Armura – Scurtă istorie

armura europeana din secolul XV

Armura – îmbrăcăminte protectoare care apără purtătorul împotriva armelor ofensive şi proiectilelor. Prin extensie, armura este şi un echipament de protecţie pentru animale, vehicule etc.

Războinicii preistorici foloseau apărători din piele şi coifuri. În sec. XI î.Hr., războinicii chinezi utilizau pielea de rinocer, iar în sec. V î.Hr., infanteria greacă purta o platoşă groasă (armură care acoperă corpul de la gât până la talie), formată din mai multe straturi de metal şi pânză. Cămăşile de zale au fost purtate în întreg Imperiul Roman, iar până în sec. XIV zalele au fost principalul tip de armură în Europa de Vest. Grecii şi romanii din Antichitate foloseau o armură formată din plăci rigide de metal, care a reapărut în Europa în sec. XIII şi a fost utilizată până în sec. XVII, când apariţia armelor de foc i-a dovedit inutilitatea. A dispărut treptat în sec. XVIII, dar coiful a reapărut în Primul Război Mondial şi a devenit o piesă de echipament standard.

Armura corporală modernă (vesta antiglonţ) acoperă pieptul, umerii şi zona ventrală, este un accesoriu flexibil întărit cu plăci de oţel, fibră de sticlă, carbură de bor sau straturi succesive de ţesătură de nailon, de tip kevlar.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol.1, Bucureşti, Editura Litera, 2010, pag. 292

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: