Balzac îndrăgostit

Balzac si Eva Hanska

Honore de Balzac o cunoscuse pe Eveline Hanska la Neuchatel, în Elveţia. Primele impresii au fost puternice. S-au plăcut imediat. Îşi promiseseră să se revadă.

La sosirea în Geneva, în 1833, în ziua de Crăciun, Balzac găsi un inel, trimis de Eveline, şi un bileţel în care îl întreba dacă o iubeşte. „Dacă te iubesc? Doar sunt lângă tine! Sunt atât de fericit!”

A petrecut aici 43 de zile de muncă şi dragoste. A redevenit bărbatul vesel, glumeţ, bun, iubit de toţi. Cu Eveline se amuza de toate, glumea pe socoteala ei în privinţa felului cum pronunţa unele cuvinte. Această tandră intimitate avea mult farmec, dar Balzac obţinu mai mult. Seara, pe clar de lună, în rochie cenuşie, „care luneca atât de bine la podea”, ea veni în taină să-l regăsească pe călător în camera lui de la hotel.

Timp de câteva zile îşi refuză încă dăruirea deplină. Spunea că e geloasă pe doamnele din Geneva, pe contesa Potocka, verişoara ei, căreia i-l prezentase pe celebrul bărbat. Îl acuza pe Balzac că e „un francez uşuratic”.  – „Iertare, dragostea mea, pentru ceea ce numeşti tu cochetăriile mele… Nu mă voi mai duce la nimeni”.

Dar important era ca Eve să-i aparţină pe deplin: „Biata noastră sărutare, încă vitregită de toate plăcerile noastre, nu tinde decât spre inima ta şi ar dori să-ţi cuprindă toată făptura. Ai vedea că posesiunea măreşte, sporeşte dragostea…” Acum ea se temea de situaţia contrară, şi anume ca posesiunea să nu ucidă dragostea. „Doamne, cum să-ţi spun că mi se pare îmbătătoare cea mai slabă mireasmă a ta; că, de te-aş fi posedat de o mie de ori, m-ai vedea şi mai îmbătat de tine; pentru că ar fi speranţă şi amintire acolo unde nu e deocamdată decât speranţă…”

În fine, duminică 19 ianuarie 1834, a putut redacta un comunicat de victorie:

„Îngerul meu iubit, sunt aproape nebun după tine, pe cât poate să fie cineva nebun;  nu pot îmbina două idei fără să te iveşti între ele. Nu mai sunt în stare de altceva decât să mă gândesc la tine. În ciuda mea, imaginaţia mă readuce în preajma ta. Te prind, te strâng, te sărut, te dezmierd; şi mii de mângâieri din cele mai drăgăstoase pun stăpânire pe mine! Îţi vorbesc de parcă ai fi aici. Te văd ca aseară, frumoasă, încântător de frumoasă. Ieri, de-a lungul întregii seri, îmi spuneam: E a mea! O, îngerii nu sunt atât de fericiţi în rai pe cât am fost eu ieri!”

sursa: Andre Maurois, Prometeu sau Viaţa lui Balzac, Bucureşti, Editura Univers, 1972, pag. 277-279

Un răspuns

  1. Daaa… cum le mai știa Maurois pe toate, scriind despre cele mai ascunse sentimente ale „vedetelor” din secolele trecute (bine că acele „vedete” au avut grijă să lase tot felul de urme scrise și să se exprime frumos, în jurnale ținute cu eleganță, după moda timpului)! 🙂 Este unul dintre autorii mei preferați. Ca și Balzac, de altfel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: