O silabă din gândurile mele

Aurel Vlaicu

Octavian Goga şi Aurel Vlaicu au fost colegi de şcoală la Gimnaziul din Sibiu. Vlaicu construise o turbină care l-a uimit pe profesorul de fizică. „Îl văd ca acum, înalt, subţirel, oacheş, cu ochii negri şi scrutători – îşi amintea Octavian Goga – şi ne duceam la el acasă ca la panoramă. În chiliuţa lui, unde sta la un croitor, avea un atelier de mătăsărit şi făurărie.”

În 1900, cei doi au absolvit Gimnaziul din Sibiu, iar, în 1901, s-au întâlnit la Budapesta. Vlaicu era înscris la Politehnică. Se plimbau pe malul Dunării şi discutau aprins despre magnetism şi stereometrie. Vlaicu avea de întâmpinat neîncrederea celor din jur şi greutăţile materiale. De altfel, a urmat la Budapesta numai două semestre, apoi s-a mutat la Munchen, iar, după alte câteva luni, s-a întors în ţară, unde a prestat serviciul militar. Pretutindeni l-au însoţit cuvintele de încurajare ale lui Octavian Goga şi I.L. Caragiale, marii săi prieteni.

Octavian Goga şi Vlaicu s-au întâlnit după alţi 10 ani, când acesta din urmă i-a vorbit mult despre invenţii şi proiecte, despre anii de studenţie. Goga l-a vizitat la Binţinţi, lângă Orăştie, după care au trecut împreună graniţa în Ţară, luând cu ei două modele de aeroplan de mărime diferită. Prin intervenţia lui Goga, Aurel Vlaicu a fost angajat la Arsenalul Armatei, putând să-şi construiască acolo pasărea minunată.

Octavian Goga

Dar ingeniozitatea şi succesul nu merg totdeauna mână în mână. Vlaicu îl ţinea la curent pe Goga cu toate neajunsurile şi izbânzile. Muncea cu patimă, unind devotamentul pentru o idee, caracteristic geniului, cu încăpăţânarea ţărănească. Într-o bună zi, Vlaicu, în culmea deznădejdii, i-a scris lui Goga: „Hai, frate, la Bucureşti, de mă scoate din belea, că iştea fac politică din aeroplan!” Şi Octavian Goga nu s-a lăsat aşteptat. I-a întins întotdeauna o mână frăţească de ajutor sincer, dezinteresat.

Petreceau nenumărate seri împreună cu Ilarie Chendi şi cu Şt. O. Iosif, timp în care Vlaicu vorbea foarte puţin, cu stânjeneala omului simplu, mulţumindu-se să spună cu modestie: „Eu nu pot vorbi ca voi! şi, scoţând din buzunarul vestei un şurub, adăuga: „Iaca, o silabă din gândurile mele!”

La 13 septembrie 1913, Vlaicu a murit, voind să treacă peste Carpaţi, ca să asiste la serbările Astrei de la Orăştie, zbor simbolic pentru unitatea naţională a românilor. „Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe un câmp de bătaie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaţilor.” Aceasta este semnificaţia politică pe care a dat-o Octavian Goga morţii eroice a lui Aurel Vlaicu.

sursa: Mircea Goga, Veturia Goga, “Privighetoarea lui Hitler”, Bucureşti, RAO International Publishing Company, 2007, pag. 591

Un răspuns

  1. Florin Sfâşie 0766-66-19-60 | Răspunde

    Nu vreau sa gresesc, dar cel putin unul din cei doi (Vlaicu si Goga( nu au terminat liceul la Sibiu ci la Brasov la Andrei Saguna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: