Skanderbeg. Un erou al luptei antiotomane

Skanderbeg

Cavalcada în noapte

În noiembrie 1443, armatele creştine ungare şi transilvane conduse de Ioan de Hunedoara treceau Dunărea şi Morava îndreptându-se spre Niş.

Era o noapte friguroasă de toamnă târzie. Pe nesimţite, 300 de călăreţi părăsesc, cu arme şi bagaje, tabăra turcă, îndreptându-se spre sud-vest. Gonesc zi şi noapte, aproape fără popas, până în sangeacul [unitate administrativă a Imperiului Otoman; mai multe sangeacuri formau un vilaet] Arvanit şi, aşa obosiţi şi prăfuiţi, intră în Dibra. Populaţia albaneză, în loc să fugă, îi aclamă. În mijlocul lor, un om de ordine scurte: Gheorghe Castriota, zis Skanderbeg. Însoţitorii lui sunt albanezi, din trupele de cavalerie ale sultanului.

După o scurtă odihnă, grupul de călăreţi porneşte mai departe…

Porţile cetăţii Kruja se deschid

La orizont încep să se contureze zidurile cetăţii Kruja, care, prin aşezarea sa strategică, domina aproape întregul sangeac Arvanit. În 1431, acest sangeac fusese înglobat la posesiunile sultanului Murad al II-lea. Un timp, între 1438-1440, Skanderbeg deţinuse postul de subaşă [funcţionar al imperiului; administrator] a vilaetului Kruja, ajungând să cunoască bine şi tăria cetăţii şi locurile.

Zărind micul grup care se apropia, ostaşii din turnurile de veghe s-au neliniştit; dar îngriiorarea lor s-a risipit repede când l-au recunoscut, în fruntea călăreţilor, pe fostul subaşă al cetăţii şi vilaetului Kruja. Skanderbeg era bine cunoscut garnizoanei pentru faptele lui vitejeşti şi pentru preţuirea de care se bucura la palatul sultanului.

Venit ca ostatec la Odrin (Adrianopol), în 1423, la vârsta de 18 ani, el se convertise la mahomedanism, făcuse studii militare strălucite şi se evidenţiase în numeroase bătălii. Skanderbeg dobândise înalta preţuire a sultanului, care-i încredinţase, fără să şovăie, conducerea unui vilaet cu populaţie albaneză. Nimic până atunci nu trezise suspiciuni în privinţa fidelităţii lui faţă de Înalta Poartă.

Skanderbeg le-a prezentat un ordin semnat personal de puternicul sultan, prin care era învestit cu şefia cetăţii. În vremurile acelea de restrişte, această numire a părut firească. Noul comandant şi-a preluat imediat postul. Darnic şi generos cu toţi, el a organizat seara un mare banchet, la care garnizoana a luat parte, proslăvind pe Alah, pe sultan şi pe Skanderbeg. Acesta a fost însă ultimul chef al garnizoanei turceşti. Din ordinul lui Skanderbeg, în cursul nopţii porţile cetăţii s-au deschis, albanezii au pătruns în interior şi au măcelărit garnizoana. Steagul răscoalei fusese ridicat.

Skanderbeg erou albanez

Panică la Odrin

Se lumina de ziuă când, în faţa palatului sultanului din Odrin, pe atunci capitala Imperiului otoman, trei spahii şi-au oprit caii sleiţi de goană, cerând audienţă „slăvitului stăpân”. Peste câteva ore, sultanul Murad al II-lea afla din gura ştafetelor despre răscoala generală din Albania şi despre fapta necugetată a ghiaurului Castriota. În câteva zile, aproape din întregul sangeac fuseseră izgonite garnizoanele turceşti, iar pe citadela albă de la Kruja flutura acum drapelul Castrioţilor: vulturul bicefal negru, pe fond roşu.

Sultanul spumega de furie aflând şiretlicul folosit la Kruja de Skanderbeg, care plăsmuise beratul [firman turcesc de întărire în funcţie] imperial prin care era numit comandant al cetăţii. Mânia lui a devenit violentă când a fost informat că „trădătorul” intrase de mult în tratative cu Ioan de Hunedoara, cu Veneţia şi Ragusa. Acţiunea lui Skanderbeg a stârnit îngrijorare în capitala Imperiului otoman, deoarece, alături de Albania răsculată, se ridicau la luptă şi celelalte popoare din Balcani, iar regele Vladislav al Ungariei şi Republica Veneţia, profitând de conjunctură, se pregăteau să dea sultanului o lovitură decisivă.

Urmaşii vechilor iliri, stăpâni din nou la ei acasă

Skanderbeg urmărise cu multă atenţie desfăşurarea evenimentelor şi, îndeosebi, greaua situaţie în care se afla Imperiul otoman din cauza strălucitelor campanii conduse de Iancu de Hunedoara. Fără să dea răgaz sultanului să-şi revină şi să concentreze forţe împotriva sa, Skanderbeg a proclamat la 28 noiembrie 1443, independenţa principatului Albaniei. În decembrie 1443, întreaga Albanie a fost curăţată de turci, iar în martie 1444 a luat fiinţă, la Lezhe, Liga Albaneză, care reunea din punct de vedere politic şi militar fortele feudalilor albanezi.

Cunoscând bine structura şi organizarea armatei otomane, tactica ei de luptă, Skanderbeg a pornit la crearea unor formaţiuni militare proprii. În scurt timp a fost organizată şi instruită o armată de 8000 de oameni, cuprinzând: garda pretoriană ataşată direct lui Skanderbeg, formată din infanterie şi cavalerie uşoară cu un efectiv de 3000 de luptători; detaşamentele de sub comanda lui Moisi Golemi, colaborator al lui Skanderbeg – cu acelaşi număr de oameni – care asigurau securitatea graniţei de est şi aveau misiunea să contracareze, în cazul unei invazii, primele lovituri turceşii; trupele feudalilor albanezi care făceau parte din ligă. În plus, Skanderbeg a creat şi instruit detaşamente provenite din rândurile ţărănimii, la care se apela în caz de extremă nevoie. În total, pentru apărarea teritoriului albanez se putea ridica o armată de 15.000-18.000 de oameni.

În iunie 1444, o armată turcă, sub comanda lui Ali-paşa, având un efectiv de 25 000 de oameni, pătrunde în Albania, dar este înfrântă. Alte două expediţii turceşti, din anii 1445 şi 1446, au acelaşi rezultat. După aceste eşecuri repetate, în 1448, sultanul Murad al II-lea preia personal comanda unei numeroase armate, hotărât să zdrobească rezistenţa lui Skanderbeg şi să restabilească dominaţia otomană în Albania. Deşi se găsea în război cu Veneţia, iar unii feudali albanezi l-au trădat, Skanderbeg a reuşit să organizeze cu iscusinţă apărarea şi să silească armata otomană să se retragă.

În 1450, o armată turcă de 100 000 de oameni – cifră uriaşă pentru vremea aceea – se îndreptă din nou spre Kruja. Era limpede că sultanul dorea să răzbune înfrângerile umilitoare de până atunci şi să tranşeze definitiv problema albaneză. În luna mai, Kruja este încercuită şi bombardată cu artileria grea, folosindu-se, pentru prima dată, tunuri de calibru mare care depăşeau, prin forţa de foc, tot ceea ce se folosise până atunci. Situaţia lui Skanderbeg a devenit gravă.

În aceste condiţii, excepţionalul lui talent militar, curajul, spiritul organizator, s-au manifestat mai pregnant decât oricând. Făcând apel la întreaga populaţie, organizându-şi luptătorii în mici formaţiuni, extrem de mobile, Skanderbeg a declanşat împotriva cotropitorilor un adevărat război de guerilă. Trupele duşmane care asediau Kruja au fost continuu atacate din spate de către micile formaţiuni ale lui Skanderbeg, care părăsise din vreme cetatea pentru a organiza rezistenţa. După patru luni şi jumătate de asediu, sultanul, lăsând câteva mii de morţi pe câmpul de luptă este nevoit să se reîntoarcă la Adrianopol.

Apărarea cu succes a Krujei a avut un larg răsunet în întreaga Europă. Numele lui Skanderbeg a devenit pretutindeni cunoscut.

Skanderbeg si Kruja

Ambiţia puterii, banii şi trădarea

După căderea Constantinopolului, în 1453, Imperiul otoman a intensificat pregătirile în vederea ocupării Belgradului şi lichidării rezistenţei albaneze. Alături de forţa militară, sultanul Mehmed II foloseşte cu abilitate ambiţiile unor principi, contradicţiile interne din diferite state, corupe cu sume mari de bani unele vârfuri feudale dispuse să trădeze.

În Albania, el reuşeşte să-l atragă pe Hamza Castriota, nepotul şi cel mai apropiat sfetnic al lui Skanderbeg, promiţându-i conducerea sangeacului. Unul din căpitanii lui Skanderbeg, Moisi Golemi, apucă, la rândul lui, calea trădării. În 1456, 15.000 de cavalerişti turci, conduşi de Moisi Golemi, pătrund pe drumuri puţin cunoscute în Albania, dar lângă Dibra sunt complet nimiciţi şi trădătorul capturat.

Deşi, în cursul aceluiaşi an, turcii au fost înfrânţi la Belgrad, victoria nu a putut fi fructificată din cauza morţii lui Ioan de Hunedoara. În aceste condiţii, sultanul a reluat, în primăvara anului 1457, atacurile împotriva Albaniei. O armată de 80.000 de oameni, comandată de talentatul general Isac bey Evrenos, invadează teritoriul, cu toată împotrivirea trupelor albaneze. În tabăra duşmană se găseşte şi Hamza Castriota, pe care sultanul îl numise guvernator al cetăţii Kruja, ca preţ al trădării în schimbul promisiunii că-l va preda în lanţuri pe Skanderbeg. Aproape întreaga Albanie a fost ocupată, iar rezistenţa trupelor conduse de Skanderbeg devenise tot mai slabă. La 7  septembrie 1457, siguri de victorie, turcii benchetuiesc în apropiere de Kruja; străjile îşi neglijează posturile, luând parte la petrecerea generală. Skanderbeg? Cine putea şti pe unde se ascundea cu resturile zdrobite ale armatei sale…

Armata turcească îşi serbase însă prea repede victoria, iar lipsa de vigilenţă din acea noapte de pomină i-a fost fatală. Skanderbeg veghea, urmărea pas cu pas fiecare mişcare a duşmanului, pândea un moment prielnic pentru a-i da o contralovitură şi a preface înfrângerea sa în victorie. În miezul nopţii, albanezii lovesc necruţător tabăra turcă, măcelărind-o în mare parte şi luând mii de prizonieri, printre care şi trădătorul Hamza Castriota.

Această victorie a sporit considerabil faima lui Skanderbeg. Papa Calist al III-lea l-a rugat să participe la marea cruciadă pe care avea de gând să o organizeze. După moartea lui Ioan de Hunedoara, Skanderbeg devenea una dintre figurile cele mai populare în lupta de eliberare împotriva Imperiului otoman. Sultanul însuşi îi propune, în 1460, lui Skanderbeg, un armistiţiu pe timp de trei ani, armistiţiu care se şi încheie, deoarece conducătorul albanez avea nevoie de un răgaz pentru a-şi consolida autoritatea.

Armistiţiul nu o durat însă mult. Violând acordul încheiat, sultanul a întreprins, în 1462, trei campanii succesive împotriva lui Skanderbeg, eşuate una după alta. În schimb, celelalte acţiuni întreprinse de turci în Balcani se vor solda, în 1463, cu ocuparea Bosniei, a principatului grec Moreea şi a ducatului Atenei. Consolidarea şi extinderea Imperiului otoman în Balcani îl determină pe conducătorul albanez să semneze, în aprilie 1463, tratatul de pace pe 10 ani propus de sultan.

Ultimele victorii

La sfârşitul anului 1463, aderând la cruciada iniţiată de papa Pius al II-lea, Skanderbeg reîncepe ostilităţile cu turcii. Neînţelegerile din tabăra creştină şi moartea papei întrerup pregătirea campaniei, iar albanezii se trezesc, în 1464, singuri în faţa Imperiului otoman. Drept represalii, sultanul a trimis în anul următor cinci expediţii succesive sub comanda lui Balaban-paşa, dar albanezii au rezistat. Ca şi în trecut, sultanul a preluat personal comanda operaţiunilor, pătrunzând în Albania cu o enormă armată pentru acele timpuri, numărând 150.000 de oameni. Totul a fost trecut prin foc şi sabie. Distrugerea recoltei a făcut să apară spectrul foametei.

Kruja a fost încercuită, iar sultanul a construit o puternică cetate, Elbasan, hotărât să rămână stăpân definitiv în Albania. Situaţia devenise disperată. În decembrie 1466 – ianuarie 1467, Skanderbeg a plecat în Italia, la Roma şi la Neapole, pentru a obţine ajutor. Discursul său în faţa Consistoriului de la Roma a făcut o profundă impresie. Cu trupele proprii şi folosind ajutorul acordat din Italia, Skanderbeg a reuşit să despresoare Kruja, Balaban-paşa fiind omorât în luptă.

În iulie 1467, situaţia se repetă: sultanul pătrunde din nou în Albania, obţine, după o bătălie extrem de sângeroasă, victoria la Buzurşek, lângă Elbasan, şi încercuieşte Kruja, dar Skanderbeg reuşeşte, ca de atâtea ori în trecut, să-şi despresoare capitala şi să alunge trupele invadatoare.

Bătrân şi grav bolnav, marele comandant se stinge din viaţă în ziua de 17  ianuarie 1468, la Lezhe.

După moartea lui Skanderbeg, deşi albanezii continuă lupta pentru apărarea libertăţii lor, în 1478 a fost ocupată Kruja, în 1479  Skodra, iar în 1506 jugul otoman se extindea asupra întregului teritoriu albanez. Ulterior, rezistenţa antiotomană a poporului albanez va avea ca simbol figura legendară a lui Skanderbeg.

sursa: Nicolae Ciachir, Gelcu Maksutovici, Skanderbeg în Magazin istoric, Anul II, Nr.1(10), ianuarie 1968, p.84-87

16 responses

  1. De-a dreptul extraordinar acest om… nu stiam nimic despre el. Din pacate este cunoscut atat de putin, in schimb gasim in istoria europeana universala nenumarate nume de filfizoni, care nu au avut alte merite decat unele estetice.

  2. eu tot nu pricep cum de n-au reușit nici bizantinii, nici sîrbii, bulgarii, albanezii, moldovenii, ungurii și muntenii să îi arunce naibii peste bosfor pe turcaleți în condițiile în care singurul teritoriu pe care îl stăpîneau cît de cît ferm era zona din jurul adrianopolelui! adrianopole care nu era cine știe ce mare oraș, n-avea fortificații ca constantinopolele era practic o tabără militară transformată în capitala otomanilor în condițiile date, de război …

    de exemplu acest skanderberg, îi bate pe turci după care ce face!? stă și așteaptă următorul atac! bizantinii, de nenumărate ori îi resping pe turci și atît! cîte atacuri sau dat împotriva adrianopolelui? eu nu prea țin minte să fi auzit de astfel de atacuri! zici că nimeni nu are o strategie globală, completă, pentru tot spațiul balcanic, nici măcar bizantinii, cei mai interesați în scoaterea turcilor din balcani!

    iar vizavi de skanderberg cea mai mare ironie e faptul că eroul național al albanezilor, că e clar un erou la fel de mare ca ștefan cel mare pentru noi, a luptat împotriva celor de aceeași religie cu majoritatea albanezilor de astăzi!

    mă întreb, în mintea unui albanez musulman, cum de nu se bat cap în cap cele două lucruri!?

    1. Măcar daca ar fi toți musulmanii precum musulmanii albanezi ! Eu am cunostinte si prieteni albanezi . Niciodată n-am simțit ca vre-unul dintre ei sa fie musulman . Cum nici ei nu fac diferența in situația noastră ca am fi ortodocși sau catolici .Cei mai mulți știu de unde le vine religia ( musulmană )

    2. Stefan Cel Mare e un mic servitor pe langa Skanderberg. Stefan a plecat capul la sultan spre sfarsitul domniei sale.

      1. și bine a făcut!
        skanderberg n-a mai trăit destul pentru a ajunge și el la aceeași concluzie și a face același gest …

        dacă eram deștepți așa rămînea! pasul următor ar fi fost acela de ai convinge pe turci că tributul, mereu în creștere, nu îi ajută nici pe ei nici pe noi, dacă era nevoie inclusiv prin război dar fără a sări tot timpul în tabăra cealaltă, a creștinilor, următorul pas ar fi trebuit să fie acela de ai convinge că o dacie mare care să apere frontierele imperiului e chiar mai bună decît țări mici care cad ușor diverselor presiuni externe șamd …
        dar pentru asta ar fi trebuit ca domnitorii țărilor romîne, inclusiv ai transilvaniei, să ajungă la concluzii de genul om fi noi frați creștini toți din europa + imperiul bizantin dar cămeșa e mai importantă pentru mine decît căciula ta șamd încă de pe la 1300! doar pe vremea lui bethlem, pe la 1700, sa ajuns la astfel de idei de strategie politică și atunci era deja prea tîrziu … și pentru noi și pentru turci!

        ocazii pierdute
        la fel cum ocazii pierdute dpdv al strategiei imperiale a fost și relația dintre imperiile bulgaro-romîne și imperiul bizantin … în loc să ajungă la concluzia că e mai bine pentru ambii să coexiste s-au bătut ca chiorii, cu o teribilă furie, pînă sau prăbușit amîndouă!

        ce ar fi fost istoria mondială cu un imperiu bizantin puternic, apărat la frontiera de nord, balcanică, de un alt imperiu, dac, creștin, puternic, întins de la izvoarele dunării pînă în munții rodopi și nipru!

        dac și nu bulgaro-dac pentru că istoria a demonstrat deja faptul că elementul majoritar în timp ar fi asimilat pînă la urmă și elita de războinici bulgari! și încă o dată dac și nu român pentru că elementul de substrat dac ar fi fost mult mai puternic prezent în astfel de condiții … dacii au devenit români doar pentru că timp de 1000 de ani prin zona asta sau cam plimbat toate popoarele migratoare imaginabile de pe supercontinentul euro-asiatic …

        este că altfel ar fi gestionat imperiul bizantin apărarea anatoliei, asiei mici și egiptului + toată africa de nord de atacurile musulmanilor?

      2. da alex,dar Moldova nu a ajuns pasalac

  3. problema este si azi ca si ieri … coruptia.

  4. citisem undeva, ca albanezii sunt urmasi ai dacilor ce au migrat spre coasta adriaticei dupa razboiul cu romanii. acuma privesc imaginile cu acest personaj ce ar semana cu trasaturile dacilor, precum si prezenta capului de lup in virful coifului imi creeaza intrebari.
    P.S. ar cam aduce oleaca a Decebal…

    1. Nu este cap de lup, ci de capra.

      1. Exista o legenda in Albania in legatura cu coiful lui Skanderberg: intr-o campanie militara de recucerire a Albaniei cand turcii l-au urmarit sa-l prinda pe Skanderberg acesta a scapat ascuzandu-se intr-o stana de capre. Dupa acest episod, vazandu-se scapat, si-a reunit mica lui armata si printr-o lovitora fulger in timpul unei nopti a reusit sa-i alunge pe turci. Coiful a fost facut in amintirea acestui episod din viata sa.

    2. Informatia ta e eronata rau. Urmasii albanezilor au fost ilirii.

  5. Daca ar fi avut sprijin militar din apus ,l ar fi prins pe Mehmed intre zidurile Constantinopolului si alta ar fi fost situatia in balcani

  6. Skanderberg a fost un foarte bun strateg, cunostea foarte bine puterea militara a turcilor iar victoriile lui impotriva lor s-a datorat micilor formatiuni militare albaneze care au dus mai degraba lupte de gherila ajutate fiind si de relieful muntos al Albaniei. Skanderberg stia ca poate sa faca fata turcilor doar in tara lui cu armata care o detinea. Insa el a cerut ajutor occidentalilor sa porneasca o cruciada impotriva turcilor dar nu s-a finalizat datorita coruptiei si a mandriei lor din acea vreme si apoi a intervenit moartea Papei care a avut tendinta sa-i mobilizeze pe occidentali.

  7. Skanderbeg a fost un brav conducator din istoria Albaniei si chiar al Europei Rasaritene . Este drept ca a reusit si in contextul in care Ioan de hunedoara domina viata politica din balcani , consider ca fara sprijinul direct sau indirect al lui Ioan de Hunedoara nu obtinea atat de multe victorii impotriva Imperiului Otoman. insa Skanderbeg a ramas in istorie ca cel mai mare luptator impotriva otomanilor din istoria Albaniei

  8. la fel ca si acum BANIII cumpara totul…
    un om corupt este mai puternic decat unul care lupta pt dreptate .. de ce? pt ca el mai atrage cu bani si pe altiii.. pe cand unul care merge la sinucidere sigura nu atrage langa ele pe nimeni…
    dar stiti cum este vb aia… mai puternica este o armata de oi conduse de un leu , decat o armata de lei conduse de o oaie…
    in cazul nostru leul este acest EROU albanez… iar oile sunt puterile europei… care la fel ca si oile sunt conduse de o oaie…..PAPA…
    dar na asta este trecutul.. si in ziua de azi .. sunt destui lei care pot conduce … dar nu sunt lasati… si daca sunt lasati li se baga bete in roate… tot datorita unui lucru BANIIIII….

  9. « nu atrage langa ele pe nimeni »
    pe nimeni? vrei să spui că tot timpul a luptat singur? generalizezi și pentru că nu știi funcțiile speciale ale unor cuvinte ca toți/toate/niciunul în loc de spune « atrage pe puțini, dar cei mai buni, cei are contează » spui prostii!

    un om corupt e un slujitor al minciunii iar aparenta lui putere mai devreme sau mai tîrziu se va sparge ca un balon umflat prea tare

    garantat 100% și atunci și acum!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: