I. Eliade Rădulescu. Viaţa şi opera (prima parte)

Ion_Heliade_Radulescu - portret de Misu Popp

După D. Cantemir, a doua mare personalitate a literaturii române este fără îndoială I. Eliade Rădulescu, scriitor cu suflet ardent, creator pretutindeni, desfăşurat deopotrivă în viaţă şi în artă, înzestrat cu mari însuşiri şi cu tot atât de mari cusururi.

Originile

Ieşea din acea obscură pătură de târgoveţi care avea să răzbată printre marile familii boiereşti şi să întemeieze România modernă. Tatăl, Ilie Rădulescu, era originar din Târgovişte şi trăise în medii neguţătoreşti. Ar fi fost crescut în casa unui comerciant din Turcia. La începutul veacului era statornicit la Târgovişte cu soţia Eufrosina, care ştia numai carte grecească, fiind poate o grecoaică şi aparţinând, se presupune, familiei Danielopol. Acolo se născu, la 6 ianuarie 1802, Ioan. Dar Ilie ar fi avut la început în totul patru copii, din care trei muriră (deşi fiul lui Eliade pomeneşte numai de doi, de Ioan şi de o Luxiţa, care în 1894 mai trăia):

Trei fraţi ce avusesem părinţii mei pierdură
Şi rămăsesem singur cu-al lor fierbinte dor,
Trei fii creştea în mine tânăra lor căldură
Şi le zâmbea în mine toată nădejdea lor.

Dacă aceste versuri sunt strict biografice, atunci s-ar explica de ce Ilie şi Eufrosina se arată aşa de ospitalieri cu nişte copii de bulgari refugiaţi. Doi din aceşti fraţi, sau alţii, ar fi murit de ciumă la 1829.

Pe Rădulescu îl aflăm prin 1810 căpitan de poteră şi cam în aceeaşi epocă (1806—1812), „colonel”, prin ruşi, peste cinci mii de dorobanţi. La 1821, Ilie zise lui Ioan: „Băiete, tu rămâi acasă”, şi se puse sub steagul Vladimirescului.

Averea

Nu era sărac. Va avea moşie în Gârboveni sau Slujitorii din plasa Grindul Făgăraşului, jud. Ialomiţa, şi proprietate în Bucureşti pe Calea Herăstrău, cu o grădină atât de mare că da în uliţa Visarionului. Când în 1830 Eliade rugă pe tată-său să-i cumpere locul din Târgul de afară, de la Obor, pe atunci barieră, de unde îşi luase rămas bun de la G. Lazăr, tatăl i-l cumpără.

Creştinism radical

Niţă fu înconjurat de iubire, dar nu lăsat în voile lui. Părinţii îi „dau pe foi” când voia să-şi facă „chefurile”, şi fiindcă copilul era „ţestos” şi scula vecinii când plângea, îi aplicau un tratament neşovăitor. Niţă dă de pe acum dovadă de creştinism radical şi de voluptate a martiriului, căci, pălmuit pentru devastarea unui borcan de dulceaţă, el întoarce şi obrazul celălalt, zicând: „Mai dă”. Ce-i drept, tată-său îl pălmuieşte din nou.

Educaţia

În 1811, Niţă se afla la Bucureşti şi frecventa pe un dascăl Alexe, care îl învăţa greceşte pe Octoih şi Psaltire şi care poate fu acela căruia Eliade i-a tras părul printr-o gaură făcută cu burghiul în uluci. În poarta bisericii Creţulescu auzi un vizitiu citind lumii adunate din Alixăndrie. Îşi cumpără numaidecât istoria şi ajutat de nişte olteni ştiutori de carte care lucrau în via părintească descifra slova chirilică, desăvîrşind studiile în podul casei.

În 1812, fiind vestita ciumă a lui Caragea, fu trimis la moşie la Gârbovi, unde şedeau dealtfel o bună parte din an. Aici ,,mai un an” petrecu slobod mergând îndeosebi la stâna unor ciobani care aveau cărţi populare: Epistolia, Avestiţa, Istoria lui Arghir. Citea acum şi în biserica satului, declama din Arghir, cu biciul în mână: „Hip! Hop! la a mea iubită” şi făcea şi stihuri închinate guturaiului.

Întors la Bucureşti, copilul fu dat la alt dascăl de elinică, la „bietul Naum”, care trebuie să fie Naum Râmniceanu, stihuitor el însuşi. Acesta îl puse să cumpere „cartea lui Papazoe sau Polizoe”, şi, pentru că era român, tălmăcea copiilor din elineşte în greceşte şi din greaca nouă în româneşte, aşa încât putea fi priceput. Gramatica, Hrisorora, Esop, astea fură marile ştiinţe predate de „bietul Naum”.

De aici Niţă trecu prin 1815 la şcoala grecească de la Măgureanul, şcoală cu pretenţii, al cărei director fusese vestitul Lambru Fotiadi (acum era Veniamin de la Mitilene), aşa de cu pretenţii că unii şcolari se socoteau „studenţi”. Se predau aci, pe lîngă obositoare mărunţişuri de gramatică, noţiuni de poezie şi de filozofie, operele filozofice ale lui Condillac, de pildă. Iatropolu făcea lecţii despre ideologia lui Destutt de Tracy, pe lângă un curs de matematici după Lacroix. În 1818 Veniamin se bătu cu Neofit Duca, de unde urmă izgonirea celui dintâi.

Tânărul Niţă, care-şi va zice acum Eliade, numit astfel, afirmă el, din şcoală, după numele Ilie al tatălui, n-avea simpatie printre grecii care priveau pe români de sus. El şi alţi colegi români, Pandeli, Nănescu, Cernovodeanu, Orescu, Darvari, Merişescu etc. trecură la „şcoala academicească” a lui Gheorghe Lazăr, unde se predau „ştiinţele filozoficeşti şi matematiceşti” în scopul de a scoate ingineri hotărnici. Lazăr, printre altele, făcea şi curs despre Kant, din care începuse a traduce.

Acest Lazăr, om înalt, uscăţiv, înveşmântat ungureşte şi împodobit cu favorite, ştiuse să impună un respect nemăsurat prin cunoştinţele sale de geometrie şi chipul inspirat în care îşi preda lecţiile. Cânta şi din vioară. Pandurii lui Tudor Vladimirescu îl rugau să le regleze tirul: „Staţi să vie neamţul să îndrepte tunul”. Cu toate acestea, doi şcolari ai săi îl legară şi-l căzniră să le dea pietre preţioase, nişte greci eterişti traseră cu puşca asupra lui. Profesorul avea un ceas de aur pe care un Andrei Adamescu îl oferi în 1870 Muzeului Naţional.

Înfierbântaţi de atâta filosofie, tinerii audiau de la o vreme şi pe Vardalah, de la din nou deschisele clase greceşti, la lecţiile despre Tracy, pe care acesta le făcea pe lângă altele de retorică şi de analiză a poeţilor greci.

Ciracii lui Lazăr începură a fi trimişi de Eforie prin Europa. Familia afirmă că înainte de aceasta, Niţă ar fi fost dat de tată-său la lipscănia unei rude, unde gonea muşteriii spunând „adevărul”, cum învăţase la şcoală, că stamba iese la spălat.

Profesor

Pe Eliade îl luară la 1820 ca profesor ajutor al lui Lazăr cu 100 de lei pe lună, pentru aritmetică şi geometrie. Două cursuri, de limba latină şi de franţuzeşte, fură încredinţate lui  Erdeli. După plecarea lui Lazăr, Eliade rămase în locu-i şase ani, bineînţeles cu plată. Totuşi mai târziu minţea că a profesat „gratuit”. Într-o singură odaie, ce fusese fierărie, suferi „gerurile iernilor şi criveţele ce spulbera zăpada pe o fereastră şi o scotea pe alta”. Şcolarii aduceau singuri lemne cu care umpleau o sobă spartă producătoare de fum. Eliade făcea ciracilor săi („doi fraţi Poppi, George şi Alecu, Stanciul Căpăţâneanul, Gr. Pleşoianul, Jianul, Mălureanul, Gorjan, patru elevi moldoveni etc”) cursuri de „Aritmetică raţională (Francoeur), de geometrie şi trigonometrie, de geographiă matematică sau astronomică”, de gramatică. Apoi nu mai e singur, are colegi pe Răducan Măinescu, pe E. Poteca, C. Moroiu, I. Popp, S. Marcovici şi (la clasele începătoare, după metodul lancasterian) pe T. Palade. Pentru şcolarii săi pregătise din 1820 manuscrisul Gramaticei.

În 1827, Eliade fu iniţiat de Dinicu Golescu în planul Societăţii literare, ale cărei statute le întocmi poetul. Pe toamnă, de frica ciumei, fugi chiar la moşia cunoscutului boier, la Goleşti. Acolo Golescu, Eliade şi Căpăţâneanu, profesorul destinat Craiovei, jurară foarte conspirativ în altarul bisericii să împlinescă programul societăţii.

În primăvara anului 1828, Eliade plecă la Sibiu să tipărească Gramatica cu „cheltuiala coconului Scarlat Roset”, care cocon, mărturisea poetul mai târziu, nu i-a dat totuşi nici un ban.

Căsătoria

Încă dinainte Eliade cunoscuse pe Măria Alexandrescu,  căreia îi jurase credinţă. Trecerea munţilor era o despărţire:

Munţi ne desparte, zilele trec
Şi n-au nici pace, nici mângâere.

La întoarcere, poetul se ţinu de cuvânt şi se căsători:

Dar iată ceasul de însoţire
Şi necălcatul meu jurământ,
Credinţă, dragoste, crezământ
Jur ţie-n sfânta noastră unire.

Părăsi Sf. Sava şi începu să facă jurnalistică. La 8/20 aprilie 1829 apăru întâiul număr din Curierul românesc. După un an, la 11 octomvrie 1830, cumpără singura tipografie particulară ce se afla, aceea a d-rului Caracas de la Cişmeaua lui Mavroghene, pe care o instala pe terenul cumpărat de tată-său, la Obor, aşezând presa chiar în locul unde fusese patul lui Lazăr. Cumpărarea o făcuse în asociaţie cu unchiul său N. Rădulescu, care apoi renunţă prin despăgubire la partea sa. Eliade avea deci bani, fie că moştenise, fie că luase zestre.

Necazuri

În 1829, ciuma i-ar fi secerat amândoi părinţii. Alte necazuri se abătură asupra poetului. Până în 1830 avu doi copii, un băiat Virgiliu şi o fată Virgilia. Băiatul muri înainte de 1830 („Ah, al meu sânge vă însoţeşte ! / Virgil! tu scumpe fiu, şi-al meu dor!”), fata în 1832.

Încă de acum încep să bată aripile unei furtuni ce se simte că a zguduit toată viaţa căsnicia lui Eliade. Soţia era geloasă şi poate avea temeiurile ei, căci adversarii insinuează că poetul întreţinea legături fructuoase cu alte femei. Locotenentul Zalic de la 1848 ar fi fost „fiu vitreg al lui Eliad”, adică desigur nelegitim, ceea ce ar arăta infidelităţi în primii ani de căsătorie. Fapt este că poetul se plictisise:

Îmi imputa vini ce nu le aveam;
Aşteptam osândă l-orice faptă mare;
Eram bănuit chiar când mă smeream;
Ş-apoi împăcată era iertătoare.

Deveni mizantrop („urâsem omenirea”) şi se gândi să divorţeze, să se ascundă de lume. Îl oprea însă copilul ce mai trăia în 1830:

Vream să desfac cu lumea oricare legătură,
Să fiu slobod de toate, să fiu numai al meu:
Dar mă ţinea într-însa o singură făptură
Ce-mi răsfrângea în lume pe însuşi Dumnezeu.

Căută să uite în muncă:

Voiam să-mi sparg veninul, să uit cele trecute;
Munca îmi era dragă, ca uriaş munceam.

Într-adevăr, de aici încolo până la 1848, activitatea lui de jurnalist, traducător, editor este considerabilă. Din decembrie 1832 este şi redactor al Buletinului oficial, prin care implicit devine slujbaş al Postelniciei. Căpătă titlurile de pitar, paharnic, clucer. Avu alţi copii şi la 1848 era tatăl a patru fete şi al unui băiat Ienache (născut în 1846).

Ingratul

În primii ani ai căsătoriei, şi s-ar zice că după moartea întâiului copil, Eliade luă în casă pe Gr. Alecsandrescu. Şedea acum în mahalaua Dudescului. Ne putem întreba dacă Măria Alexandrescu nu era târgoveşteancă şi ea rudă cu Gr. Alecsandrescu. Asta ar explica îngrijirile pe care le dădu Eliade tânărului bolnav de tifos. Soţul, în ceartă cu nevasta, zugrăvi în Visul ,,o iasmă” stricătoare a cinstei casnice:

Ce spaimă de-ntunerec ! ce iasmă îngrozitoare!
Viclean ascuns, făţarnic, împieliţat Satan.
Un duh semeţ de vrajbă, turbat de răzbunare!
Şarpe îi era limba ! pe cinstea mea duşman…

Parcă era femee. . . trăsuri amestecate
Se gâlcevea pe faţa-i de nevoiaş bărbat:
Lungă, lungă subţire şi oase înşirate,
O sprintenă momâie forma grozavu-i stat.

Ochii îi erau negri ş-un foc în ei de sânge,
Supt ei un nas lung groaznic umfla fatale nări;
Gura-i un iad de largă voia cochet a strânge;
Scălâmbu era-n faţă-i, în trupu-i, în mişcări.

Galbenă şi uscată faţa-i cea lunguiaţă:
Până la urechi buza-i d-ocară-nveninată;
Un rumen de strigoaică în veci se-mprumuta.

Picioare de insectă ce foametea vesteşte;
În veci nesăţioasă cu cinstea se hrăneşte
De la strein şi rude, făr-a putea-o da.

Poetul destăinui în altă diatribă că spăimia-găligan, care dezuni „două inimi calde”, era „Ingratul”, adică Gr. Alecsandrescu. Vina lui nu fusese în nici un caz de ordinul adulterului, mai ales de va fi fost din „rude”, ci delaţiunea, limba de şarpe:

Spion faptelor mele ardea de răzbunare,
Şi-n tribunalul lumii pârâş mă osândea!

Ca o culme a nefericirii, taina lui Eliade căzu şi în gură de femeie „uşure”. Soţul se hotărî atunci să se libereze, mărturisind:

Taina-mi nu mai fu taină, povara scuturai;
Parcă eram slobod, voii să-mi schimb viaţa,
Dar nici o fericire mai mult nu mai aflai.

Alecsandrescu plecă din casa lui Eliade, care-i păstră o ură nestinsă.

sursa: George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Minerva, 1982, pag. 131-133

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: