Matei Elian, poetul „Cântărilor sfioase”

Octavian Mosescu - Vitralii

Povesteşte Octavian Moşescu: “În volumul memorial „Chipuri şi popasuri”, scriitorul Gala Galaction aminteşte despre popasurile sale la Râmnicu Sărat, unde îl vizita pe vechiul şi apropiatul sau prieten, Alexandru I. Zamfirescu, poet cunoscut sub pseudonimul Matei Elian.

În „Casa amintirilor”, pe strada Semicerc din Bucureşti, autorul cărţii „La răspântie de veacuri”, roman cu reflexe autobiografice, alcătuise un cenaclu literar, frecventat, între alţii, de Tudor Arghezi, N. D. Cocea, V. Demetrius şi Alexandru I. Zamfirescu, cu care a rămas prieten până la marea şi inevitabila despărţire.

Pe atunci, în Râmnicul cu mozaicuri de grădini, trecătorii puteau admira, pe liniştita uliţă Mihai Eminescu”, faţada unei case împodobite cu glicină, întotdeauna primitoare de oaspeţi. Ne adunam acolo, când poposeau scriitori din alte părţi, într-un birou luminos, cu ferestrele spre grădiniţa din faţă, cu ronduri şi trandafiri pitici. Aici, între pereţii acoperiţi până la tavan de rafturi încărcate cu cărţi, Alexandru Zamfirescu îşi desfăcea comorile de artă culese de pe malurile Senei, de la anticarii bucureşteni sau din licitaţii publice.

Răsfoiam cu emoţie volumele cu autografe de Victor Hugo, La Fontaine, Emile Zola, Balzac, Anatole France sau Baudelaire. Icoane bizantine şi româneşti, de o rară frumuseţe, alături de o minunată colecţie de sculpturi în lemn, uşi şi tronuri mănăstireşti, lucrate cu măiestrie, întregeau cadrul.

Făceam lecturi din lucrările noastre. Timid, Matei Elian evita aproape întotdeauna să citească din versurile sale, deşi se făcuse cunoscut în paginile revistelor Viaţa nouă, Vestala şi Flacăra.

În zilele călduroase de vară, eram invitaţi în modestul său conac de la Dumitreşti, aşezat în mijlocul unei livezi de pruni, cu privelişte spre munţii şi colinele cu văi de la Buda şi Băbeni. Odată i-am întâlnit acolo pe scriitorii Gala Galaction şi Adrian Maniu, mari cunoscători de artă, care se desfătau admirând colecţia de icoane.

Îmi amintesc mai cu seamă o noapte cu lună, înălbind drumurile şi valea Râmnicului când, în revărsarea de vervă şi voie bună, rugat de distinşii musafiri, printre care se afla şi Ion Marin Sadoveanu, Alexandru Zamfirescu ne-a recitat, pentru prima oară, ,,Cântările sfioase”. Departe, în munţi, se auzeau chemările metalice de la schitul unde a fost în surghiun Cezar Bolliac, împletindu-se parcă cu muzica versurilor:

Zadarnic dangătul de clopot cheamă
L-ascultă doar pustiul de aramă
Al toamnei risipătă-n largul zării.

Dimineaţa, la plecare, sihastrul de la Dumitreşti (aşa îl numeam cu toţii) ne-a închinat următorul catren:

Mi-aţi dat o noapte de lumină
Într-o suavă poezie
Dar voi plecaţi acum deodată
Iar eu rămân în sihăstrie.

La care Gala Galaction a ţinut să adauge:

Oricine dintre noi ar vrea
Să stea în sihăstrie aşa.

Astăzi, din zările fumurii ale trecutului, autorul „Cântărilor sfioase” ne apare ca un rafinat bibliofil şi colecţionar. Istoriei literare îi revine datoria de a-l aşeza între poeţii râmniceni: Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu şi Alexandru Băiculescu, strângând versurile risipite prin revistele timpului.”

29 III 1970

sursa: Octavian Moşescu, Vitralii, Ed. Litera, Bucureşti, 1971, pag. 79-81

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: