De la Regatul României la Republica Populară Română: tranziţia către totalitarism şi semnificaţia ei (prima parte)

Regele Mihai si Petru Groza

În economia anatomiei regimului comunist din România, o analiză instituţională şi politică a intervalului ce urmează loviturii de stat regale din 23 august 1944 este esenţială, acest interludiu fals democratic fiind, în multe privinţe, un laborator la nivelul căruia Partidul Comunist din România şi autoritatea de ocupaţie sovietică experimentează aplicarea unui scenariu al ingineriei totalitare. Este vorba despre un scenariu ale cărui articulaţii sunt identificabile în toate ţările din centrul şi estul Europei, confruntate la finele lui 1944 cu realitatea intrării în sfera de dominaţie sovietică.

Între lovitura de stat din 23 august 1944, care intenţiona să ralieze Regatul României Naţiunilor Unite, restabilind regimul de democraţie parlamentară, şi proclamarea unei Republici Populare odată cu forţarea abdicării regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, tranziţia este una de la monarhia constituţională la formula stalinistă: în traseul evocat, un punct capital e reprezentat de momentul alegerilor din 19 noiembrie 1946, a căror falsificare legitimează instalarea eşafodajului totalitar.

Cadru constituţional şi „putere populară

Înţelegerea cazului românesc nu poate fi disociată de o dimensiune a politicii postbelice: realitatea expansiunii sovietice (succesoare a puterii germane, ca factor hegemon) este dublată, la un nivel al imaginarului politic, de fascinaţia pe care antifascismul şi lupta de eliberare a Europei, asumate ca obiective de Uniunea Sovietică, le exercită în aceşti ani de după 1945. Departe de a fi doar o pasiune sovieticã, comunismul devine în acestă epocă o pasiune europeană, cu o capacitate spectaculoasă de a mobiliza energii şi de a modela agenda publică. Aşa cum a probat analiza lui François Furet, opoziţia faţă de deriva totalitară este asimilatã, în Europa de Est, dar şi în cea Occidentală, cu un simptom al „reacţionarismului”, încadrabil în familia intelectuală a fascismului învins în război.

De aici şi nuanţa semantică, nuanţă care se cere reţinută şi în spaţiul României, ce implică echivalarea propagandistică între atitudinea critic-democratică faţă de regimurile de democraţie populară, pe de o parte, şi „reacţionarism/fascism”, pe de altă parte. În acest mod, puterea sovietică şi aliaţii ei locali deturnează de la sensul său originar imperativul legitim al „denazificării”: dezideratul epurării instituţiilor cauţionează, în fapt, campania de eliminare a tuturor elementelor ce refuză aderarea la regimul de „ democraţie populară”.

Duplicitatea politicii Uniunii Sovietice şi a instrumentului local, Partidul Comunist, este manifestă şi în cazul cristalizării noului regim constituţional, în funcţiune imediat după demiterea Cabinetului mareşalului Ion Antonescu, la 23 august. Cadrul constituţional este definit, în primul rând, prin repunerea în vigoare, graţie unui decret regal, a legii fundamentale române de la 1923, lege ce garanta reîntoarcerea la pluralismul politic şi la o guvernare a statului de drept. Dincolo de generozitatea gestului, repunerea în vigoare a Constituţiei de la 1923 este una parţială: această natură parţială va sta la originea cauţionării exceselor şi abuzurilor din anii de până la 1948. Din dispoziţiile textului constituţional sunt absente, pe de o parte, textele ce garantează independenţa puterii judecătoreşti, iar pe de altă parte, în lipsa unui parlament ales, funcţia de legiferare este încredinţată guvernului în funcţiune.

Cadrul constituţional post-23 august 1944 este completat de un act internaţional cu relevanţă constituţională, graţie căruia ingerinţele autorităţilor sovietice pe teritoriul României sunt parte a unei mecanici juridic acceptabile. Încheiată la 12 septembrie 1944, „Convenţia de armistiţiu între guvernul Român, pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Statelor Unite şi Regatului Unit, pe de altă parte”, oferă Înaltului comandament aliat (cu menţiunea în parantez㠄sovietic”) prerogative semnificative în monitorizarea felului în care sunt exercitate libertăţile civile şi politice pe teritoriul Regatului României. Dincolo de amănuntele dreptului internaţional, documentul evocat poate fi privit ca un text constituţional sui-generis, a cărui vocaţie este limitarea suveranităţii României: ceea ce se conturează e un protectorat sovietic, exercitat în numele puterilor aliate, dar fără niciun control efectiv din partea reprezentanţilor britanici sau americani.

Tensiunea dintre proiectul de democratizare, în sens şi direcţie occidentale, promovat de Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Naţional-Liberal, formaţiuni conduse de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, şi agenda comunistă este evidentă în lunile de după 23 august 1944. Formula de mare coaliţie a Blocului Naţional-Democratic, care îi reunea pe naţional-ţărănişti, liberali, social-democraţi şi comunişti, lasă loc unei campanii prin intermediul căreia Partidul Comunist din România şi aliaţii săi revendică în întregime alcătuirea guvernului şi, previzibil, monopolul puterii politice.

Soluţia instituţională imaginată este una clasică: cea a „falsei mari coaliţii”, prin constituirea unei grupări, Frontul Naţional Democrat, dominată de Partidul Comunist, dar cuprinzând, din raţiuni de oportunitate politică, partide-satelit, de orientare agrariană sau liberală. În cadrul Frontului Naţional-Democrat se vor remarca două personalităţi destinate să joace un rol semnificativ în epocă: Petru Groza, conducătorul Frontului Plugarilor, şi Gheorghe Tătărăscu, fost prim-ministru şi ministru de Externe, care prezidează un partid naţional-liberal disident, desprins din formaţiunea-mamă.

Punctul culminant al campaniei purtate de Partidul Comunist, în numele unei coaliţii a partidelor autentic democratice, este data de 6 martie 1945. Din acest punct istoric, se poate realiza o genealogie a totalitarismului autohton: înlăturarea, prin intervenţie sovietică directă, a Cabinetului Nicolae Rădescu în favoarea unui guvern „democrat”, prezidat de doctorul Petru Groza, oferă ocazia eliminării din formula de guvernare a celor două partide democratice, Liberal şi Naţional-Ţărănesc. Imaginea noului Cabinet este paradoxală în aparenţă: poziţii importante (Externe, Tătărăscu, sau preşedinţia consiliului) sunt deţinute de politicieni necomunişti, dar fideli liniei Moscovei. Eterogenitatea Cabinetului Groza este una deceptivă: Partidul Comunist din România, prin câţiva dintre liderii săi, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej până la Lucreţiu Pătrăşcanu şi Teohari Georgescu, deţine controlul poliţiei, justiţiei, jandarmeriei şi serviciilor secrete.

Momentul instalării guvernului Groza se reţine ca punctul din care neutralitatea acţiunii organelor de stat încetează să mai fie privită ca un obiectiv al puterii în funcţiune. Justiţia, adminstraţia, armata sunt epurate, în virtutea unicului criteriu al loialităţii faţă de noul regim. Represiunea este direcţionată împotriva adversarilor politici: partidele democratice devin „agenţi ai reacţiunii”, riposta statului implicând limitarea libertăţii de asociere, întrunire şi expresie. Depoziţiile unui jurnalist american, Reuben Markham, au darul de a reţine, în tuşe sigure, imaginea unui guvern ce reinstituie detenţia arbitrară, reţinerea abuzivă în lagăre de muncă, precum şi cenzura asupra publicaţiilor scrise şi a serviciului de radio. Decalajul dintre retorica democratizării şi realitatea recurgerii la arsenalul stalinist este marca definitorie a intervalului de după 6 martie 1945.

sursa: Ioan Stanomir, De la Regatul României la Republica Populară Română: tranziţia către totalitarism şi semnificaţia ei, în volumul Comunism şi represiune în România: istoria tematică a unui fratricid naţional, coord.: Ruxandra Cesereanu, – Iaşi, Polirom, 2006, pag. 15-18

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: