Cine avea dreptate?

ambasadorul si secretarul

În 1743, după ce încercase mai multe slujbe (gravor, lacheu, muzician etc.), Jean Jacques Rousseau a primit ceea ce părea să fie minunatul post de secretar al ambasadorului Franţei la Veneţia, contele de Montaigu. Această situaţie a durat 11 luni şi s-a încheiat prin demiterea lui Rousseau şi fuga acestuia pentru a nu fi arestat de către Senatul veneţian.

Dar ce se întâmplase? Între ambasadorul Montaigu şi secretarul său s-au iscat repede conflicte, care n-au putut fi nici soluţionate, nici oprite, până când nu s-au despărţit unul de altul. Fireşte, lucrurile sunt prezentate în chip cu totul deosebit de fiecare dintre ei şi e greu de stabilit cine avea dreptate. Oricum, cei doi se considerau unul pe altul „nebuni”!

Rousseau zugrăveşte în culori destul de respingătoare pe ambasador: grosolan, avar, ignorant. Protestează împotriva „manierei indecente şi scandaloase” în care ambasadorul a apreciat că trebuie să încheie socotelile cu el. Se plânge de nedreptate şi violenţă, „de insultă publică” în momentul concedierii, de tonul jignitor, de epitete odioase, de intimidare pentru a nu-i achita drepturile băneşti în întregime, de injurii.

Nu mai puţin, ambasadorul îşi formase păreri care nu erau de natură să-l măgulească pe Rousseau. Îi reproşa că avea o atitudine prea familiară, insolentă, pentru a obţine ce voia, închipuindu-şi că ambasadorul nu se putea dispensa de el. Când lucra cu ambasadorul se aşeza la masa lui, în fotoliul ambasadorului, şi dacă acesta în timp ce-i dicta nu găsea cuvântul potrivit şi se mai gândea făcând o pauză, Rousseau lua, semnificativ, o carte  sau căsca în mod ostentativ, sfidându-l.

Chiar dacă ambasadorul nu era nebun, e sigur că astfel de provocări erau de natură să-l înnebunească. Prin comportarea sa, Rousseau l-a exasperat, l-a scos din sărite, l-a înfuriat în aşa măsură încât nu mai suporta nici să ştie că subalternul său stă încă în Veneţia. În acest scop s-a şi adresat inchizitorilor oraşului pentru a-l aresta şi a-l face să plece din oraş.

sursa: Dumitru Isax, Jean Jacques Rousseau, Editura Tineretului, Bucureşti, 1966, pag. 59-61

Reclame

Un răspuns

  1. […] „Departe de mine intenţia de a iniţia un circuit cu premiu 100% românesc. Dar, dacă tot sunt la capitolul la care vreau să mulţumesc unor oameni deosebiţi, dragi, nouă, m-am jucat puţin în Paint şi-am creat şi o imagine care să dea un pic mai multă greutate cuvintelor. Nu ştiu ce veţi face cu imaginea respectivă. Nu ştiu şi nici nu impunem vreo regulă care să vă determine să o afişaţi pe blog vostru sau nu. Şi nici nu vă cer să o “daţi mai departe” sau să spuneţi 7, 11 sau 36 de lucruri despre voi. Ci pur şi simplu să o acceptaţi, ca un mic semn de preţuire. Şi “fiindcă toate astea trebuiau să poarte-un nume”, i-am spus simplu : premiul “Împreună, pentru o zi de mâine mai frumoasă“. Lista blogurilor pe care le avem în vedere, de fapt a oamenilor dragi nouă ce sunt în spatele acestor bloguri, este una destul de consistentă. De aceea, cu scuzele de rigoare pentru un eventual disconfort pe care unii, mai nerăbdători din fire, l-ar putea resimţi  , o vom împărţi în mai multe serii (numai şi numai datorită lipsei timpului necesar), cu menţiunea că ordinea este aleatorie. Astăzi, vom mulţumi pentru postările frumoase, pentru şansa de a împărtăşi cu noi gânduri şi sentimente sincere, de suflet, frumuseţe, bun gust şi bun simţ, următorilor” : Ştefania, Angela Irimia, Camelia (Blogul omului frumos), Cristian Lisandru, Scorpio (Căţărătorii), Dana Lalici (Sexul slab), Dragoş Călinescu, Naty Călinescu şi micuţa Deea Călinescu, tot o micuţă dar un picuţ mai mare – abia a împlinit 14 anişori : Anastasia Mierluţ (Zâmbetul Anastasiei), Lili3d (Inner Space Journal), Ioan Alexandru Despina (Scriptorium), Lady Peanut, Nora Damian (Grădina de hârtie), Goutte de Reve la pachet cu O mână de cuvinte, şi dacă tot vorbim de “pachete” : Ortus et ocassus şi Missy (Zâmbete în colţ de cer), Grădiniţa fluturaşilor talentaţi, Blogul caprei Şniţi, Imagine continuă şi cel din urmă pentru astăzi dar care fără probleme ar fi putut fi şi cel dintâi, domnul Horia Dumitru Oprea (Istorii regăsite). […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: