Prea deştept pentru binele său

Jean Jacques Rousseau

În 1762, Jean Jacques Rousseau publică lucrarea Emil, în care a lansat o multitudine de idei despre natură şi responsabilitatea omului faţă de aceasta, idei care aveau să devină tema principală a epocii romantice, dar care pe atunci erau abia la început.

Această carte fusese concepută  în mod iscusit pentru a-şi asigura numărul maxim de cititori. Dintr-un anumit punct de vedere, Rousseau era însă prea deştept pentru binele său. Atracţia crescândă pe care o exercita ca profet al adevărului şi virtuţii se datora în parte şi încercării sale de a atrage atenţia asupra limitelor raţiunii şi de a face loc religiei în inimile oamenilor. A inclus deci în Emil un capitol intitulat „Profesiunea de credinţă”, în care îi acuza pe camarazii săi intelectuali din cadrul mişcării iluministe, în special pe atei sau pe simplii deişti, că ar fi aroganţi şi dogmatici „susţinând chiar şi în aşa-numitul lor scepticism că ştiu totul”, fiind nepăsători la răul pe care îl fac bărbaţilor şi femeilor decente subminându-le credinţa: „Distrug şi calcă în picioare tot ceea ce respectă omul, îi răpesc celui aflat în suferinţă consolarea pe care acesta şi-o găseşte prin mijlocirea religiei şi înlătură singura forţă care ţine în frâu pasiunile celor bogaţi şi puternici.”

Era deci un material foarte eficient, dar pentru a-l contrabalansa, Rousseau a simţit nevoia să critice şi instituţia Bisericii, şi cu precădere cultul miracolelor şi încurajarea superstiţiilor. Era un lucru extrem de îndrăzneţ, în special datorită faptului că, pentru a-i frustra pe piraţii cărţii, Rouseau şi-a asumat riscul de a semna lucrarea. Era deja suspect în ochii ecleziaştilor francezi, fiind privit ca un dublu renegat: se convertise la catolicism, dar revenise la calvinism pentru a-şi recăpăta cetăţenia geneveză. Aşa se face că parlamentul parizian, dominat de jansenişti, s-a opus vehement sentimentelor anticatolice din Emil, a ars cartea în faţa Palatului de Justiţie şi a emis un mandat de arestare pe numele lui Rousseau. Acesta a fost salvat de avertismentul venit în timp util din partea prietenilor sus-puşi. Pentru următorii câţiva ani, Rousseau a fost un fugar, căci şi calviniştii au ridicat obiecţii la Emil, iar Rousseau a fost nevoit să se mute dintr-un oraş în altul.

sursa: Paul Johnson, Intelectualii, trad.: Luana Stoica, Bucureşti, Humanitas, 2006, pag. 18-19

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: