Istoria gazetei „Adevărul”

gazeta Adevarul

ADEVĂRUL, gazetă politică şi literară care a apărut la Iaşi, săptămânal, de la 15 decembrie 1871 până la 5 aprilie 1872, şi la Bucureşti, zilnic, de la 15 august 1888 până la 21 noiembrie 1916 şi de la 3 ianuarie 1919 până la 30 decembrie 1937; o nouă serie este editată între 12 aprilie 1946 şi 31 martie 1951. în 1904 apare cu titlul „Adevărul politic”, iar în 1946 cu acela de „Adevărul vremii”.

Fostul prefect de poliţie al oraşului Bucureşti, din timpul domniei lui Al. I. Cuza, Al. V. Beldiman, adversar hotărât al lui Carol I şi al autorilor loviturii de stat de la 11 februarie 1866, este editorul şi redactorul primei serii. După câteva luni, ca urmare a atacurilor necontenite împotriva Palatului, gazeta este suprimată, iar Beldiman arestat şi dat în judecată. Un juriu, în care prim-jurat era V. Alecsandri, dă un verdict de achitare, dar Adevărul nu va mai fi reluat decât peste 16 ani, la Bucureşti.

Din grupul de redactori ai seriei a doua au făcut parte, alături de directorul politic al ziarului – Al. V. Beldiman, şi Gr. Ventura — prim-redactor, fiul său, Const. Ventura (semna Un gălăţean), I. S. Spartali — traducător de romane-foileton, I. Hussar — redactor al părţii politice din 1889, C. B. Stamatin-Nazone. Un conflict între Beldiman şi proprietarul tipografiei, Toma Basilescu (care va scoate un alt ziar, cu acelaşi titlu, între 24 martie şi 26 iulie 1892), este urmat de o reorganizare a redacţiei, din care se retrage Gr. Ventura, în dezacord cu vederile democratice ale directorului. Pentru doi ani, postul de prim-redactor este ocupat de I. N. Roman.

În septembrie 1893, Adevărul se apropie de mişcarea socialistă, odată cu venirea în redacţie a lui Anton Bacalbaşa, prim-redactor, şi a ziariştilor socialişti I. Teodorescu şi C. D. Anghel, fratele poetului D. Anghel. Din 1892, redactor al părţii literare este Traian Demetrescu. Vor mai colabora G. Ibrăileanu, E. Vaian (redactor), Laura Vampa, Ed. Dioghenide (redactor) şi C. Mille, mai întâi fără să-şi semneze articolele, iar de la 5 ianuarie 1894 scriind sub propria semnătură. În anul următor, C. Mille devine proprietar al ziarului, director rămânând Al. V. Beldiman, până în februarie 1898, când, în urma morţii acestuia, Mille îşi asumă şi direcţia politică. De fapt, chiar din ianuarie 1895 Mille conduce gazeta, deoarece Beldiman, bolnav şi în vârstă, îi cedase, tacit, atribuţiile de director, păstrându-şi însă dreptul de a colabora cu articole politice. Tot în 1895, prim-redactor este numit C. Bacalbaşa care, cu încetul, modifică şi componenţa redacţiei. Alături de militantul socialist Al. Ionescu, redactor şi corector din 1894, sunt angajaţi I. C. Bacalbaşa, G. Russe-Admirescu, C. Balaban şi Vespasian Pella; aceste schimbări aduc şi o orientare politică nouă, Adevărul îndepărtându-se de gazetele socialiste, dar rămânând un cotidian democratic, antidinastic, republican.

Independenţa de vederi, atitudinea protestatară (împotriva corupţiei şi a nedreptăţilor din justiţie şi administraţie, împotriva brutalităţilor din armată, împotriva politicianismului), propaganda pentru votul universal şi pentru drepturile femeii, campaniile în favoarea celor oprimaţi, mai ales a ţărănimii, şi în problema unităţii naţionale au făcut din Adevărul unul dintre cele mai însemnate şi mai citite ziare din ultimele decenii ale secolului al XlX-lea şi din primele ale celui următor. Printre colaboratori s-au aflat C. Dobrogeanu-Gherea, C. Stere (îşi semna articolele Un observator ipohondrie), Zamfir C. Arbore, C. A. Filitis, sociologul Iosif Bolocan ş.a. Partea culturală şi literară a ziarului, completată şi cu suplimentele editate („Adevărul literar”, „Adevărul ilustrat”, „Adevărul de joi”), a fost redactată de scriitori cu vederi politice şi cu idei estetice modeme (C. Mille, A. Bacalbaşa, Tr. Demetrescu, A. Stavri).

În polemicile literare ale epocii, alături de periodicele socialiste („Contemporanul”, „Evenimentul literar”, „Munca”), ziarul a susţinut, mai ales prin publicistica lui C. Miile şi A. Bacalbaşa, necesitatea unei arte naţionale şi militante. Un foileton, redactat cu îngrijire de I. S. Spartali şi apoi de E. Vaian şi Laura Vampa, apare în mod regulat şi conţine proză originală (aici şi-a tipărit C. Miile, mai întâi, partea a doua a romanului Dinu Milian) sau traduceri din literatura franceză de foileton. Cronica dramatică este făcută până în 1892 de Gr. Ventura, după aceea de A. Bacalbaşa, de I. Bacalbaşa şi, spre sfârşitul secolului, de Emil D. Fagure. S-au publicat, de asemenea, cronici muzicale sau de artă plastică. Articole de critică literară scriu I. N. Roman, A. Bacalbaşa, I. Teodorescu, Tr. Demetrescu, E. Vaian, Iuliu Dragomirescu, C. Mille, Em. D. Fagure, H. Sanielevici (semna Hassan). Micile articole-portret din prima pagină, multe dintre ele cu valoare literară, dedicate unor scriitori sau unor personalităţi politice, sunt redactate în mod obişnuit de I. Hussar, Tr. Demetrescu, A. Bacalbaşa sau C. Mille. Publicistică literară au mai dat şi C. Stere, A. Gorovei, G. Coşbuc, I. Păun-Pincio. Cu versuri sau proză colaborează G. Coşbuc, I. N. Roman, Şt. Basarabeanu (V. Crăsescu), A. Bacalbaşa, C. B. Stamatin-Nazone, G. Russe-Admirescu, H. G. Lecca, I. T. Florescu, A. Steuerman, I. Bolocan, E. Vaian, Laura Vampa, C. Grigoriu-Rigo, Radu D. Rosetti. Aici Tr. Demetrescu a scris cronică parlamentară, la rubrica „Fizionomia Senatului”, a făcut traduceri din gazetele franceze şi a publicat numeroase poezii, schiţe şi nuvele; A. Bacalbaşa, pe lângă bogata colaborare politică sau de comentator acid al vieţii intelectuale, dă versuri, schiţe umoristice, parodii; St. O. Iosif şi-a început perioada bucureşteană, după debutul de la „Revista şcoalei” din Craiova, publicând aici versuri, epigrame, traduceri din Petofi (între septembrie 1892 şi martie 1893). În primăvara anului 1896, înainte de a redacta „Epoca literară”, I. L. Caragiale a scris pentru Adevărul mai multe articole, apărute săptămânal, joia, între care Teatrul nostru, Activitate ş.a.

ziarul Adevarul 1888

După 1900, componenţa redacţiei se modifică de mai multe ori; printre noii gazetari veniţi se află B. Brănişteanu, Emil D. Fagure (cronicar dramatic şi comentator al actualităţii literare), Simon Pauker (secretar de redacţie şi la „Dimineaţa”), Ion Teodorescu, Albert Honigman, Const. Graur ş.a. Se înfiinţează rubrici noi (economică, religioasă, militară, de drept etc.) şi se scot, în continuare, reviste-satelit: „Belgia Orientului” (umoristică; 1903-1905), „Viaţa literară” (1906-1908) ş.a. În noiembrie 1904 se procedează la o restructurare a paginilor gazetei, în scopul unei distribuiri mai modeme, mai adecvate a rubricilor. Tot atunci, C. Mille începe seria de însemnări intitulată Letopisiţi, care continuă cu succes de public mai mulţi ani.

Orientarea politică se păstrează, deşi sunt de semnalat unele nuanţe noi, în pas cu evoluţia socială. Continuă campaniile pentru vot universal sau pentru drepturile politice ale femeilor, iar după 1914, gazeta participă activ la campania pentru intrarea în război alături de Franţa şi Anglia. Drept urmare, în octombrie 1916, Adevărul este suspendat de comandamentul german de ocupaţie, clădirile redacţiei şi tipografia fiind rechiziţionate. După război, director şi preşedinte al consiliului de administraţie este tot C. Mille. Situaţia financiară precară a ziarului îl obligă însă, în august 1920, pe cel ce se afla la conducere de un sfert de secol să cedeze drepturile sale de proprietate societăţii „Cultura naţională” şi să se retragă. Un comitet de redacţie interimar, compus din B. Brănişteanu, Emil D. Fagure (prim-redactor) şi A. Honigman, funcţionează între august 1920 şi noiembrie 1921, când directori devin Const. Graur şi fostul secretar de redacţie I. Rosenthal, care se va retrage în 1924, înlocuit de Em. Socor, director până în 1933.

Aspectul gazetei se schimbă, se modernizează atât ca structură, cât şi din punct de vedere grafic. Se introduc pagini speciale (de cultură, de teatru, pentru femei etc.), vin colaboratori importanţi din mediile artistice, literare sau ştiinţifice şi politice. Orientarea democratică se păstrează, dar cu timpul, mai ales după 1930, apar unele fluctuaţii de opinie, unele luări de poziţie care vor stârni reacţii ferme, uneori violente ale ziarelor de centru şi de dreapta, dar şi ale unui cotidian de însemnătatea şi răspunderea „Universului”. De altfel, ca urmare a acestor ezitări şi neclarităţi, mai ales în ceea ce priveşte chestiunea naţională, N. Batzaria, scriitor şi gazetar cunoscut, care era redactor aici încă din 1921, demisionează în 1935 şi trece la „Universul”. Din 1936 şi până la suspendarea gazetei, la sfârşitul anului următor, director va fi Mihail Sadoveanu, din comitetul de redacţie făcând parte, între alţii, şi E. Lovinescu. După cel de-al doilea război mondial, B. Brănişteanu este prim-redactor (până în 1947), periodicul fiind condus de un comitet de redacţie aflat, mai ales din 1948, sub influenţa puterii comuniste.

Între 1900 şi 1916, coloanele gazetei, dedicate politicii sau comentariilor sociale, păstrează tonul viu, polemic, adesea vehement; în paginile culturale şi literare se adoptă un altul, mai aşezat, diferit, de exemplu, de acela din perioada când prim-redactor era A. Bacalbaşa. Printre redactori se află, în continuare, mulţi scriitori tineri: Toma Dragu, Aida Vrioni, Ana Holda, Ecaterina Racoviceanu-Fulmen, B. Nemţeanu, Dinu Dumbravă, N. D. Cocea (care va înfiinţa apoi, finanţat de C. Mille, revista „Facla”), I. Russu Abrudeanu ş.a. Responsabilitatea alcătuirii paginilor literare revine lui A. Honigman, Iosif Nădejde sau, pentru puţin timp, lui C. Al. Ionescu-Caion. Critica dramatică este reprezentată de I. C. Bacalbaşa, Emil D. Fagure, Al. Mavrodi. De la Paris, veneau corespondenţe ale poetei Elena Văcărescu; prin 1901, trimite articole şi comentarii despre viaţa muzicală pariziană Stan Golestan, iar ceva mai târziu, Matei Russu, pentru rubrica intitulată „Trotuarele Parisului”, note şi observaţii extrase din actualitate. Cu schiţe, pagini de memorialistică, portrete, diverse însemnări sunt prezenţi C. G. Costaforu, P, Grădişteanu, Radu D. Rosetti, Panait Zosin, Eugen Herovanu, Cincinat Pavelescu, Ludovic Dauş, I. C. Vissarion, Mihail Dragomirescu ş.a.

Deşi în redacţia Adevărului, în anii următori primului război mondial, continuă să se afle unii dintre vechii redactori (I. Teodorescu, G. Millian-Maximin, B. Brănişteanu), echipa redacţională se va modifica în mai multe rânduri. De-a lungul timpului, până în 1937, vor face parte din această echipă Mihail Sevastos, Lascăr Sebastian, Horia Roman, Al. Graur, M. Graur, Mircea Grigorescu, Al. Sahia, Eugen Jebeleanu, George Macovescu ş.a. Rubricile destinate culturii şi literaturii rămân, în tradiţia gazetei, substanţiale, variate şi vor reflecta mereu preocupările şi poziţiile unui anumit segment al intelectualităţii. Vor fi atraşi între colaboratori scriitori dintre cei mai reputaţi ai anilor interbelici: M. Sadoveanu, T. Arghezi, G. Călinescu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Paul Zarifopol, Victor Eftimiu, Jean Bart, Gala Galaction. Alături de ei se găsesc şi Demostene Botez, D. I. Suchianu, Em. Ciomac, Petru Comarnescu, G. M. Zamfirescu, I. Zamfirescu.

Cronica literară, incisivă şi temută, va fi asigurată pentru perioade scurte de Ion Vinea, B. Fundoianu, N. Batzaria, Izabela Sadoveanu, iar începând din 1928, de E. Lovinescu, Şerban Cioculescu, F. Aderca. Până la plecarea lui în Franţa, B. Fundoianu face şi o „cronică a ideilor”; în acelaşi domeniu se situează articolele lui Petre Pandrea sau Eugen Filotti. Colaboratoare consecvente, la „Pagina femeii”, dar şi cu alte preocupări, sunt Sofia Nădejde, Claudia Millian, Alice Voinescu, Sanda Filotti. O vreme, Bogdan Varvara va îngriji „Pagina culturală”; viaţa teatrală e comentată de Emil D. Fagure (1920-1921), Iosif Nădejde, Scarlat Froda, A. de Herz ş.a. Publicistică socială, culturală şi politică dau C. Bacalbaşa, B. Brănişteanu, T. Teodorescu-Branişte, N. Batzaria, chiar Pamfil Şeicaru (înainte de apariţia ziarului „Cuvântul” în 1924), Scrutător (dr. Clement Blumenfeld). Se traduce mult, dar literatura selectată este în mod obişnuit una uşoară, distractivă.

În ultima perioadă de apariţie (1946-1951), cercul colaboratorilor se restrânge, printre ei numărându-se Demostene Botez, Cezar Petrescu, F. Brunea-Fox, Gala Galaction. Între anii 1947 şi 1948, T. Arghezi publică pe prima pagină a ziarului seria de articole intitulată Tablete, în care se răsfrâng multe din frământările şi accidentele epocii.

*****

sursa: Dicţionarul general al literaturii române, vol. I, (A-B), 2004, Editura Univers Enciclopedic, pag. 44-46

Un răspuns

  1. multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: