Mihai Viteazul. Născut pentru domnie

mihai-viteazul

Mihai Viteazul. Născut pentru domnie (povestire istorică)

Mare noroc am avut, scăpând teafăr, cu capul pe umeri, îi spuse Mihai maică-si Tudora, când se întoarse acasă, la Turnu-Severin.

Dumnezeu  te  păzeşte,  fiule,  dacă  umbli  pe drumul dreptăţii…

Şi dimpreună cu Stanca începu a trăi viaţa care i se deschise  larg  la  adăpostul  avuţiei  aduse  de  soţie  şi sprijinului dat de Petru Cercel, Domnul ţării. Astfel, Mihai dobândi dregătorii bune, ajungând stolnic şi după aceea postelnic.

Ştiu că tu, Stanco, năzuieşti pentru mine bănia Craiovei, aşa-i?

— Greşeşti, Mihai, mi-eşti bun doar fiindu-mi soţ — atâta… Ce-mi pasă de îndeletnicirea ta?

— Nu grăieşti drept, noră, vorbi Tudora care era de faţă.  Mai  sănătos  ar  fi  să-ţi  pese  de  îndeletnicirea bărbatului şi să-l îndemni a urca tot mai sus.

— Maică  Tudoră,  cum  să-mi  încălzească  inima dacă Mihai ajungând Domn ar întoarce faţa către altă femeie?

Trăieşti mai mult pentru tine, Stanco, după cum văd.

— Fiecare face astfel, având cămaşa mai aproape de piele.

— Sunt făpturi care gândesc şi altfel. Bunăoară, eu! Aşijderi unchiul Iani… De ce-a plecat el capuchihaie la Ţarigrad? Ştii de ce?

Să  poarte  țării  de  grijă,  rosti  Stanca nedumerindu-se.

— Şi asta, de bună seamă, dar mai mult va avea grija lui Mihai… Încă n-aţi aflat nici unul, dar aflaţi că eu  tare  i-am  bătut  capul  să  plece,  că  el  cunoaşte locurile pe acolo, are mulţi prieteni de nădejde şi să facă  tot  ce  trebuie  ca  să  dobândească  pentru  Mihai firman de domnie după dreptul ce-l are.

Mihai,  auzind  aceste  vorbe,  sări  de  bucurie  şi repezindu-se la maică-sa o strânse în braţe atât de vârtos că femeia ţipă de durere, îndepărtându-se de la sine.

Vezi-l, noră, cum îmi zdrobeşte oasele? Şi către el zise:

Ce-ţi veni, măi Sfarmă-Oase?

— Maică, numai dumneata îmi pricepi gândul.

— Pentru  domnie  te  născui  Mihai  şi  când  vei  fi Domn eu nu voi mai avea nimic de făcut pe lumea asta. Chiar tatăl tău, Pătraşcu-vodă, mi-a spus că nici Vintilă, nici  Petru, nici feciorii săi legiuiţi nu-s pentru domnie. A avut dreptate, săracul. Cu Vintilă am auzit ce-a fost, cu Petru vedem că trăieşte în năluciri cât o mai trăi, ceilalţi s-au topit ca fumul, fără năzuinţi… Numai tu, noră, grijeşte să-i faci urmaşi vrednici.

Chiar în acel an Stanca îi dărui un fecior pe care îl botezară Nicolae-Pătraşcu.

De-acu,  Mihai,  poţi  să  fii  liniştit  că  te-a blagoslovit cerul cu urmaş la domnie.

Veşti bune

Încă nu era Domn şi maica Tudora se bucura în viitorime de trăinicia tronului domnesc al feciorului ei. Numai  că,  până  una-alta,  bucuria  nu  ţinu  mult. Petru-Cercel nu împlinise nici doi ani de domnie că fu mazilit,  venind,  a  doua  oară  în  Scaun,  tot  Mihnea Turcitul, duşmanul lui Mihai, care voise să-l piardă.

Ziua  aceea  de  6  aprilie  1585  n-o  va  uita  multă vreme. Slujitorii strânseseră tot ce era mai de preţ sub privegherea  Stancăi,  hotărându-se  fuga  familiei  în Transilvania, ca să scape de urgia tiranului. Dar înainte de a porni în pribegie, se arătă un călăreţ venind de la Dunăre cu carte de la unchiul Iani.

Fu un semn ceresc! Veştile erau atât de bune, că nici femeilor, nici lui Mihai  nu-i  venea  a  crede.  Slova  fiindu-i  bine cunoscută, nu putea fi înşelătorie la mijloc. Iani scria că ajutând cu aur pe Mihnea îi căpătase prietenia, aşa că orice temere despre partea lui să o tragă la o parte, Mihai să stea liniştit la locul său, că loc mai bun va căpăta şi niciun fir de păr din capul său nu se va mişca.

Nimic nu mai pricep din cele ce se întâmplă, rosti muma Tudora. Au Iani şade la Ţarigrad pavăză duşmanului  nostru,  trudind  pentru  el  în  loc  să-şi întoarcă grija către nepotu-său? Ori îşi pierdu mintea la bătrâneţe?

Adevărul  era  că  Iani  nu-şi  pierduse  mintea  ci, lucrase el, cu  toată chibzuinţă, dar neavând încotro, căci vizirul era dat de partea acelui Mihnea, se întoarse şi el spre norocos, câştigându-l prin viclene tertipuri; ba chiar îl ajută cu douăzeci de pungi, căci nu mai avea o lescaie  bietul,  îi  luase  turcul  tot  aurul,  pentru dobândirea celui de-al doilea firman. Nefăcând aşa, ar fi fost vai şi amar de nepotu-său Mihai,  silit  să  plece  în  băjenie  prin  ţară  străină  la cheremul  întâmplării  oarbe.  Cât  priveşte  despre domnie, să mai aştepte flăcăul, că e-n putere şi n-au intrat  zilele-n  sac.  E  loc  şi  pentru  el,  că-s  vremuri crude, iuţi, voievozii ţărilor romîne nu mucigăiesc în Scaun,  se  schimbă  ca  ziua  cu  noaptea,  mânaţi  de viforul râvnelor şi tăria galbenilor.

Numai o grijă îl zgândărea pe Iani, capuchehaia: să nu-şi calce Turcitul vorba dată. Din norocire n-o călcă. Dând  la  o  parte vechea purtare,  îl  puse  degrabă  pe Mihai  mare-agă,  adică  mai  marele  peste  oastea  de lefegii care păzeau Cetatea de scaun, dregătorie destul de însemnată în acea vreme. Însă pe Mihai îl trăgea inima spre Oltenia şi până la urmă fu aşezat el mare-ban al Craiovei, ţinând locul lui Iani, până la întoarcerea acestuia din Ţarigrad.

Iacă, Stanco, te aşteptai să mă vezi în bănie ca unchiul tău Dobromir cu carele atât te făleşti?

— Cu tine, Mihai, mai mult mă fălesc, fiind tu viu şi mândru ca soarele, căci unchiul nu-i decât umbră din ce-a fost.

… Şi într-aşteptare, zilele curseră pe lungul  fir al timpului  când  liniştite  şi  senine,  când  tulburi  şi viforoase precum e aşezată viaţa pe pământ. Stanca mai aduse pe lume o fată dolofană, căreia îi puseră nume Florica. Mai bine era să fie tot băiat, dar bine era şi fată. Creşteau copiii văzând cu ochii, numai că Florica se arăta parcă mai sprintenă şi cutezătoare decât fratele ei Nicolae-Pătraşcu.

Şi  iacă  fu  mazilit  a  doua  oară  Mihnea  Turcitul, după şase ani de domnie, şi în locul lui se vorbea când de Iliaş, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, când de Radu, fiul lui Mircea Ciobanul, dar nu veniră ei în Scaun, ci Ştefan-Surdul, fiul lui Ioan-vodă cel Viteaz. Dacă şezu el un an, iată altă schimbare. Fu pus Domn Alexandru, pe care norodul îl porecli cel Rău, precum era după faptele ce făptuia.

Prima parte AICI

sursa: Mihail Drumeş,  Povestea neamului românesc de la început şi până în zilele noastre. Pagini din trecut, vol. 2, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: