Timon sau mizantropul

Timon din Atena

Timon. Personaj grec semilegendar, prezentat de numeroşi scriitori antici ca întruchiparea mizantropiei. Se spunea că a trăit în vremea lui Pericle şi că a nutrit o ură profundă pentru tot neamul omenesc.

Plutarh aminteşte „ciudăţenia ieşită din comun a firii lui”, povestind că „odată, întâlnindu-l pe Alcibiade care pleca de la adunare înconjurat de o mulţime veselă după ce repurtase un mare succes, nu l-a ocolit, nici n-a apucat pe alt drum cum făcea de obicei, ci s-a îndreptat spre el şi i-a strâns mâna”, arătându-se prietenos faţă de el doar pentru că îi adusese la ruină pe toţi atenienii (Plutarh, Alcibiade, 16.9).

Potrivit unei alte anecdote, într-o zi, pe când prânzea cu un atenian pe nume Apemantos, acesta i-a spus: „Ce plăcută-i masa noastră, Timon”. Iar Timon i-a replicat: „Ar fi, dacă n-ai fi tu” (Plutarh, Antoniu, 70.3).

„Se mai spune că odată, pe când atenienii erau strânşi la adunare, Timon se urcă la tribună; datorită caracterului neaşteptat al împrejurării se aşternu o linişte plină de aşteptare; atunci Timon spuse : «Atenieni, am şi eu o bucăţică de pământ pe care a crescut un smochin; de smochinul acesta s-au spânzurat o mulţime de cetăţeni. Cum am de gând să clădesc pe locul acela, am găsit de cuviinţă să anunţ lucrul în mod public, pentru că, dacă mai sunt printre voi amatori, să apuce să se spânzure înainte ca smochinul să fie tăiat» (ibidem, 70.4-5).

În perfectă concordanţă cu personajul este şi anecdotica referitoare la moartea şi la mormântul lui Timon: „Când a murit, l-au înmormântat la Hales, lângă mare şi, cum o parte a promontoriului s-a surpat în mare şi valurile au înconjurat mormântul, niciun om nu mai putea să ajungă acolo şi nici să se apropie” (ibidem, 70.6). Cei care se puteau apropia eventual de mormînt aveau ocazia să citească un epitaf sinistru: „Timon, duşmanul omenirii, e-aici. Trecătorule, pleacă! Poţi să mă blestemi de vrei, doar să te duci de aici” (ibidem, 70.7-8).

►  Prezenţe în literatura antică. Aluzii la personaj şi la mizantropia sa apar în Lysistrata şi în Păsările lui Aristofan, în comedia Monotropos a lui Frinihos, într-o comedie a lui Platon cel Tânăr (la care face referire Plutarh, Antoniu, 70.1) şi în dialogul lui Lucian intitulat Timon sau mizantropul. În acest din urmă text, mizantropia lui Timon este explicată prin faptul că acesta, după ce şi-a copleşit cu generozitatea sa prietenii, a fost părăsit de ei şi lăsat să ajungă la ruină: când Zeus, mişcat de rugăminţile lui, i-a restituit bunăstarea şi bogăţia, iar prietenii şi linguşitorii au început din nou să-i bată la poartă, Timon i-a primit cu lovituri de cazma, consfinţindu-şi astfel faima şi epitetul. Lucian s-a inspirat probabil din comedia Timon a lui Antifanes sau dintr-o Viaţă a lui Timon scrisă de Neantes din Cizicos.

►  Prezenţe în literatura modernă. Personajul este protagonistul dramei Timon din Atena a lui William Shakespeare, inspirată cu siguranţă de scena primirii cu lovituri de cazma rezervată de Timon aşa-zişilor săi prieteni.

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

Un răspuns

  1. ”Goliciunea…e tot ce-ti fur, cetate blestemata.,,”

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.