epuizase odată cu salvele tunurilor: el îşi cedă imediat fata.

Îmblânzit poate de tânăra sa soţie, Barbarossa nu mai întreprinse decât un singur raid, în anul următor, cu care prilej prădă insulele Ischia – de lângă Napoli – şi Lipari – din apropiere de Sicilia -, luând în robie şapte mii de oameni. Încheindu-şi cariera, el se stabili la Constantinopol, unde trăi încă doi ani, într-un lux despre care se spune că stârnise până şi invidia sultanului. Aşa cum ne informează aceeaşi cronică napolitană, la moartea lui, în 1546, plânsetele cele mai disperate le scoase tânăra sa soţie.

sursa: G. Roşianu, Piraţii din Mediterana, în Magazin istoric, Anul II, Nr.7-8(16-17), iulie-august 1968

2 responses

  1. „Plansetele cele mai disperate le scoase tanara sotie.”Cred ca asta e afirmatie colorata , imi e greu sa cred asa ceva.

  2. De ce nu? Orice adolescenta viseaza la un Fat Frumos…. in cazul de fata pana si Greuceanu s-a facut baiat bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: