Râmnicu-Sărat. Oraşul epigramiştilor

Octavian Mosescu - Oaspeti de altadata

Povesteşte Octavian Moşescu: „Pe drept cuvânt, Râmnicu-Sărat poate fi considerat un oraş al epigramiştilor.

Poetul Cincinat Pavelescu, om de spirit, râmnicean la origine, cunoscut pentru şarjele sale umoristice savurate pretutindeni, este, fără îndoială, cel mai reprezentativ dintre ei. În volumul de epigrame, prefaţat de scriitorul Tudor Măinescu, au fost cuprinse doar câteva din spumoasele catrene care continuă să circule şi astăzi, transmise prin viu grai. N-a fost şezătoare literară sau agapă la care verva şi umorul lui Cincinat Pavelescu să nu strălucească în improvizaţii sau replici caustice, făcând deliciul întregii asistenţe.

Seara. Gradina publică din oraş. „Trubadurul serenadelor”, aşezat în faţa statuii lui Samson (astăzi la Muzeul Mogoşoaia), scrie pe evantaiul înflorit al unei tinere profesoare:

De felul meu nu sunt craidon,
Dar pentru tine, ca Samson,
Aici la Râmnicu-Sărat
Aş sta pe veci… pietrificat!

La care Dalila – pseudonimul sub care colabora tânăra profesoară la revistele locale – îi răspunde:

Eu nu trăiesc din fantezie,
Căci pe pământ, atâta ştiu:
Să nu mă-ncurc pe veşnicie,
O clipă doar… dar să fii viu.

Dialoguri spirituale, în versuri, izbucneau şi la întâlnirile de la Dumitreşti, în casa primitoare a poetului Matei Elian. La aceste taifasuri, amfitrionul citea din Cântări sfioase, poezii apărute în prealabil în revistele locale. Multe catrene luminau ca jocurile de artificii serile noastre. Din ele redau câteva inedite:

Lui Matei Elian, autorul volumelor Cântări sfioase (nepublicate încă):

Versurile-s preţioase
Dar răspunsul este clar:
Fiindcă sunt Cântări sfioase,
În volume.., nu apar.

De asemenea, alt catren adresat lui Adrian Maniu care – în noaptea cu luna pulverizată pe Valea Râmnicului – admira deopotrivă peisajul selenar şi… delicioasa ţuică de Dumitreşti:

Adoră cât poate
Nopţile cu lună;
Dar mai mult ca toate
Mireasma… de prună.

La care, Adrian Maniu, oarecum descoperit, răspunde:

Mă-ntreb ades contrariat,
Că dintre-atâţi epigramişti.
Cu tine e ceva ciudat:
Când te citim, rămânem trişti.

Dar şi în baroul avocaţilor din localitate se încrucişau adeseori epigrame pline de sarcasm, mai ales cele semnate de C. C. Brăiescu, el însuşi autorul unui volum de epigrame. Spiritualul decan, aflând că doi tineri avocaţi, proaspăt ieşiţi din universitate, au deschis un elegant birou de avocatură, cu vitrine luminoase şi afişe multicolore, îi ironizează:

Aveţi birou cu mari vitrine
Şi zvon aţi dat în lung şi-n lat;
Dar să vă meargă totul bine,
Să angajaţi… un avocat.

Victor Dimitriu, membru în baroul local, improvizează la o agapă epitaful de mai jos pentru avocatul Brenner, care obişnuia să doarmă în şedinţă:

Doarmă oricât,
Nu-i cu putinţă
Să doarmă cât
Dormea în şedinţă.

Şi o epigramă adresată mie pe vremea când eram directorul revistei Vestala:

Azi mă cuprinde îndoiala
De frunzăresc revista ta;
De ce i-o fi zicând… Vestala,
Când tu director eşti la ea.

Poetul râmnicean Al. Popescu-Negură şi-a tipărit un volum de epigrame în anul 1932. Scriitorul Ionel Gane, directorul revistei Analele Râmnicului, este autorul multor catrene apărute în presa timpului. De asemenea amintesc pe Ionel B. Demetrescu, Stelian Cucu, prof. emerit Crăciun, fraţii George şi Alexandru Baiculescu, ca şi o pleiadă de râmniceni care au înveselit cu umorul lor viaţa locală. De aceea, nu ne mirăm că ne-a fost dedicat următorul catren:

Că râmnicenii sunt săraţi,
O dovedesc în epigramă,
Dar că se cred şi talentaţi,
Aicea e… cumplita dramă.” 🙂

sursa: Octavian Moşescu, Oaspeţi de altădată, Bucureşti, Editura Litera, 1972, p. 5-8

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: