Regimul fanariot în Moldova şi în Ţara Românească

Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot

Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot

Regimul fanariot

  • a fost inaugurat în anul 1711, prin domnia lui Nicolae Mavrocordat în Moldova, iar în anul 1716, prin numirea aceluiaşi domnitor în Ţara Românească.
  • a durat în ambele ţări până la 1821.
  • domnitorii proveneau adeseori din familii greceşti originare din cartierul Fanar al Constinopolului (Istanbul).

Caracteristicile principale ale acestui regim politic au fost:

  • grecizarea domniei, Sfatului domnesc, Bisericii, culturii, învăţământului;
  • restrângerea autonomiei interne;
  • accentuarea controlului otoman asupra Principatelor;
  • sporirea obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman;
  • fiscalitatea excesivă (creşterea şi diversificarea dărilor impuse populaţiei);
  • aplicarea unor reforme interne privind sistemul fiscal, administraţia, învăţământul, situaţia ţărănimii dependente (desfiinţarea legării de glie).

Chestiunea orientală şi Principatele Române

Rivalitatea dintre Imperiul Otoman, cel habsburgic şi cel rus a provocat o serie de războaie, multe dintre acestea desfăşurându-se şi pe teritoriul Principatelor Române. Ţara Românească şi Moldova au fost afectate de aceste conflicte, inclusiv prin pierderi teritoriale:

  • în 1718, Imperiul Habsburgic a ocupat Banatul şi Oltenia (aceasta din urmă revenind Ţării Româneşti în 1739), apoi, în 1775, nordul Moldovei (Bucovina).
  • Imperiul Rus a ocupat, în 1812, teritoriul dintre Prut şi Nistru (Basarabia).

Studiu de caz. Anul 1821 în istoria românilor

  • mişcarea socială şi naţională declanşată sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, în Ţara Românească, în strânsă legătură cu mişcarea de emancipare a grecilor de sub stăpânirea otomană, organizată de societatea Eteria, a reprezentat o reacţie faţă de domniile fanariote, dominaţia otomană şi situaţia socială din Principate.
  • principalele revendicări au fost cuprinse în documentele Proclamaţia de la Padeş şi Cererile norodului românesc.
  • deşi înfrântă în urma intervenţiei militare otomane, mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu a avut ca rezultat principal înlăturarea domniilor fanariote şi revenirea la domniile pământene.

sursa: Magda Stan, Cristian-Sorin Vornicu, Istoria de nota 10: clasele a VII-a şi a VIII-a, Bucureşti, CD PRESS, 2010, pag. 94

2 responses

  1. Ma ajutat enorm.Multumesc.Invatati tot aceasta pederost si povestiti o sa avetio nota 10 garantat.100%

  2. foarte bun nota 110 garantat 100%

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: