Războiul în mitologie

razboi

Temă recurentă în povestirile mitologice greceşti şi romane, războiul se află sub tutela divină a lui Ares în Grecia, a echivalentului său Marte şi a Bellonei (corespondenta lui Enio din mitologia greacă) la Roma. Ca zeiţă ocrotitoare a statului, şi Atena/Minerva capătă aspectul unei divinităţi războinice, care apără graniţele ţării de duşmanii ce vin din afară, înainte, în timpul şi după campaniile militare, acestor divinităţi li se adresau rugăciuni şi li se aduceau sacrificii după un ritual precis, riguros codificat în special la Roma, unde printre zeii cărora le mulţumeau generalii şi împăraţii după celebrarea victoriei se număra şi Iupiter. De asemenea, la Roma armata era ocrotită şi de Ianus, al cărui templu (în realitate un pasaj acoperit, propriu-zis o poartă), construit de Numa Pompilius, era deschis în timp de război, pentru ca zeul să poată să iasă şi să însoţească armata pe câmpul de luptă, pe când în vreme de pace el rămânea închis.

Războaiele oamenilor

Pe plan propriu-zis mitologic, războaiele cele mai faimoase, în jurul cărora s-au ţesut încă din Antichitate veritabile cicluri poetice, sunt cel împotriva Troiei şi războiul celor Şapte împotriva Tebei, ambele caracterizate de un motiv iniţial cu caracter privat şi personal (răpirea soţiei lui Menelaos în cazul războiului troian; un conflict dinastic între doi fraţi, Eteocle şi Polinice, în cazul celui teban). Zeii iau parte în special la războiul troian, fiind de partea unora sau a altora dintre combatanţi, controlând de la distanţă evenimentele, dar intervenind adesea personal, eventual sub înfăţişări false.

Războaiele zeilor

Dincolo de faptul că participă la războaiele oamenilor, zeii sunt, la rândul lor, protagoniştii unor bătălii de proporţii. Cea mai importantă este Titanomahia, lupta dintre titani, instalaţi la putere împreună cu Cronos în împărăţia zeilor, şi olimpieni, în fruntea cărora se află Zeus. Teribila luptă, un soi de război de succesiune sau de conflict divin între generaţii, s-a încheiat cu victoria olimpienilor şi cu proclamarea unui nou rege al zeilor, Zeus, pe când titanii au fost aruncaţi în Tartar, sub paza hecatonhirilor.

Un alt război primordial în care zeii au fost protagonişti este Gigantomahia, o luptă crâncenă între zeii din Olimp şi giganţii născuţi din sângele lui Uranos atunci când acesta a fost castrat de Cronos. Zeii nu ar fi reuşit să obţină victoria dacă nu ar fi fost ajutaţi de un erou cu o forţă extraordinară, Heracle. Giganţii au fost învinşi unul câte unul şi, potrivit multor tradiţii, au fost îngropaţi sub vulcani.

Războaie în care sunt implicate creaturi semi-divine

Pe lângă războaiele oamenilor şi cele ale zeilor, mitologia aminteşte cel puţin două cazuri în care sunt implicate creaturi semi-divine.

Primul îl constituie aşa-numita Amazonomahie, lupta dintre poporul mitic al amazoanelor, războinice şi eroine curajoase, şi Heracle, venit împreună cu tovarăşii săi să fure cingătoarea reginei lor, Hipolita. Alături de Amazonomahia lui Heracle izvoarele plasează o alta, aceea a lui Tezeu, care a răpit-o pe regina amazoanelor, Antiope, provocându-le astfel pe femeile războinice, care au ajuns să invadeze Atica şi chiar Atena.

Cel de-al doilea mare război care îi are ca protagonişti pe semizei şi o serie de creaturi non-umane este Centauromahia, lupta care a izbucnit în timpul banchetului de nuntă al lui Piritoos, regele lapiţilor, atunci când centaurii, invitaţi datorită înrudirii lor cu lapiţii, au atacat mireasa şi pe femeile lapiţilor, provocând un război căruia mitologia i-a atribuit semnificaţii simbolice complexe, văzând în înfrângerea centaurilor depăşirea unui stadiu de sălbăticie, de barbarie sau, prin intermediul unor trimiteri transparente la evenimentele istorice greceşti, o alegorie a victoriei grecilor asupra perşilor.

Pe lângă aceste războaie pe care le-am putea defini drept panelenice, întrucât au intrat în patrimoniul colectiv de legende şi tradiţii al grecităţii şi al întregii lumi clasice, există nenumărate alte episoade războinice minore sau de interes şi importanţă locală, care opun cetăţi şi state vecine, dinastii şi eroi.

Războiul în mitologia romană

În lumea romană, pe lângă amintirea marilor războaie mitice moştenită de la greci, s-a format un nucleu local de legende şi tradiţii relative la mitul originii Romei, unde o importanţă considerabilă au avut episoadele în care au fost implicate popoarele vecine şi faptele eroilor, amintiţi de altfel în izvoarele istorice ca personaje ce au existat, probabil, în realitate, chiar dacă după moarte apar idealizaţi şi puternic transfiguraţi în literatură. Războaiele pe care romanii le-au celebrat ca mituri legate de originea cetăţii sunt cele în cadrul cărora se situează episodul răpirii sabinelor, faptele Camillei, ale Horaţiilor şi Curiaţilor, ale lui Cincinnatus, ale lui Horaţiu Cocles, ale lui Mucius Scaevola şi, în general, episoadele care au precedat sau au însoţit stabilirea lui Enea în Latium, povestită de Vergiliu în Eneida.

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: