Mihail Drumeş – Viaţa şi opera

Drumes Mihail

Mihail Drumeş (pseudonim al lui Mihail Dumitrescu; 26.XI.1901, Ohrida, Macedonia — 27.11.1982, Bucureşti), romancier şi dramaturg.

Este fiul sârboaicei Despina (n. Gero) şi al meseriaşului macedonean Vasile Dimitrie (devenit Dumitrescu după ce s-a stabilit în România). Era elev la liceul din Balş când scotea o revistă şcolară, „Licăriri” (1915-1916), în care publica versuri şi proză semnate Mihai V. Demetrescu. După război, îşi continuă studiile la Craiova (liceul) şi Bucureşti (Facultatea de Filosofie şi Litere, absolvită în 1928), colaborând cu articole despre teatru şi cu proză la „Ştirea”, „Flamura” (revistă care i-a editat volumul de debut în 1927, pe când Drumeş era secretar de redacţie), „Rampa”. Ca funcţionar în Ministerul învăţământului (între anii 1928 şi 1937), a continuat să publice proză în „Dimineaţa”, „Convorbiri literare”, „Universul literar” şi în volume.

Succesul obţinut cu romanul Invitaţia la vals (1936) îi permite să-şi asume conducerea Editurii Bucur Ciobanul, unde, în special în perioada 1942-1947, va iniţia un amplu program de tipărire a cărţilor pentru copii şi tineret. Principalul furnizor de texte era Drumeş însuşi, care a rezumat biografii de oameni celebri (Dante, Gutenberg, Magellan, Mozart, Nobel ş.a.), a întocmit relatări despre mari invenţii şi realizări (locomotiva, telegraful, automobilul, avionul, Canalul Suez etc.), a făcut prelucrări din folclorul românesc, indian, arab, grec, german, danez, francez sau a repovestit capodopere literare aparţinând lui Homer, Defoe, Swift, Schiller, Goethe, Gogol, Mark Twain, Sienkiewicz. Zeci de astfel de broşuri au fost publicate sub pseudonimul Moş Ene, iar altele au fost semnate Barbu Apelevianu, Dinu Gherghel, Ilarie Magheru, Romulus Burghelea, Unchiul Victor etc. Multe dintre aceste prelucrări au fost difuzate şi la Radio. După o lungă pauză, revine cu noi romane şi cu versiuni modificate ale celor vechi, iar în câteva periodice (în special în „Oltul”) îi apar mărturisiri autobiografice şi proză istorică.

Deşi cu un deosebit succes la public — romanele sale, cu precădere Invitaţia la vals, au cunoscut zeci de reeditări —, scriitorul a fost ignorat de criticii importanţi. Prăpastia dintre receptarea de către cititori şi cea critică este greu de explicat, Drumeş ilustrând mai degrabă cazul unui condamnat fără proces.

Volumul de debut – Capcana (1927) – conţine proză scurtă şi a stârnit interesul comentatorilor prin relativa noutate epică, prin calitatea descrierii unor procese psihice. Romanul Sfântul Părere (1930), retipărit mai târziu (1942) cu titlul Cazul Magheru, are o versiune mult modificată şi amplificată în 1971. Este o abordare sui-generis a devenirii personalităţii umane de excepţie, prin relatarea unor momente biografice aparent disparate. Intenţia principală e de a demonstra cum, paralel cu raţiunea, un rol la fel de important în desfăşurarea unei vieţi îl are subconştientul. Accentul epic cade pe relatarea unei experienţe senzaţionale, care determină o activare extremă şi o purificare a psihicului eroului (un medic), având ca efect revelarea şi cristalizarea unei neobişnuite puteri terapeutice.

Un roman al orgoliilor excesive şi al pasiunilor contrariate este Invitaţia la vals. Conduse de false reprezentări despre sine, cu o teamă exacerbată de a nu fi subordonate şi umilite, personajele ajung, în pofida profundului sentiment de dragoste care le leagă, să se distrugă reciproc. În prim-plan se află reconstituirea unui proces de autocunoaştere, de revelare a unor disfuncţii şi antagonisme interioare, de ale căror efecte protagoniştii devin conştienţi abia în final, când din pragul morţii privesc înapoi. Drumeş ştie să capteze atenţia cititorului prin intensificări ale actelor şi trăirilor generatoare de dramatism şi tensiuni, creând cu abilitate un fel de miraj al nefericirii implacabile. Dar calitatea demersului analitic, a discursului literar este de un nivel mediu. Intenţia demonstrativă subordonează forţat, mecanicist cauzelor efectele. O anume lipsă de orizont, formula compoziţională insuficient motivată şi susţinută, rostirea cam simplificatoare, comună dau, într-o măsură, senzaţia de artificiu literar.

Şi ediţia definitivă, din 1982, a romanului Scrisoarea de dragoste, apărut în 1938, este mult amplificată prin introducerea unei noi părţi, constituită din scrisorile eroinei. Caracterul şi eşecul tragic al arivistului (modelul Julien Sorel este menţionat în text), care sacrifică iubirea pentru a parveni, sunt potenţate prin contrapunerea confesiunilor personajului feminin. Epistolarul protagonistei, diferit net ca atitudine şi stil de relatările eroului, dezvăluie o fermecătoare personalitate feminină. Spre final, naraţiunea deviază către un romanesc ieftin şi precipitat, cu exagerări ale ficţiunii ancorate în senzaţional.

Două părţi inegale are şi Elevul Dima dintr-a şaptea (I-II, 1945; ediţie definitivă în 1968). În prima parte, personajul-narator notează reacţii şi trăiri fireşti, provocate de un nou mediu şcolar — mici şi suave naivităţi şi mirări, înfiriparea relaţiilor cu colegii — sau de tulburări erotice şi de aspiraţiile exaltate spre frumosul şi misterele vieţii. Partea a doua este o înşiruire de mici aventuri şi se depărtează de ţinuta şi sensul celei dintâi. Totuşi, în general, se ţese o poezie a adolescenţei, bine controlată de narator. Dialogurile, adesea colorate de argoul şcolăresc, sunt simpatice reuşite stilistice şi tipologice.

Volumul Se revarsă apele (1961), o proză ratată compoziţional, aduce relatări interesante despre satul oltenesc de la începutul secolului al XX-lea, despre modul de a vieţui al ţăranilor. Documentarul Arde Prahova (1974) e o concesie evidentă făcută „realismului socialist”.

De la şaisprezece ani, Drumeş a prezentat diferite piese de teatru unor persoane şi instituţii abilitate, dar abia în 1934 i se va juca pe o scenă bucureşteană comedia O crimă pasională (publicată în 1941), o şarjă prea dezlănţuită, ce viza moravuri sociale capabile să întoarcă lumea pe dos. Lăudată pentru inventivitate şi curaj de unii cronicari, piesa (montată şi la Cluj) i-a scandalizat pe alţii. O altă satiră – Codrul Vlăsiei, refuzată cam în acelaşi timp de Teatrul Naţional din Bucureşti — a fost pusă în scenă la Galaţi abia în 1966. Ioana d’Arc (1937), Năluca (1940, o dramatizare a subiectului din Scrisoarea de dragoste) au fost numai publicate, iar piesele din volumul Trei comedii (1940) au fost difuzate la Radio.

La hotarul dintre beletristică şi literatura de popularizare stă, ca şi multe alte prelucrări ale lui Drumeş, Povestea neamului românesc (I-II, 1978-1979). Informaţia istorică este completată şi animată cu ajutorul ficţiunii, în texte atractive, fără excese ţinând de didacticism.

Principalele romane ale lui Drumeş au fost traduse în franceză, germană, spaniolă, slovacă, bulgară, turcă, fiind publicate în câteva ţări din Europa şi din America Latină.

sursa: Mihail Drumeş în Dicţionarul general al literaturii române, vol. II, (C-D), 2004, Editura Univers Enciclopedic, pag. 761-762

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. Multumesc

  2. […] Scriitorul Mihail Drumeş, pseudonim al lui Mihail Dumitrescu, s-a născut în data de 26.XI.1901, Ohrida, Macedonia. A decedat în data de 07februarie 1982 la Bucureşti. Este fiul sârboaicei Despina şi al lui Vasile Dimitrie, macedonean (devenit Dumitrescu, după ce s-a stabilit în România. În timpul anilor de liceu de la Balș, editează şcolară, „Licăriri” (1915-1916), în care publică versuri şi proză semnate Mihai V. Demetrescu. Continuă studiile liceale la Craiova. După absolvirea Facultății de Filozofie și Litere de la București (1928) devine colaborator la revistele ”Știrea”, ”Flamura”, „Dimineaţa”, „Convorbiri literare”, „Universul literar”. În perioada anilor 1942 – 1947 este președintele editurii ”Bucur Ciobanul”. Aici va iniția un amplu program de tipărire a cărţilor pentru copii şi tineret. Publicații: 1917 – piesa istorică ”Pata de sânge”; 1930 apare la editura ”Cartea românească”, ”Sfântul părere”1932 piesa istorică ”Ioana d/ Arc; 1937 ”romanul ”Invitația la vals”; 1938 ”Scrisoare de dragoste”1940 ”Năluca”; volumul de teatru ”Trei comedii”; 1941 O crimă pasională 1942 romanul ”Cazul Magheru”; 1946 ”Elevul Dima dintr-a șaptea” Romanele lui Mihail Drumeș ”aparțin nu numai unei vârste a melodramei, dar și a unei culturi și civilizații, cea a României interbelice cu alte tipare de sensibilitate” (Angelo Mitchievici). Volumul de debut, ”Capcana” (1927) a suscitat interesul comentatorilor prin noutatea epică, detalierea proceselor psihice. Romanul ”Cazul Magheru”, deschide o abordare a devenirii personalităţii umane, prin relatarea unor momente biografice aparent disparate. Accentul epic cade pe relatarea unei experienţe, care determină o activare extremă şi o purificare a psihicului eroului (un medic), având ca efect revelarea şi cristalizarea unei neobişnuite puteri terapeutice. Un roman al orgoliilor excesive şi al pasiunilor contrariate este ”Invitaţia la vals”. În prim-plan se află ”reconstituirea unui proces de autocunoaştere, de revelare a unor disfuncţii şi antagonisme interioare, de ale căror efecte protagoniştii devin conştienţi abia în final, când din pragul morţii privesc înapoi”. Ediţiei din 1982 a romanului ”Scrisoarea de dragoste”, apărut în 1938, i se adaugă scrisorile eroinei.”Caracterul şi eşecul tragic al arivistului sunt potenţate prin contrapunerea confesiunilor personajului feminin. Epistolarul protagonistei, diferit net ca atitudine şi stil de relatările eroului, dezvăluie o fermecătoare personalitate feminină”. ”Elevul Dima dintr-a şaptea” are ”farmecul candorii”, al vârstei adolescentine, spre care privim cu nostalgie. Volumul ”Se revarsă apele” (1961) aduce relatări interesante despre satul oltenesc de la începutul secolului al XX-lea. ”Povestea neamului românesc” (I-II, 1978-1979) se situează ”la hotarul dintre beletristică şi literatura de popularizare”. https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/05/31/mihail-drumes-viata-si-opera/ […]

  3. […] Scriitorul Mihail Drumeş, pseudonim al lui Mihail Dumitrescu, s-a născut în data de 26.XI.1901, Ohrida, Macedonia. A decedat în data de 07februarie 1982 la Bucureşti. Este fiul sârboaicei Despina şi al lui Vasile Dimitrie, macedonean (devenit Dumitrescu, după ce s-a stabilit în România. În timpul anilor de liceu de la Balș, editează şcolară, „Licăriri” (1915-1916), în care publică versuri şi proză semnate Mihai V. Demetrescu. Continuă studiile liceale la Craiova. După absolvirea Facultății de Filozofie și Litere de la București (1928) devine colaborator la revistele ”Știrea”, ”Flamura”, „Dimineaţa”, „Convorbiri literare”, „Universul literar”. În perioada anilor 1942 – 1947 este președintele editurii ”Bucur Ciobanul”. Aici va iniția un amplu program de tipărire a cărţilor pentru copii şi tineret. Publicații: 1917 – piesa istorică ”Pata de sânge”; 1930 apare la editura ”Cartea românească”, ”Sfântul părere”1932 piesa istorică ”Ioana d/ Arc; 1937 ”romanul ”Invitația la vals”; 1938 ”Scrisoare de dragoste”1940 ”Năluca”; volumul de teatru ”Trei comedii”; 1941 O crimă pasională 1942 romanul ”Cazul Magheru”; 1946 ”Elevul Dima dintr-a șaptea” Romanele lui Mihail Drumeș ”aparțin nu numai unei vârste a melodramei, dar și a unei culturi și civilizații, cea a României interbelice cu alte tipare de sensibilitate” (Angelo Mitchievici). Volumul de debut, ”Capcana” (1927) a suscitat interesul comentatorilor prin noutatea epică, detalierea proceselor psihice. Romanul ”Cazul Magheru”, deschide o abordare a devenirii personalităţii umane, prin relatarea unor momente biografice aparent disparate. Accentul epic cade pe relatarea unei experienţe, care determină o activare extremă şi o purificare a psihicului eroului (un medic), având ca efect revelarea şi cristalizarea unei neobişnuite puteri terapeutice. Un roman al orgoliilor excesive şi al pasiunilor contrariate este ”Invitaţia la vals”. În prim-plan se află ”reconstituirea unui proces de autocunoaştere, de revelare a unor disfuncţii şi antagonisme interioare, de ale căror efecte protagoniştii devin conştienţi abia în final, când din pragul morţii privesc înapoi”. Ediţiei din 1982 a romanului ”Scrisoarea de dragoste”, apărut în 1938, i se adaugă scrisorile eroinei.”Caracterul şi eşecul tragic al arivistului sunt potenţate prin contrapunerea confesiunilor personajului feminin. Epistolarul protagonistei, diferit net ca atitudine şi stil de relatările eroului, dezvăluie o fermecătoare personalitate feminină”. ”Elevul Dima dintr-a şaptea” are ”farmecul candorii”, al vârstei adolescentine, spre care privim cu nostalgie. Volumul ”Se revarsă apele” (1961) aduce relatări interesante despre satul oltenesc de la începutul secolului al XX-lea. ”Povestea neamului românesc” (I-II, 1978-1979) se situează ”la hotarul dintre beletristică şi literatura de popularizare”. https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/05/31/mihail-drumes-viata-si-opera/ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: