Războaiele medice. Bătălia de la Termopile

Termopile

În vreme ce spre ei se îndrepta fluviul acesta de oameni, grecii încercau să se organizeze. Atenienii, care se ştiau vizaţi şi cărora victoria de la Maraton le conferise un prestigiu binemeritat, căutau să adune în jurul lor cetăţile greceşti. Sarcină dificilă, nu numai din pricina vechilor rivalităţi, ci şi pentru că, ţinând seamă de desfăşurarea de forţe realizată de Xerxe, majoritatea statelor greceşti socotea că ar fi mai înţelept să se supună Persiei de bunăvoie. Atenienii erau sfătuiţi să-şi părăsească oraşul fără luptă şi să se ducă departe, la adăpost de perşi, să întemeieze o nouă cetate.

Dacă vă lipsesc oamenii, păreţi foarte bine înzestraţi cu generali

Cu toate acestea, multe cetăţi din Peloponez, printre care şi Lacedemonia, se pregăteau să reziste. Confederaţii au cerut ajutor puternicului tiran al Siracuzei, Gelon. Acesta le-a propus două sute de corăbii, douăzeci de mii de infanterişti, două mii de oşteni din cavaleria grea, două mii de arcaşi, două mii de aruncători cu praştia, două mii de soldaţi din cavaleria uşoară şi provizii pentru toată durata războiului, cu condiţia să fie numit general-şef.

Menelau s-ar răsuci în mormânt dacă ar afla că spartanii au cedat comanda siracuzenilor, răspunse trimisul lacedemonian.

Bine, glăsui din nou Gelon, admiraţi-mi răbdarea; atunci daţi-mi comanda flotei.

– Nu avem nevoie de un general, ci de o oştire, replică atenianul. Seminţia noastră este prea veche ca să cedăm comanda navală care ne aparţine.

Prea bine! grăi atunci Gelon. Dacă vă lipsesc oamenii, păreţi foarte bine înzestraţi cu generali. Înapoiaţi-vă iute în Grecia şi vestiţi-vă concetăţenii că au pierdut primăvara oştirii lor (voia să zică: ceea ce ar fi fost partea cea mai bună a armatei lor).

Termopile

Întorcându-se acasă, confederaţii au hotărât să apere Attica barând defileul Termopile, în vreme ce flota grecească va aştepta corăbiile persane la Capul învecinat Artemision.

Lumea îşi închipuie, în general, că Termopile este un defileu stâncos. Nici vorbă. Termopile este o fâşie îngustă de pământ mlăştinos care se întinde între un masiv montan şi mare. Pământul este sfredelit de izvoare calde, care au dat numele ţinutului, iar trecătoarea este atât de îngustă în unele locuri, încât un zid pe jumătate năruit era suficient pentru a bloca accesul.

Grecii se grăbiră să înalţe zidul acesta în aşteptarea perşilor. Erau acolo trei mii opt sute de soldaţi veniţi din diferite cetăţi, o mie de foceeni şi un corp de locrieni, căruia nu-i cunoaştem mărimea. În sfârşit, trei sute de spartani conduşi de regele Leonidas, urmaşul lui Heracles, care-i alesese pe toţi cu mâna lui.

Au venit să lupte

Când s-a anunţat venirea perşilor, vântul panicii a înfiorat mica trupă. Majoritatea căpeteniilor socotea mai înţelept să se retragă până la istmul Corint pentru a apăra cum se cuvine măcar Peloponezul. Dar Leonidas, ţinând cont şi de oştenii care ar fi rămas astfel pradă perşilor, stărui ca oastea să stea pe loc. La puţin timp după aceea, o iscoadă persană călare veni să vadă mărimea forţelor greceşti. Îi zări doar pe lacedemonieni, cărora le venise rândul să păzească zidul. Aceştia îşi rezemaseră armele de metereze, unii, despuiaţi sub razele soarelui, îşi făceau exerciţiile de gimnastică, iar alţii se pieptănau. Îi numără şi plecă fără să fie băgat în seamă de nimeni.

Xerxe nu putea să creadă că mâna aceea de oameni se pregătea să i se împotrivească. Vorbi cu fugarul Demarate.

Prinţe, spuse acesta, sunt sigur că oamenii aceia au venit să lupte. Aşa se obişnuieşte la ei, să-şi împodobească pletele când vor să facă faţă morţii.

Xerxe lăsă să treacă patru zile, aşteptând ca grecii să se retragă. În cea de-a cincea, se mânie şi trimise împotriva lor trupele de mezi. Grecii, favorizaţi de câmpul de bătălie îngust, de priceperea militară şi, trebuie s-o spunem, de propriul curaj, rezistară cu succes. Atunci Xerxe trimise trupa aceea de elită căreia i se spunea „Nemuritorii“, pentru că atunci când vreunul dintre ei dispărea era înlocuit numaidecât de alt oştean. Se zice că regele, care privea bătălia, a sărit de trei ori jos de pe tron, îngrijorat de soarta soldaţilor săi. Nici în ziua următoare perşii nu se descurcară mai bine. Xerxe fu cuprins de nelinişte.

Trădarea

Atunci un grec, Efialte, un trădător născut într-un oraş de lângă Malia şi care cunoştea bine ţinutul, făgădui regelui, în schimbul unei răsplăţi însemnate, să-i arate un drum care le-ar îngădui oştenilor perşi, înaintând prin munţi, să încercuiască Termopile. Cum se lăsa seara (se aprindeau felinarele, zice Herodot), Nemuritorii, conduşi de generalul lor, Hidarnes, părăsiră tabăra persană şi, urmându-l pe Efialte, trecură un mic torent numit Asopos şi se căţărară pe creasta muntelui. Când ajunseră în vârf, apăru aurora. Terenul acoperit de codri de stejari îi ascundea foarte bine.

Acolo se ciocniră de o trupă de o mie de oşteni greci. Era contingentul foceenilor, care se oferiseră să păzească drumul pentru a apăra flancul armatei greceşti. Se deşteptaseră în ultimul moment, auzind frunzele uscate foşnind sub paşii perşilor şi se pregătiră în grabă de luptă. Perşii îi copleşiră cu săgeţi; foceenii se împrăştiară şi, ascunşi în spatele stâncilor, folosindu-se de asperităţile muntelui, aşteptară al doilea atac. Acest atac nu mai veni. Fară să-i ia în seamă pe foceeni, perşii coborâră spre Termopile.

batalia de la Termopile

Până la moarte

La Termopile, Leonidas fusese înştiinţat. Se spune că prorocul Megistias a fost primul care să-i vestească pe soţii săi că în ziua aceea îi aştepta moartea. Apoi, înainte de ivirea zorilor, câţiva dezertori perşi se înfăţişară regelui Leonidas şi-l avertizară că era înconjurat. În cele din urmă, iscoadele greceşti, ascunse pe munte, îi zăriră pe Nemuritori şi porniră în goană să-şi anunţe căpeteniile.

Leonidas pricepu că nu mai avea nici o şansă. Cine se apăra n-avea decât să moară. Mai înţelept era să păstreze Greciei câţiva aliaţi veniţi din Tegeea, Mantineia, Orchomenos, Corint, Locrida Opontiană şi să-i trimită de acolo. Cât despre el, nu putea să părăsească postul care-i fusese încredinţat. Aşa era legea Spartei. Onoarea nu-i îngăduia decât să moară.

Se spune că oştenii din Thespies au refuzat să se supună şi au împărtăşit soarta spartanilor. Leonidas a mai silit să rămână un corp de tebani pe care i-a luat ostatici: tebanii erau bănuiţi de trădare. Cât despre ghicitorul Megistias, acesta nu voi nici în ruptul capului să plece şi se mărgini să-şi trimită de-acolo singurul fiu, care lupta alături de el.

La răsăritul soarelui, Xerxe închină libaţii zeilor. Apoi aşteptă, căci nu sosise încă ceasul stabilit împreună cu Efialte. Ceva mai târziu, dădu semnalul, „la ceasul când se umple piaţa” zice Herodot. Vai! Venea vorba de aceste paşnice îndeletniciri ale vieţii civile, deşi nu mai era nici o scăpare, decât să-ţi vinzi cât mai scump pielea! Mulţi dintre oştenii aceştia viteji s-au gândit în acest răstimp la căminul lor, la copii, la ogoare, la tot ce iubeau şi n-aveau să mai vadă nicicând.

Vom lupta pe întuneric!

Barbarii lansară o ploaie cumplită de săgeţi şi, când un oştean strigă că sunt atât de multe încât acoperă lumina soarelui, spartanul Dienekos exclamă:

Cu-atât mai bine, vom lupta pe întuneric!

Termopile batalia

Bătălia

Perşii atacau în valuri puternice. Numeroşi, dar nu foarte curajoşi şi nici prea căliţi în bătălii, ei cădeau ca muştele sub loviturile grecilor, iar căpeteniile lor nu reuşeau să-i mâne în luptă decât cu lovituri de bici. Mulţi şi-au găsit moartea călcaţi în picioare de tovarăşii lor. În scurt timp, în oastea grecilor s-au frânt toate suliţele şi lăncile. Grecii luptau corp la corp, cu spadele. Leonidas căzu şi se iscă o bătălie crâncenă pentru trupul lui. De patru ori i-au luat lacedemonienii leşul şi de patru ori au fost siliţi să-i dea drumul, nu fără a-i ucide pe loc pe doi dintre fraţii lui Xerxe.

Când Nemuritorii au coborât la Termopile, grecii s-au adăpostit după zidul pe care încercaseră până atunci să-l apere şi se grupară strâns la pământ. Acolo avu loc faza cea mai importantă a bătăliei.

Tebanii, reţinuţi cu forţa lângă spartani, izbutiră să scape şi se alăturară regelui, care de altfel îi înfieră pe toţi cu fierul roşu, ca pe sclavi. Dar în clipa aceea grecii primită un ajutor neobişnuit. Lacedemonianul Euritos, care bolea în târguşorul Alpene din pricina unei oftalmii ce-l orbise, aflând situaţia deznădăjduită a tovarăşilor săi, îşi sili slujitorul hilot sa-i dea armele şi să-l conducă la câmpul de bătălie. Ajungând acolo, sclavul fugi, în vreme ce orbul se năpusti în învălmăşeală, unde îşi găsi moartea.

În cele din urmă, barbarii, dărâmând zidul, îi împrejmuiră din toate părţile pe spartani. Supravieţuitorii se apărară cu mâinile şi cu dinţii.

„Trecătorule, spune Spartei că am murit aici ca să ne supunem legilor ei.“

Mai târziu, grecii au înălţat un leu de piatră pe gorganul care slujise ca redută supremă şi monumente inscripţionate în cinstea celor căzuţi pe câmpul de luptă. Pe coloana închinată celor trei sute de spartani se putea citi: „Trecătorule, spune Spartei că am murit aici ca să ne supunem legilor ei.“

*****

sursa: Robert James, Istoria antică repovestită pentru copii, trad.: Diana Şerban, ed. Lucian Borleanu, Bucureşti, Lucman, 2005, p. 58-62

Un răspuns

  1. va multumesc foarte mult chiar m-a ajutat!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: