Gheorghe Munteanu Murgoci. Născut pe drum, într-o căruţă

Gheorghe Munteanu Murgoci

Povesteşte Octavian Moşescu: “Călătoream, împreună cu un grup de artişti, la bordul unui vas care făcea cursa de-a lungul litoralului românesc. Era o dimineaţă de vară, cu marea liniştită. Ghid ne era pictorul Alexandru Szatmary, un îndrăgostit al peisajului marin, la îndemnul căruia ne hotărâsem să ne desprindem din cotidianul bucureştean pentru o evadare pitorească de câteva zile.

Printre noi se afla şi profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci, savantul cu renume mondial, originar din Munţii Buzăului. Se odihnea pe un şezlong, cu o carte deschisă în mână şi cu binoclul alături. Părea a fi în convalescenţă. Istorisea cu pasiune întâmplări din târg şi din străinătate unui auditoriu care se îngroşa mereu. Tentat de farmecul acestui povestitor, m-am apropiat. Unul dintre cei de faţă m-a recomandat profesorului, accentuând asupra faptului că sunt din părţile Râmnicului-Sărat. După ce s-a interesat de obârşia mea, a adăugat:

– Eu sunt coborâtor din Bisoca şi rădăcinile neamului meu sunt înfipte adânc în satele din jur. Sunt neam de mocani păstori care au trecut Carpaţii înainte cu câteva sute de ani. Tatăl meu, cioban, a plecat din Bisoca cu turma de oi, în căutare de păşune în părţile Brăilei. Eu sunt născut pe drum, într-o căruţă, având coviltir cerul cu stele şi călăuza Steaua polară. De aceea îmi place drumeţia.

Deodată, rugându-ne să nu-i acoperim vederea spre ţărm, ne arată o coastă cu livezi care coborau până la mare.

– Vedeţi, dragii mei, acolo în golful de argint, aş dori să am o cabană cât de mică. Simt că am nevoie de odihnă – şi parcă cu o presimţire în glas continuă – dacă n-ar fi prea târziu.

În trei zile de excursie s-a întreţinut cu toţi, făcând să treacă mai repede timpul.

După câţiva ani, m-am stabilit şi eu la poalele colinei pe care profesorul Murgoci o ridicase o casă cu pridvor spre mare. Nu s-a bucurat mult de ea. Dar acolo, sus, şi după dispariţia sa, ne primea când se întorcea în ţară tovarăşa lui de viaţă şi de lucru, naturalista Agnes Kelly. În ceasurile de seară, la lumina sfeşnicelor de alamă, desfăcea firul romantic al amintirilor despre cel care, în 1925, în plină activitate creatoare, moare lăsând multe lucrări neterminate.”

sursa: Octavian Moşescu, Oaspeţi de altădată, Ed. Litera, Bucureşti, 1972, pag. 29-30

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: