Mark Twain şi mâna Providenţei

Mark Twain si sotia sa

I-am  făcut multă curte Oliviei.  De  trei  sau  de  patru  ori  am  cerut-o  de  nevastă  şi  tot  de  atâtea  ori  am  fost  refuzat. Cutreieram ţara în turneul meu de conferinţe, dar reuşeam să mă abat pe la Elmira din când în când, pentru  a  reîncepe  asediul.

O  dată  i-am  smuls  lui  Charley  Langdon [fratele Oliviei, prieten cu Mark Twain]  invitaţia  de  a  veni  să  petrec  o săptămână la Elmira. A fost o săptămână plăcută, dar trebuia să ia sfârşit, iar eu nu eram în stare să născocesc  nici  un  mijloc  de  a  prelungi  invitaţia.  Nici  unul  din  planurile  scornite  de  mine  nu  părea capabil să amăgească. Ele nu mă amăgeau nici măcar  pe mine, iar când cineva nu se poate amăgi pe sine însuşi, nu are şanse de a-i amăgi nici pe alţii. Dar, în cele din urmă, ajutorul şi şansa îmi veniră dintr-o  direcţie  cât  se poate  de  neaşteptată.  Era  unul  din  acele  cazuri,  atât  de  frecvente  în  trecutele veacuri şi atât de rare în zilele noastre – un caz în care se vădeşte mâna Providenţei.

Mă pregăteam să plec la New York.  La poarta din faţă aştepta o trăsură  deschisă în care îmi fusese încărcat cufărul, iar Barney, vizitiul, şedea pe capră cu frâul în mâini. Era întuneric, să tot fi fost orele opt sau nouă seara. Mi-am luat rămas-bun de la întreaga familie adunată lângă poartă, apoi  am ieşit împreună cu Charley şi  ne-am urcat în trăsură.  Ne-am  aşezat pe bancheta din spate, aflată în fundul trăsurii  –  o banchetă pe care urma să şedem provizoriu şi care, de aceea, nu fusese legată, ceea ce însă noi nu ştiam  –  din fericire pentru mine. Charley fuma.  Barney  atinse calul cu biciul, iar animalul se smuci brusc înainte. Eu şi cu Charley am fost proiectaţi peste  marginea trăsurii; prin întuneric, capătul aprins al trabucului lui Charley a descris în văzduh o curbă pe care-o mai văd şi azi – era singurul lucru vizibil în bezna aceea. Am căzut drept în moalele capului şi am rămas o clipă aşa, apoi m-am rostogolit pe  pământ, fără cunoştinţă. Era un leşin foarte reuşit pentru o persoană care nu repetase acest număr.

Am  căzut  într-un  şanţ  de  piatră,  proaspăt  reparat,  iar  capul  mi  s-a  izbit  de  o  scobitură  formată  prin unirea a patru pietre; scobitura era pe jumătate umplută cu nisip, aşa că era moale ca o pernă; capul nu s-a  izbit  de  nici  una  din  pietre.  Nu  m-am  ales  nici  măcar  cu  o  vânătaie.  N-am  simţit  nici măcar  o zdruncinătură. N-aveam nici pe dracu.

[…] Am rămas în nesimţire – aveam grijă să rămân astfel, căci era o plăcere să ascult cuvintele compătimitoare ce se revărsau asupră-mi. A fost unul din cele mai fericite momente din viaţa mea. Nimic nu-l tulbura – în afară de gândul că scăpasem nevătămat. Mă temeam că mai devreme sau mai târziu acest amănunt va  fi  descoperit  şi-mi  va  scurta  astfel  vizita.

[…] Din păţania mea m-am ales cu încă trei zile de şedere în casa Langdonilor, ceea ce mi-a ajutat mult de tot: mi-a împins cu câţiva paşi înainte peţitul. O vizită făcută ulterior a desăvârşit situaţia, încât m-am logodit cu Livy, cu condiţia ca părinţii ei să-şi dea consimţământul.

Consimţământul

Într-o  discuţie  între  patru  ochi,  domnul  Langdon  mi-a  atras  atenţia  asupra  unui  lucru  pe  care-l remarcasem  şi  eu  –  şi  anume  că  eram  o  persoană  aproape  cu  totul  necunoscută,  că  nu  mă  cunoştea aproape nimeni din jur în afară de Charley, care era prea tânăr ca să-şi poată face o părere temeinică despre oameni şi că întrucât veneam din celălalt capăt al continentului, numai oamenii de acolo erau în măsură  să-mi  dea  o  caracterizare  –  dacă  bineînţeles  aveam  caracter;  drept  care,  mi-a  cerut  nişte referinţe.  I  le-am  furnizat,  iar  domnul  Langdon  mi-a  spus  că,  pentru  moment,  suspendăm  orice activitate, aşa că pot pleca, urmând să aştept până când le va scrie referenţilor indicaţi de mine şi va primi răspunsurile lor.

Răspunsurile au sosit la timpul cuvenit. Atunci domnul Langdon a trimis după mine şi am avut din nou o discuţie între patru ochi. Îi indicasem şase persoane influente, printre care doi clerici (amândoi din San  Francisco),  iar  el  însuşi  îi  scrisese  unui  casier  de  bancă,  fost  pe  vremuri  revizor  al  şcolilor  de duminică  din  Elmira,  pe  care  deci  îl  cunoştea  bine.  Rezultatele  nu  prea  erau  promiţătoare.  Toţi  se arătaseră exagerat de sinceri; nu numai că vorbeau pe un ton dezaprobator despre mine, dar o făceau  cu un entuziasm inutil şi deplasat. Unul dintre clerici (Stebbins) şi revizorul şcolar (aş vrea să-mi amintesc de  numele  lui)  adăugau  mărturiilor  destul  de  întunecate  convingerea  lor  că  voi  muri  într-un  şanţ,  ca beţivii.

După ce domnul Langdon mi-a citit referinţele, a urmat o lungă pauză, o pauză tristă şi solemnă. În ce mă priveşte, nu ştiam ce să spun; iar domnul Langdon era, pare-se, în aceeaşi stare sufletească. În cele din urmă şi-a înălţat frumosul cap şi, aţintindu-şi asupră-mi ochii limpezi şi nevinovaţi, mi-a spus:

Ce fel de oameni sunt aceştia? N-ai oare nici un prieten pe lumea asta?

– Se pare că n-am, i-am răspuns.

Mi-a spus atunci:

– Îţi voi fi eu însumi prieten. Ia-o de nevastă pe fata mea. Te cunosc mai bine decât oamenii aceia.

Data logodnei a fost fixată pentru 4 februarie 1869. Inelul de logodnă era simplu, însă de aur masiv,  şi avea  gravată  pe  el  data  logodnei.  După  un  an  i  l-am  scos  de  pe  deget  şi  l-am  dus  la  bijutier  să-l transforme într-un inel de căsătorie, punând să fie gravată data cununiei  –  2 februarie 1870. Inelul n-avea să-i mai fie niciodată scos de pe deget, nicio clipă.

sursa: Mark Twain, Autobiografie, trad.: Petre Solomon, Editura Art, 2008

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: