Bisoceanca. Istoria unei picturi

Nicolae Grigorescu autoportret

Povesteşte Octavian Moşescu: “Pe potecile pierdute în brădetul de la Bisoca, pictorul Nicolae Grigorescu rămâne într-o zi vrăjit în faţa unei viziuni mirifice. O mândreţe de copilă, înaltă şi zveltă, strălucind în portul naţional al locului, i-a apărut în cale. Cum cobora, subţire şi dreaptă, a rugat-o să-i pozeze acolo, în decorul munţilor.

… Aşa începe povestea cu portretul Bisoceancăi, care te întâmpină astăzi în holul casei memoriale N. Grigorescu din Câmpina şi, privind pe frumoasa mocăniţă, străfulgerări de amintiri mi-au străbătut trecutul…

Prima oară, am admirat-o în casa concetăţeanului Menelaş Chircu din Râmnicu-Sărat, un vrednic amator de artă. Cu entuziastmul tinereţii, am convins pe acest păstrător de comori să-şi pună la dispoziţie lucrările pentru o expoziţie care a şi fost deschisă la liceul „Al. Vlahuţă” datorită amabilităţii directorului de atunci, profesorul Gogu Alexandrescu. Cu aceeaşi dragoste şi bunăvoinţă au mai răspuns acad. prof. arh. Petre Antonescu cu o colecţie de scoarţe româneşti şi nenumărate planşe înfăţişând case de munte, Al. I. Zamfirescu cu preţioase documente domneşti, fotografii cu Barbu Delavrancea, Al. Vlahuţă, Gala Galaction, N. D. Cocea, cu porţi de lemn cu încrustări făcute de meşteşugarii noştri de pe Valea Râmnicului.

Pentru un oraş de provincie, expoziţia a luat proporţiile unei neaşteptate manifestări artistice. Întâia oară au fost expuse operele grigoresciene: În luminiş, Profil pierdut, Car cu boi, Corturile, Ciobanii, Popas la han.

Singură pe un panou, Bisoceanca – pe fundalul unui chilim autentic de Bisoca – revărsa farmec şi prospeţime în jur. De aceea găsesc nimerit să public corespondenţa maestrului din Câmpina, adresată colecţionarului râmnicean:

Iubite şi bun prieten,

Socotesc că pânzele alese de mine şi fratele Alecu (Al. Vlahuţă n.n.) ţi-au fost pe plac. Ţi-am cunoscut gustul şi de aceea ne-am oprit asupra lor. În curând voi avea ceva tot pe placul D-tale (Bisoceanca, n.n.). Te anunţ din vreme ca să poţi vizita şi expoziţia. Îţi mulţumesc din suflet pentru văcuţa şi viţelul care au sosit în bună stare.

Al D-tale cu toată dragostea,
N. GRIGORESCU

Urmează o a doua scrisoare în care pictorul precizează că a terminat lucrarea începută în munţii noştri:

Distins prieten,

Ştiu cât de mult iubeşti costumul naţional.
Ştiu, şi din câte te cunosc şi eu, dar mai ales din felul cum mi-a înfăţişat aceasta fratele Alecu cu care adesea ai străbătut plaiurile Râmnicului. Pentru acest motiv ţi-am reţinut „Bisoceanca”. Este o inspiraţie a D-tale. Este tot aşa de frumoasă, naturală cum am cunoscut-o eu şi, mai mult, D-ta. Am imortalizat prin asta costumul judeţului D-tale şi un tip de munteancă. Cred că-ţi va place.

Al D-tale cu tot dragul,
N. GRIGORESCU

Cât de generos a răsplătit pictorul darul primit (o văcuţă şi viţeluşul), deduceam din rândurile de mai jos, semnate de Vlahuţă:

Frate Chircule,

E pomană. Ţi-am luat trei bucăţi superbe.
Să n-ai nici o grijă de bani, am eu destui. Să nu-mi trimiţi că mă supăr. Dar vino să vezi expoziţia, că n-o să mai vedem cât om trăi aşa frumuseţe.
Sărut mâna D-nei.

Dor şi frăţie.
AL. VLAHUŢĂ

sursa: Octavian Moşescu, Oaspeţi de altădată, Ed. Litera, Bucureşti, 1972, pag. 17-20

One response

  1. Un singur minus, un singur regret…de ce nu si tabloul? Nu el este subiectul ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: