George Orwell. Singurul autor occidental care a înţeles esenţa lumii sovietice

George Orwell - 1984

Dintre mulţi scriitori ai secolului XX care au căutat să explice şi să prezinte într-o viziune realistă modul de viaţă sub un regim totalitar, cel mai cunoscut a fost eseistul şi romancierul britanic George Orwell (1903-1950; numele originar, Eric Blair).

Deşi eseurile reprezintă scrierile cele mai bune ale lui Orwell, cartea sa reprezentativă, şi care a făcut ca oamenii din toată lumea să privească neliniştiţi apropierea anilor ’80, este O mie nouă sute optzeci și patru (1949), în care prezintă un popor guvernat de Marele Frate, asaltat de sloganuri precum „războiul este pace” şi „libertatea este sclavie” şi privat de viaţă sufletească şi de demnitate. Cartea trebuie luată ca un avertisment asupra pericolelor totalitarismului în general. Orwell ştia, din exemplul Germaniei şi al Uniunii Sovietice, destule despre totalitarism ca să se teamă ca nu cumva acesta să se extindă şi asupra lumii occidentale.

Criticul Denis Donoghue numea O mie nouă sute optzeci și patru drept „o fabulă politică, proiectată într-un viitor apropiat, într-o atmosferă ce trebuie caracterizată  ca fiind, după caz, de ameninţare, de prevenire, de disperare sau de furie”. Istoricul sovietic Aleksandr Nekrici spunea că „George Orwell este poate singurul autor occidental care a înţeles esenţa cea mai profundă a lumii sovietice”.

sursa: Thomas Parish, Enciclopedia războiului rece, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 219

Anunțuri

Un răspuns

  1. O opera monumentala despre birunita doctrinei ideologice asupra gandirii libere.Practic toata actiunea se indreapta spre acel punct culminant in care,prin constrangere,individul personificat isi abandoneaza sinele,cu toate elementele aferente,si imbratiseaza ideologia.
    Mie,personal,mi-a scos multi gargauni din cap.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: