Călugărul necinstit şi alţi hoţi

calugar

Multe  întâmplări  se  povestesc  de  felul cum Vlad Ţepeş aşeză cinstea şi dreptatea în Ţara Românească. Astfel  întâlni  Vodă  Ţepeş,  în  drumul  lui un călugăr grec, gras cât un butoi de seu, mânând  din  urmă  un  măgar  care  abia ducea  samarele  grele  cu  bunătăţi  de  tot felul. Nu prea avea înfăţişare creştinească acest călugăr şi Domnul, pricepând că era un viclean care înşela pe drept-credincioşi, adunând  avuţii  pentru  sine,  îl  opri  în mijlocul satului şi întrebă pe oameni:

— Vine des acest călugăr pe aici ca să-l miluiţi? Dar prin alte sate se mai duce?

Oamenii răspunseră tot ce ştiau despre el.

— Şi ceea ce adună de la voi, împarte şi el săracilor? mai întrebă Domnul. Că altfel îl văd rotofei, iar desagii îi sunt doldora.

— Asta numai el ştie, Măria Ta.

Atunci Vodă îl întrebă pe călugăr:

— De unde eşti, prea sfinte?

— De la Muntele Athos.

— Te văd sărac, căci umbli cu picioarele goale, făcu Domnul ca să-l prindă.

— Sărac, Măria Ta, sărac lipit.

— Dar cu milostenia pe care o aduni ce faci?

— Apoi o împart cu fraţii mei călugări.

— Şi  cum  se  împacă  ei  cu  această alergătură a ta, ca să primească toate pe de-a gata?

— Ei  se  închină,  Măria  Ta,  se  roagă pentru  norod!  răspunse  călugărul  cel făţarnic.

— Ia  să  mergem  până  la  mănăstire,  să văd şi eu pe acei fericiţi fraţi!

La  mănăstire  viclenia  călugărului hrăpăreţ se dete pe faţă: el aduna în chilia sa toate bunătăţile, apoi le vindea şi banii îi punea la chimir, în păstrare. După aceea îi  trecea  Dunărea  şi  iar  se  întorcea călugărul,  ca  să  urmeze  cerşetoria  lui înşelătoare.

Vodă  împărţi  săracilor  întreaga  avere  a călugărului, iar pe el îl trase în ţeapă…

Grea luptă duse Vlad împotriva tâlharilor atât  de  numeroşi  că  nu  se  mai  puteau deosebi  de  oamenii  cinstiţi.  Pe  care-i prindea îi  ardea  de  vii,  le tăia  capetele  şi de  cele mai deseori îi trăgea în ţeapă, ca să fie pildă hoţilor încă neprinşi.

Pentru  un  ţigan,  care  furase  o  turtă  de unt  de  la  o  femeie  sărmană,  împovărată de  grija  unei  case  cu  cinci  suflete,  Vodă iscodi  o  pedeapsă  potrivită,  după  ce ţiganul, luat la rost, mărturisi hoţia:

— Ca  să  fie  aceasta  pildă  tuturor, poruncesc: să se ia zece ocale de unt din chelarul  domnesc,  şi  să  fie  date  acestei femei  care  creşte  şi  hrăneşte  cinci  copii, ce-mi vor fi cândva buni ostaşi. Şi să se mai ia zece ocale, care să se topească, iar când o  da  untul  în  fiert,  să-mi  legaţi  pe  acest tâlhar  semeţ  şi  să  turnaţi  fiertura  pe  el, până  se  va  rumeni  bine  ca  o  friptură  de soi…

sursa: Mihail Drumeş, Povestea neamului românesc de la început şi până în zilele noastre. Pagini din trecut, vol. 1, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1978

Un răspuns

  1. da, ar fi necesar si in vremurile nostre un astfel de Tepes, dar nu se vrea si nici nu se doreste de catre cei puternici,,,,,,,,,,,,,,,,,,financiar bineinteles, dar nu se stie niciodata,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: