Războaiele medice. Bătălia de la Maraton

batalia de Maraton

Marele rege    Toate popoarele din Asia şi chiar egiptenii se supuneau regelui perşilor, iar imperiul său se întindea din India până la Marea Egee. Era numit Marele Rege sau, pur şi simplu, Regele; imperiul său era atât de mare încât mai multe cetăţi îşi disputau onoarea de a folosi drept reşedinţă Regelui. Acesta locuia de obicei la Susa, într-un palat nemaivăzut de bogat. Curtea lui era locul tuturor bogăţiilor şi tuturor minunăţiilor, datorită comorilor sale imense.

Pe drumurile bune circulau mesagerii care duceau poruncile Regelui până în fundul provinciilor guvernate de satrapi, iar inspectorii, „ochii şi urechile Regelui“, supravegheau administrarea imperiului. Teritoriul imens era o sursă nesfârşită de soldaţi şi bogăţii şi în fiecare an paisprezece mii cinci sute şaizeci de talanţi euboicil, sumă uriaşă, intrau în vistierie. Bineînţeles, oraşele greceşti din Ionia, în Asia Mică, se supuneau regelui perşilor. De altfel, ele se arătau deseori potrivnice şi profitau de orice ocazie sã-i provoace necazuri stăpânului lor.

S-a întâmplat ca un grec foarte viclean, Histieu, tiranul oraşului Milet, să fie reţinut de regele perşilor la Susa. Atunci îi veni ideea nemaiîntâlnită de a trimite vorbă în Milet să se revolte, nădăjduind că Regele îl va trimite înapoi pentru a-şi potoli concetăţenii şi că el va putea scăpa. Voi să trimită un mesaj la Milet şi găsi o metodă foarte ingenioasă. Porunci să fie ras capul unui sclav şi tatuă pe pielea nefericitului: „Revoltă“. Când îi crescută pletele la loc, îl trimise la Milet, cu poruncă să fie ras din nou când ajunge acolo.

Revolta 

Astfel, Miletul se revoltă nebuneşte împotriva regelui perşilor, Darius, antrenând şi celelalte oraşe ioniene în revolta sa şi aprinzând o răscoală care aproape a mistuit Grecia. Aristagoras din Milet fugi să ceară ajutor în Grecia fraţilor săi de neam; Lacedemonia îl refuză, Atena fu destul de smintită să-l asculte. Douăzeci de trireme ateniene porniră în Ionia; atenienii debarcară şi ajunseră fără piedici până la Sardes, fosta capitală a lui Cresus. Cuceriră oraşul şi îi dădură foc fără nici un folos, căci o oaste persană sosi în cele din urmă, îi înfrânse şi îi alungă.

Darius se ocupă neîntârziat de pedepsirea revoltei din Milet şi a celei din Ionia, căreia nu-i dădu prea mare importanţă; în imperiul lui izbucneau deseori răscoale. Dar a fost foarte uluit de intervenţia atenienilor, a acestui popor atât de mic, încât a fost nevoit să întrebe cine sunt atenienii. Când i s-a răspuns, a luat un arc şi a tras o săgeată către înaltul cerului:

Să-mi îngăduie zeii să-i pedepsesc pe atenieni, s-a rugat el.

Şi de atunci la fiecare masă unul dintre slujitorii lui trebuia să-i repete:

Stăpâne, aminteşte-ţi de atenieni.

Maraton - batalia

O luptă inegală

În scurt timp, Darius hotărî să termine o dată pentru totdeauna cu atenienii aceştia insolenţi şi cu ceilalţi greci, atât de rebeli, care-şi susţineau cu plăcere compatrioţii stabiliţi în Asia. Ridică o oştire şi dădu poruncă generalilor săi să-i fie aduşi cetăţenii Atenei bine înlănţuiţi. Nimeni nu se îndoia că era o sarcină uşoară. Ce luptă inegală, între regele unui imperiu imens şi un orăşel izolat! Două corpuri de armată persane, unul pe corăbii, celălalt pe uscat, invadară Grecia prin nord, fără să întâlnească nicio împotrivire.

Aliaţii  

Îndată ce atenienii au aflat ce se petrece, au hotărât numaidecât să lupte, fără să se gândească. Au căutat, bineînţeles, aliaţi şi s-au gândit imediat la Sparta, singurul oraş care se putea compara cu Atena. Au ales un crainic de profesie, adică un curier în slujba statului, dintre cei mai rapizi şi mai iscusiţi. Istoria i-a păstrat numele: îl chema Feidipos. Acesta a plecat în grabă şi şi-a terminat călătoria în doar cinci zile, ceea ce era un record de iuţeală, deşi pe drum a avut o aventură foarte ciudată.

Cum străbătea ţinutul muntos al Partenonului, s-a întâlnit cu un om mărunt şi extravagant, care ţinea un nai în mână.

Feidipos, i-a spus păstorul cel ciudat, întreabă-i pe concetăţenii tăi de ce nu mă cinstesc. Eu nu am nici un templu la ei, şi totuşi, sunt un zeu foarte binevoitor, iar în clipa aceasta le pot fi foarte util.

A dispărut numaidecât, şi curierul îşi dădu seama că se întâlnise cu zeul Pan. După ce şi-a dus misiunea la îndeplinire, atenienii hotărâtă să-i clădească lui Pan un mic sanctuar lângă Acropole, îndată ce vor avea timp. Nu-şi puteau permite să neglijeze pe nimeni.

Între timp, Feidipos vorbi cât se pricepu de bine cu lacedemonienii. Ideea de a trimite un corp de armată la Atena nu le displăcu nicidecum spartanilor, dar trebuiau să mai aibă un pic de răbdare. Suntem în ziua a noua a lunii, au spus ei, şi legile interzic ca oştirea să se pună în mişcare înainte să fie lună plină.

De atunci înainte rugăciunile lor îi însoţită pe atenieni. Feidipos se întreba probabil dacă senatul Lacedemoniei nu-şi bătuse joc de el şi dacă întârzierea ajutoarelor avea doar motive astrologice; ne întrebăm şi azi dacă aşa a fost.

Atenienilor nu le mai rămânea decât să se supună sau să-şi înfrunte singuri duşmanul. Aleseră a doua cale şi trimiseră trupele într-o câmpie mică la nord de Attica, în locul numit Maraton. În ultima clipă, oştenii din Plateea sosiră în ajutor. Plateea era o cetate modestă, care nu făcuse niciodată nimic măreţ. Ceea ce a făcut în ziua aceea a fost de ajuns ca să-i aducă nemurirea.

Hippias  

Perşii, la rândul lor, după ce au debarcat şi-au aranjat trupele în poziţie de luptă. În rândurile lor se găsea un fugar atenian pe nume Hippias, unul dintre fiii lui Pisistrate. Acesta nădăjduia că perşii îi vor da pe mână Atena. Era foarte bătrân, şi nu făcea deloc cinste pletelor sale cărunte în meseria aceasta. Se ocupa de aşezarea batalioanelor de barbari când îl apucă o criză de tuse şi de strănuturi atât de violente, încât păreau mai degrabă dovada voinţei divine, decât a unui guturai. Falca i se zdruncină atât de ciudat, încât îşi pierdu un dinte. Aplecându-se să-l culeagă – fiindcă ţinea la el -, avu brusc un presentiment şi oftă: „Tare mă tem că nu voi avea nicicand mai mult pământ grecesc decât acoperă dintele acesta.”

Miltiade

Cei zece strategi care comandau oastea ateniană erau în faţa perşilor, şi printre ei un personaj deosebit care se numea Miltiade. Nu era alt flăcău ca Miltiade. Era de origine ateniană, dar venea din portul trac Chersones, unde domnea peste un mic principat. Ar dura prea mult să povestim cum unchiul său, Miltiade cel Bătrân, dobândise guvernarea acestui principat. Miltiade cel Tânăr nu era cu nimic mai prejos decât unchiul lui şi îi plăcea aventura. De altfel, îl ura de moarte pe Hippias. Însă îşi iubea ţara de baştină şi a arătat-o din plin.

Generalii atenieni şovăiau să se avânte în bătălie. Tentativa lor părea atât de deznădăjduită! Câţiva erau însă hotărâţi, şi printre ei Miltiade. El îl convinse pe arhontele polemarh care, între arhonţi, avea răspunderea oastei. Se hotărâră să lupte, şi Miltiade să conducă bătălia.

greci si persi - batalia de la maraton

Bătălia de la Maraton   

În sfârşit, se iviră zorii zilei de 13 septembrie 490. Nici nu se înălţă bine soarele, că pământul uscat şi dogora de căldură. Cum atenienii voiseră să-şi întindă oştirea precum şirurile medice, centrul era destul de slab. Plateenii alcătuiau aripa stângă. Era prima dată când atenienii înfruntau o oaste persană; costumele de luptă pestriţe, armele ciudate ale acestei gloate asiatice nu i-au înspăimântat. La un semn, se năpustiră în goană împotriva barbarilor, deşi distanţa dintre cele două oşti era de opt stadii, ca să reducă timpul în care erau expuşi suliţelor barbare.

Violenţa atacului grecesc îi descumpăni pe perşi, care se gândeau să atace ei primii duşmanul strâns ghem ca să se apere. Cu toate acestea, centrul persan, unde se găseau trupele cele mai bune, rezistă atacului, ba chiar izbuti să rupă rândurile atenienilor. Pe aripi însă grecii ieşiră biruitori şi, încercuind mijlocul, veniră în ajutorul tovarăşilor lor, dovedindu-i pe perşi.

Aceştia se retraseră în dezordine către flota lor, care aştepta, ancorată, la mică distanţă de ţărm. Atenienii, îmbătaţi de victorie, se repeziră spre mare şi încercară să împiedice îmbarcarea perşilor. N-au izbutit, dar au nimicit şapte trireme duşmane.

Acolo şi~a găsit moartea glorioasă fratele autorului dramatic Eschil, Cinegire. Acesta se agăţase cu mâna dreaptă de o corabie duşmană. Un ostaş persan i-a retezat mâna. S-a prins imediat de corabie cu mâna cealaltă. I-au tăiat-o şi pe aceasta. Atunci, zice-se, s-a agăţat cu dinţii de vas şi nu i-a dat drumul decât când i-au retezat capul.

Primejdia nu fusese alungatã de tot. O parte din trupele persane, desprinse din oaste înainte de bătălie, naviga spre Atena, nădăjduind să o ia prin surprindere. După un marş forţat de opt ore, hopliţii atenieni, deşi istoviţi de bătălie, s-au îndreptat spre Atena. Duşmanul a găsit locul bine păzit. Flota persană, ancorată la Faleron, a şovăit o vreme, şi a plecat spre Asia. Grecia era salvată.

Minunata veste

Nimic nu poate descrie bucuria luptătorilor în seara aceea, la Maraton. În vreme ce generalii îi adunau pe morţi ca să-i cinsteascã aşa cum se cuvine, pentru ca sufletele lor să nu rătăcească tânjind după nemurire, un curier a pornit spre Atena. Acesta erau un atlet vestit, învingător la cursele de alergare. El a străbătut noaptea, fără nici o oprire, distanţa care desparte Maratonul de Atena. Ajuns în cetate, bătu la uşile magistraţilor, dându-le tuturor minunata veste, după care se prăvăli neînsufleţit!

Trebuie să adăugãm că două mii de lacedemonieni sosiră la Atena chiar la finalul bătăliei. După ce au primit mulţumirile atenienilor, au fost conduşi, la cererea lor, până la locul bătăliei, să vadă cum arată perşii morţi.

*****

sursa: Robert James, Istoria antică repovestită pentru copii, trad.: Diana Şerban, ed. Lucian Borleanu, Bucureşti, Lucman, 2005, p. 49-53

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: