Tolstoi – Primele amintiri

Lev Tolstoi

Tolstoi îşi începe astfel memoriile: „Iată primele mele amintiri pe care nu le pot evoca într-o ordine cronologică, deoarece nu mai ţin minte care fapte s-au petrecut înainte şi care în urmă. Nu ştiu măcar dacă unele din ele s-au depănat în vis ori s-au petrecut aievea. Iată-le. Sunt legat, aş vrea să-mi slobozesc mâinile şi nu pot. Plâng, ţip, nici mie nu-mi plac ţipetele mele, dar nu mă pot opri. Zăresc, aplecate deasupra mea, figuri pe care nu le recunosc. Deşi totul se petrece în penumbră, îmi dau seama că sunt două fiinţe; ţipătul meu nu le lasă rece, le nelinişteşte, dar tot nu mă dezleagă, iar eu ţip şi mai tare ca să le fac să înţeleagă ce vreau; ele cred că aşa trebuie (să mă ţină legat) pe când eu ştiu că nu e nevoie. Ca să le conving, mă pornesc pe un zbierat care-mi sparge şi mie urechile, dar nu-l pot conteni. Simt nedreptatea şi cruzimea, nu a oamenilor – se pare că lor le e milă de mine – simt însă cruzimea destinului şi mi se face milă de mine.

Nu ştiu şi nici nu voi putea şti vreodată ce se întâmplase: m-or fi înfăşat poate, pe când eram sugaci şi eu îmi feream mâinile, sau poate că mă mai ţineau în scutece după ce împlinisem un an, ca să nu-mi scarpin spuzeala? Nu ştiu dacă în amintirea aceasta am strâns, ca în vis, mai multe impresii laolaltă, dar nu încape îndoială că aceasta a fost întâia şi cea mai puternică senzaţie de viaţă. Şi mi s-au întipărit în minte nu ţipătul, nu suferinţele mele, ci înlănţuirea complicată şi contradictorie a impresiilor. Doresc o libertate care n-ar stingheri pe nimeni, şi totuşi lumea mă chinuieşte! Le este milă de mine, dar mă leagă! Pentru ce oare toate astea, când eu sunt slab, iar ei puternici ?“

Iată si o altă amintire, mai veselă: „Sunt în copaie şi mă pătrunde un miros ciudat, nou, dar nu neplăcut, mirosul acru al unei substanţe cu care îmi fricţionează trupuşorul despuiat. Cred că trebuie să fi fost tărâţe. Cred că mă îmbăiau zilnic, dar senzaţia nouă stârnită de tărâţe m-a trezit: am început să-mi iubesc trupuşorul, cu coastele care se întrezăreau sub pielea pieptului, copaia netedă şi întunecată, mâinile doicii cu mânecile suflecate, aburul cald; apa înfricoşătoare, clipocitul ei şi mai ales marginile lunecoase şi umede ale copăii, peste care îmi treceam mânuţele.”

sursa: Viktor Sklovski, Lev Tolstoi, Ed. Eminescu, 1986, pag. 12-14

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: