Zola îndrăgostit

Emile Zola si Jeanne

„Era fermecătoare, cu trupul ei înalt şi subţire, cu picioarele lungi ca nişte fusuri, cu bustul ei plăpând şi energic, cu sânii rotunzi, cu gâtul rotund bine înfipt, cu braţele mlădioase. Avea mult farmec, un trup suplu şi viguros. Şi mai ales o piele strălucitoare, ca o mătase albă şi fină, drăguţă, adorabilă.”

În primăvara anului 1888, Emile Zola lucrează la Medan. I-a crescut burta. Gâfâie la cel mai mic efort. Uneori aţipeşte pe hârtie.

În camera cu albituri a doamnei Zola, cântă o voce foarte tânără. Uneori stă şi-o ascultă. Zâmbeşte. Apoi zâmbetul dispare. Zola se vede mai bine decât într-o oglindă. „Sunt săptămâni, chiar luni, când sufletul mi-e cuprins de vijelie, o vijelie de dorinţe şi regrete.” Jocurile s-au făcut. Se va îngrăşa mai tare, până ce va crăpa, lângă Alexandrine şi câinii săi. Cu fruntea dezgolită, ridată de-a curmezişul, încreţită, cu privirea obosită şi plictisită, îmbătrâneşte urât. O fotografie ni-l înfăţişează în cămaşă de noapte, umflat, diform, cu lornionul de aur atârnându-i lamentabil la capătul şnurului.

Peste un an şi jumătate, obiectivul fotografic prindea un bărbat întinerit cu vreo zece ani, care-şi mai tăiase din barbă, cu un barbişon cuceritor, al cărui pântec dispăruse, purtând nişte costume bine croite, cu mănuşi de culoare deschisă şi umbrelă elegantă. Mai dispăruse şi din chelie, din cauza pieptănăturii, cu tot părul dat pe spate. În perioada când a fost cel mai gras, scriitorul avusese 100 de kilograme, măsurând 114 centimetri peste burtă. S-a pus pe slăbit. Scăderea a fost vertinginoasă. S-a stabilit spre 75 de kilograme.

Care a fost cauza acestei transformări neaşteptate? Zola era îndrăgostit! Prietenii au fost uluiţi să-l vadă plimbându-se foarte sprinten pe Champs-Elysees  cu o femeie înaltă cu părul negru ondulat, aranjat cochet într-un coc, cu mijloc subţire, cu mers elastic, cu ochi de gazelă, cu obraji rotunzi, cu ţinută decentă, senzuală şi visătoare. Într-o zi au fost văzuţi pe bicicluri. Ea pedala la marginea trotuarului; el, galant, cu capul sus,  o apăra de primejdiile circulaţiei.

Paul Alexis a fost unul dintre primii prieteni care a înţeles această poveste. Fireşte că era mâhnit pentru soţia lui Zola, dar îi reproşa acesteia că e mai în vârstă decât soţul ei şi că îşi arăta vârsta, că are o înfăţişare din ce în ce mai respectabilă, că-l făcea pe Zola să regrete că nu-i dăruise copii.

Atunci şi-a adus aminte Alexis de nişte lucruri neînsemnate cărora nu le dăduse nicio importanţă. O zărise la Medan pe fata aceea înaltă care cânta mereu, o lenjereasă pe care doamna Zola o angajase ca să-i fie de ajutor la pasiunea pentru lenjerie, pentru levănţică şi ordinea din dulapuri. Alexis, care pe vremuri fusese cam afemeiat, ar fi regretat că nu putea face curte acelei brunete blânde cu ochi căprui, de o senzualitate atât de drăgălaşă sub cununa ei de păr negru, dar era pe punctul de a se căsători.

Cunoaştem puţine lucruri despre dragostea lui Emile Zola şi Jeanne Rozerot. Scrisorile cu privire la începutul acestei iubiri au dispărut. Căutăm zadarnic printre hârtiile sale cea mai mică aluzie la unica aventură din viaţa sa, cunoscută totuşi începând din 1889. Sigur e faptul că dragostea aceasta s-a născut din respect, delicateţe, admiraţie reciprocă şi uluire, Jeanne, stupefiată că maestrul i-a acordat atenţie, Zola, uluit că o fată frumoasă de 20 de ani n-a manifestat dezgust faţă de un bărbat gras, cu 27 de ani mai în vârstă decât ea.


sursa: Armand Lanoux, Bună ziua, domnule Zola, Bucureşti, Editura Univers, 1982, pag. 292-297

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: