Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud. Secretele unei prietenii intime (II)

Paul Verlaine - Arthur Rimbaud

Atunci, Verlaine a părăsit hotelul şi s-a dus direct la un armurier. A cumpărat un revolver cu şase focuri şi cincizeci de cartuşe rezervă şi a deprins mânuirea armei. Când s-a întors pe la prânz la hotel, era destul de băut. I-a arătat arma lui Rimbaud şi, cum acesta l-a întrebat ce vrea să facă cu ea, Verlaine i-a răspuns pradă unei mari stări de agitaţie: „E pentru tine, pentru mine, pentru toată lumea!”

„Te voi împiedica să pleci!”

După discuţie s-au dus împreună într-o cafenea şi au consumat un mare număr de pahare de absint. O nouă dispută a izbucnit între cei doi relativ la călătoria lui Rimbaud la Paris. S-au întors pe la orele două noaptea la hotel, au urcat în camera lor de unde Verlaine ieşea din când în când pentru a continua să bea într-un bar. Din nou l-a rugat pe prietenul său să nu-l părăsească – „Tu nu vei pleca singur. Eu voi merge cu tine şi chiar la Londra!” Cum Rimbaud ţinea morţiş la ideea de a se duce la Paris, Verlaine, aflat la capătul nervilor şi pierzându-şi controlul datorită influenţei alcoolului, s-a îndreptat împleticindu-se către uşă, a închis-o, a apucat arma şi a strigat: „Te voi împiedica să pleci!” şi a tras de două ori asupra prietenului său.

Rimbaud se afla la o distanţă de trei metri de el. Primul proiectil l-a atins la articulaţia degetului gros al mâinii stângi şi a rămas înfipt în corp; cel de al doilea a traversat zidul la treizeci de centimetri de tavan şi a fost găsit în şemineu, a doua zi, de judecătorul de instrucţie.

Rimbaud a luat o batistă pentru a opri hemoragia. El a întins mâna teafără lui Verlaine pentru a-şi lua rămas bun. Când acesta a văzut batista îmbibată cu sânge, a izbucnit în plâns şi a înaintat către Rimbaud desfăcându-şi braţele:

– Iartă-mă! Ţi-am făcut rău!

– Nu e nimic.

– Ia revolverul meu şi omoară-mă!

Rimbaud a izbucnit în râs. Doamna Verlaine i-a dat primele îngrijiri, pansându-i rana. Trezit din beţie, fiul a încetat orice rezistenţă la plecarea prietenului său. „Am resimţit imediat cele mai puternice remuşcări”, avea să declare el în faţa judecătorului. Mama sa a confirmat spusele sale.

Rimbaud a relatat mai târziu în faţa tribunalului, că, după ce a tras, prietenul său se afla într-o stare de agitaţie extremă, şi s-a aruncat pe patul mamei sale în camera vecină. După care s-a comportat ca un nebun, i-a pus arma în mână şi a insistat s-o îndrepte către tâmpla sa şi a apăsat pe trăgaci.

După ce s-au mai calmat puţin, cei trei actori ai dramei s-au dus la o clinică pentru a pansa rana. Când s-au reîntors la hotel, nimeni nu se mai îndoia de cele petrecute. Rimbaud nu ţinea să-şi denunţe prietenul. El voia să părăsească Bruxellesul cât mai repede cu putinţă. Verlaine l-a rugat din nou să rămână şi să renunţe la călătorie. Cum Rimbaud o ţinea pe a sa, Verlaine şi mama sa s-au decis să-l însoţească până la gară.

Pe drum, mânia a pus din nou stăpânire pe Verlaine. „Nu vreau ca tu să pleci!” Disputa s-a încins din nou şi era aşa de violentă, încât trecătorii se opreau să asiste. Deodată, Verlaine a scos revolverul din buzrmar şi l-a ridicat într-o atitudine ameninţătoare. Doi agenţi de poliţie, care se aflau în apropiere, i-au smuls arma şi i-au condus pe cei doi la postul de poliţie. Interogat în privinţa originii rănii sale, Rimbaud a fost nevoit să povestească cele ce se întâmplase. Doamna Verlaine şi fiul său au fost obligaţi să recunoască faptele. La percheziţia asupra lui Verlaine s-au descoperit 47 de cartuşe. A fost imediat arestat şi condus la închisoare.

Procesul

La 11 iulie, Verlaine a fost audiat de către judecătorul de instrucţie. Convins că a fost vorba de o tentativă de omor, este arestat. Această grea acuzare se baza pe depoziţia lui Rimbaud. Au fost luate în consideraţie ameninţările lui Verlaine, cumpărarea revolverului precum şi faptul că a încuiat uşa camerei de hotel. Judecătorul de instrucţie a conchis că a fost vorba de un act cu premeditare.

A doua zi, judecătorul a efectuat o descindere la faţa locului unde se petrecuseră evenimentele, în camera de hotel. Mai târziu, doi medici au fost însărcinaţi cu examinarea lui Verlaine pentru a determina dacă pe corpul său se găsesc urme de comportament homosexual. Acuzatul a respins cu indignare întrebarea judecatorului privitor la natura relaţiilor cu Rimbaud. Afirmaţia conform căreia existau între ei raporturi contra naturii, spunea el, se baza pe zvonuri calomnioase răspândite de soţia şi familia acesteia. Rimbaud de asemenea a afirmat că această acuzaţie era infamantă. Concluziile medicilor au fost totuşi în defavoarea acuzatului.

În decursul interogatoriilor ulterioare, Rimbaud s-a străduit să-l dezvinovăţească pe prietenul său. Verlaine nu avea nici un motiv să-i facă vreun rău; era beat şi a acţionat într-o stare de completă inconştienţă. Cât îl priveşte, el nu avea intenţia să ceară plata vreunui prejudiciu.

În actul de acuzare, ministerul public a părăsit acuzaţia iniţială de tentativă de ucidere, îndepărtând premeditarea. Acuzarea se rezuma la lovituri şi rănite, în spiritul art. 399 al codului penal belgian.

Procesul a început la 8 august 1873, în faţa camerei corecţionale din Bruxelles. Tribunalul era reprezentat de către trei judecători. Procurorul a insistat în rechizitoriul său asupra faptului că acuzatul era un străin şi a solicitat ca acesta să suporte toate rigorile legii. Verlaine a fost condamnat la pedeapsa maximă de doi ani de închisoare şi două sute de franci amendă, plus două luni de închisoare suplimentară. Pentru un foc de revolver tras de un beţivan şi pentru motive „pasionale“, pedeapsa era severă. În sala de audienţe, Verlaine s-a arătat foarte calm, dar ajuns în anticameră, unde îl aşteptau jandarmii, a început să plângă ca un copil.

Cu prilejul apelului, avocatul general a cerut indulgenţă, dar atitudinea poetului a făcut o impresie proastă asupra judecătorilor, încât sentinţa tribunalului din prima instanţă a fost confirmată.

Severitatea pedepsei era izbitoare şi nu a încetat să-i mire pe comentatori. Ea ţinea de mai multe motive: naţionalitatea străină a acuzatului; viaţa sa de desfrâu; absenţa unei profesii stabile şi, în sfârşit, de rolul pe care l-a jucat în timpul Comunei. Se poate că judecătorii au considerat ca fiind necesar să dea o lecţie poetului pentru că a renunţat la o existenţă onorabilă.

Sfârşitul

Eliberat după efectuarea pedepsei, Verlaine a mers să-şi întâlnească prietenul la Stuttgart, unde acesta lucra ca perceptor. După ce au rătăcit ca odinioară din cabaret în cabaret, au început să se certe cu violenţă pe malul Neekarului. Din fericire, nici unul dintre cei doi nu era înarmat. În cele din urmă, Verlaine a fost doborât la pământ. Şi-a petrecut toată noaptea abandonat pe pământ şi a doua zi dis-de-dimineaţă a fost găsit de trecători. Poliţia nu a fost sesizată de incident. După câteva zile poetul s-a restabilit şi a fost capabil să întreprindă călătoria de reîntoarcere la Paris.

Cât îl priveşte pe Rimbaud, el s-a cufundat în tăcere până la moartea sa (1891) într-un spital din Marsilia, tocmai când opera sa începuse să fie cunoscută şi apreciată.

sursa: Paul Ştefănescu, Scriitori în faţa justiţiei, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2005, p. 38-41

Anunțuri

Un răspuns

  1. Poveste pentru cultura generala. Un deliciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: