Mark Twain. Rugăciunea pentru turtă dulce

Mark Twain

„Miss Horrr [profesoara lui Mark Twain] era o femeie de vârstă mijlocie, originară din Noua Anglie, avea obiceiurile şi principiile celor din Noua Anglie, şi îşi începea întotdeauna ora cu câte o rugăciune si cu citirea câte unui capitol din Noul Testament, pe care ni-l explica apoi pe scurt. Într-unul din aceste scurte comentarii, miss Horr a dezvoltat ideea cuprinsă în textul: „Cere, şi ţi se va da”, spunând că oricine se roagă din toată inima şi cu dorinţa fierbinte de a căpăta vreun lucru poate fi sigur că rugăciunea îi va fi împlinită.

Am fost atât de impresionat şi atât de încântat de posibilităţile pe care mi le oferea această reţetă, încât cred că auzeam pentru întâia oară de ea. Şi m-am gândit să încerc şi eu. Având deplină încredere în miss Horr, nu mă îndoiam câtuşi de puţin de rezultate. M-am rugat, aşadar, să capăt niţică turtă dulce.

Margaret Koonernan, fiica brutarului, venea în fiece dimineaţă la şcoală cu o bucată de turtă dulce; de obicei o ţinea ascunsă, dar în ziua aceea, când mi-am sfârşit rugăciunea şi am ridicat privirea, am băgat de seamă că turta era la îndemână şi că fetiţa se uita în altă parte. Cred că toată viaţa mea nu m-am bucurat de vreun răspuns la rugăciune mai mult decât m-am bucurat de răspunsul primit în clipa aceea; si m-am convertit de îndată. Aveam nenumărate dorinţe de tot felul, care până atunci rămăseseră totdeauna neîmplinite, însă în clipa aceea m-am hotărât să mi le împlinesc singur, şi încă din belşug, acum, că aflasem calea.

Dar visul acesta, la fel ca mai toate celelalte vise cu care ne legănăm în viaţă, nu avea niciun temei. În următoarele două sau trei zile m-am tot rugat, cum nu s-a mai rugat, cred, nimeni în târguşorul nostru; m-am rugat din inimă si cu toată seriozitatea; dar nu m-am ales cu nimic. Am băgat de seamă atunci că nici cea mai fierbinte rugăciune nu e în stare să-mi mai facă rost de turtă dulce, şi am ajuns la încheierea că dacă un om îsi păzeşte bine bucata de turtă dulce şi nu-şi ia ochii de la ea, nu are de ce să-şi bată capul cu rugăciuni.

Pe maică-mea a îngrijorat-o nu ştiu ce anume în atitudinea şi în purtările mele, încît m-a luat la o parte şi a început să mă descoasă cu multă bunăvoinţă. De teamă să nu-i amărăsc sufletul atât de bun, n-am vrut să-i dezvălui schimbarea ce se petrecuse în sufletul meu, dar în cele din urmă i-am destăinuit, cu lacrimi în ochi, că am încetat să fiu creştin. Cu inima zdrobită, m-a întrebat de ce. I-am arătat cum îmi dădusem seama că nu fusesem creştin decât de dragul câştigului şi că nu mai puteam suporta acest gând, prea era mare ticăloşia. Atunci, m-a strâns la piept şi m-a consolat. Din ceea ce mi-a spus am priceput că dacă voi continua să fiu astfel, nu voi rămâne niciodată singur.” 🙂

sursa: Mark Twain, Vorbesc din mormânt, Editura pentru literatură univerală, Bucureşti, 1962, p. 16-18

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: