De unde atâta nefericire?

copil trist

De ce există atâţia oameni nefericiţi? Nemulţumiţi? Trişti? Îngrijoraţi? Înfricoşaţi? Supăraţi? Apatici? Aţi observat câţi oameni supăraţi întâlniţi încă de dimineaţă? Sau câţi oameni nervoşi ori gata să se enerveze vedeţi în concediu sau în parcuri – unde se presupune că mergem să ne relaxăm şi să ne bucurăm? De unde şi cum dobândesc semenii noştri aceste stări negative? Stări pe care le poartă cu ei, unii, toată viaţa.

Germenii acestor stări se găsesc în copilăria fiecăruia, mai exact în relaţia cu părinţii, relaţie construită în copilărie. Iar această relaţie este opera părinţilor. Ei stabilesc cum să fie relaţia, pentru că ei au puterea absolută asupra bebeluşului, apoi asupra copilului mic şi, în foarte mare măsură, asupra adolescentului sau chiar asupra copilului devenit adult.

Noi, părinţii, construim şi menţinem un anumit tip de relaţie cu copilul nostru, un anumit climat, instituim anumite obiceiuri sau deprinderi. Tot noi suntem cei care putem schimba toate acestea, dacă vrem. Copiii nu au nicio putere. Doar adolescenţii au la îndemână, unii, răzvrătirea. Dar chiar şi atunci, tot părinţii se află pe poziţia de forţă.

Fiecare părinte trebuie să fie conştient că de el depinde în foarte mare măsură (dacă nu chiar în totalitate) fericirea sau nefericirea propriului copil. Pentru că fiecare părinte contribuie decisiv, prin tot ceea ce face şi prin educaţia pe care o dă copilului său, la „construirea“ interiorului acestuia. Părintele este cel care îi canalizează copilului gândurile, voinţa, sentimentele. Părintele este cel care îl pregăteşte, îl „setează“ pe copil pentru fericire sau nefericire.

De unde atâta nefericire, la atât de mulţi dintre noi? De la faptul că atmosfera în care au fost crescuţi a fost una dominată de răceală, nemulţumiri, reproşuri, certuri etc. De la faptul că părinţii le-au spus pe parcursul copilăriei şi probabil şi mai târziu, când deveniseră adulţi, „vorbe părinteşti“ de genul:

  • Eu te-am făcut, eu te omor.
  • Bătaia e ruptă din rai.
  • Unde dă mama (tata)… creşte.
  • Nu ştii câte sacrificii am făcut pentru tine şi cât m-am chinuit ca să te cresc.
  • Trebuie să mă asculţi, să faci ce spun eu, pentru că sunt mama ta.
  • Trebuie să-mi spui tot, să nu-mi ascunzi nimic, pentru că sunt tatăl tău. Etc.

Bieţii copii, auzind toate acestea zilnic sau aproape zilnic, ajung să creadă că tot ce simt ei, toate pornirile lor sunt greşite, din moment ce mama (sau tata) spune aşa ceva.

Câtă  tristeţe şi câtă spaimă năvălesc în sufletul unui copilaş atunci când aude – de la chiar părinţii săi – că din cauza lui, mama sau tata sau amândoi se chinuie şi suferă? Oare câţi părinţi înţeleg cât rău le fac copiilor lor, terorizându-i astfel? Aruncându-le aşa cuvinte grele! Cerându-le ascultare orbească (ce contează ce dorinţe sau înclinaţii au copiii…), cerându-le să nu aibă niciun fel de secrete sau de intimitate, ori ameninţându-i cu una sau cu alta: de la „Moş Crăciun nu-ţi va mai aduce nicio jucărie“ şi „Vine Bau-Bau să te mănânce…“,la „Nu te las să ieşi din casă o săptămână…“, ori „Vine nenea poliţistul şi te ia cu duba“. Sau, în cazul copiilor mai mari ori deveniţi adulţi, „Mă sinucid şi o să mă ai pe conştiinţă“. Părinţii sunt foarte inventivi în materie de ameninţări şi pedepse la adresa copiilor lor.

Toată această agresiune psihică exercitată asupra copiilor este considerată de părinţii care o practică drept autoritate părintească – ceea ce reprezintă o mare eroare. Dimpotrivă, copiii trebuie să ştie că nu există Bau-Bau; că poliţia nu are nimic cu copiii mici, ci cel mult cu părinţii lor; că Moş Crăciun vine pentru fiecare copil în parte, pentru că îi iubeşte pe toţi necondiţionat; că ei, copiii, beneficiază de securitate maximă în propria casă şi în preajma părinţilor, care nu-i vor abandona pentru nimic în lume, nici măcar pentru o secundă şi nici măcar în glumă. Trebuie să ştie că ei le aduc părinţilor numai fericire şi bucurii şi nicidecum vreo nenorocire sau boală! (Am auzit, de asemenea, de nenumărate ori, părinţi spunându-le propriilor copii: Mă îmbolnăveşti de nervi!)

Părinţii nu le fac rău copiilor lor cu intenţie. Ei sunt convinşi că fac bine ceea ce fac. Mai ales că, în jurul lor, majoritatea procedează cam la fel cu copiii – cam acelaşi limbaj, cam aceleaşi atitudini.

Părinţii le fac rău copiilor lor din neştiinţă, din nepricepere, din neglijenţă sau de teama nefondată că îşi pierd autoritatea. Sau uneori dintr-o incapacitate sau jenă de a îşi da pe faţă iubirea, de a şi-o manifesta liber, fără ezitări.

Din fericire, când un părinte îşi dă seama că greşeşte faţă de copilul său, el poate decide să facă o schimbare, poate alege să aplice un alt mod de educare, bazat pe blândeţe, toleranţă, respect. Dacă părintele a decis această schimbare, din acel moment copilul său va avea o altă viaţă, va fi un copil fericit şi, peste ani, un adult fericit.

*****

sursa: Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, eu te omor! Ghidul bunelor maniere pentru părinţi, Editura Coresi

3 răspunsuri

  1. Nu cred ca numai parintii cauzeaza nefericirea. Unele persoane isi revin mai greu dupa o frustrare. O alta vina o are competitia intre oameni, in care unii pierd si sunt frustrati si altii castiga dar descopera ca ceea ce au castigat nu e ceea ce au vrut.

  2. Gheorghita Ionescu Eugeniu | Răspunde

    Parintii au fost si raman parinti. Copilul primeste, vrand-nevrand, o educatie. Depinde de multi factori conditionati de autorii copilului, ma refer la educatie. Copilul imita, face mai mult ce vede decat ce i se spune. Un scriitor celebru, dandu-l exemplu pe Marcus Antonius (cel cu Cleopatra) spunea despre acesta ca a avut o educatie buna dar….uneori temperamentul primeaza educatiei. Cazurile sunt rare, zic, educatia tine de cultura, docilitatea copilului raspunde mai degraba moderatiei blande decat unui autoritarism punitiv. In privinta temperamentului, el contine o zestre transmisa prin insusi „marele a.d.n.” . In general viata respecta regula: „din familii bune, copii buni”. Dar, la urma urmei ce e o familie buna?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: