Tată şi fiu

tata - fiu

Pentru mulţi intelectuali, tatăl a fost acela care a contribuit la dezvoltarea anumitor deprinderi, pasiuni intelectuale, tabieturi etc. În biografia lui B.P. Hasdeu, părintele său Alexandru Hâjdeu pare să fi deţinut un rol fundamental, surprins în mai multe texte de analiză istoriografică. În fragmentul memorialistic  Istoria ideilor meleAlexandru D. Xenopol (1847-1920) atribuie tatălui multe din elementele definitorii ale educaţiei viitorului istoric. Lipsa de cultură a mamei sale a fost îndeajuns suplinită de personalitatea complexă a tatălui. Acesta cunoştea vreo şase limbi străine (din care patru foarte bine), avea o bibliotecă bogată, iar în fragedă copilărie îl lua pe Alexandru „pe genunchi”, fredonându-i „melodii triste şi melancolice din ţara lui îndepărtată” (memorialistul îi atribuie o origine anglo-saxonă). Este şi explicaţia pentru care istoricul A.D. Xenopol a manifestat întreaga sa viaţă multă aplecare pentru muzică, întreţinând chiar – periodic – un salon artistic bine cunoscut la Iaşi la cumpăna dintre veacurile XIX-XX. Tot tatălui său îi datorează calităţi precum buna gestiune a bugetului familial, respectarea unui program riguros în timpul zilei, corectitudinea în îndeplinirea angajamentelor de orice fel, religiozitatea, cu alte cuvinte, după cum mărturiseşte A.D. Xenopol, „în această înconjurime de muncă şi de înteţire intelectuală s-a deşteptat prima mea copilărie”.

Cam la fel s-au petrecut lucrurile în cazul lui C. Rădulescu-Motru (1868-1957), care aprecia spre senectute că „primele îndrumări, care probabil au hotărât în bună parte mersul carierei mele de profesor şi publicist, le-am primit de la tatăl meu” (proprietar de pământ), care fusese crescut de Eufrosin Poteca, egumenul mănăstirii Gura-Motru. Totodată, părintele său s-a dovedit a fi foarte sever, ca „metodă de educaţie pe acea vreme”, şi deşi avea un grad redus de instrucţie, practica învăţarea din „experienţa vieţii”, deprinsă în mediul rural, ceea ce-l făcea pe filosoful de mai apoi să considere că „multe din caracterizările pe care le-am dat mai târziu despre sufletul  ţăranului român  şi pe care le-am publicat în Personalismul energetic, în Ţărănism, în Românism, precum şi în scrierea ce pregătesc acum despre Psihologia etnicului românesc [în 1942], îşi au baza de documentare în experienţele făcute dimpreună cu tatăl meu”. Pe de altă parte, Rădulescu-Motru atribuie aplecarea lui spre filosofie „tradiţiei” lui Eufrosin Poteca, afirmând mult mai târziu, în 1943, că „eu n-am nici un merit, fiindcă nu în mod conştient mi-am ales cariera. (…) Am lăsat din mână poate un profit sigur [agricultura], pentru a vâna o glorie, pe care nu voi şti dacă am obţinut-o sau nu”.

Cu certitudine, apetitul lui I.M. Marinescu (1880-1965) pentru limbile clasice se datorează tatălui său – preot şi director de şcoală primară–, posesor al unei impresionante biblioteci, cunoscător al limbilor latină, greacă şi ebraică veche, aşadar „un erudit”, care a insuflat fiului „gustul şi iubirea pentru clasicism”. Iar I.M. Marinescu a şi ajuns titularul catedrei de limba şi literatura latină la Iaşi, fără a uita spre senectute să mai invoce ca factor determinant al educaţiei lui iniţiale pe unul din bunici – tot preot –, dar şi pe mama sa, de la care a dobândit „ambiţia la învăţătură şi emulaţia la muncă”.

La fel putem bănui să fi fost semnificativă influenţa tatălui asupra lui George Murnu (1868-1957), cel dintâi fiind absolvent nu doar al Seminarului Superior din Atena, dar şi licenţiat al facultăţii de filosofie şi litere de acolo, în limbi clasice şi franceză, ajuns institutor şi profesor prin mai multe localităţi din Grecia. Însă în diverse pasaje memorialistice, G. Murnu invocă deopotrivă influenţa bunicului său dinspre tată şi a bunicii dinspre mamă.

În ceea ce-l priveşte pe Tudor Vianu (1897-1964), deşi mama acestuia era o femeie instruită, bună cunoscătoare a limbilor germană şi franceză (având o bibliotecă de peste o mie de volume din cele două literaturi), cântând la pian şi practicând canto, copilăria viitorului estetician s-a desfăşurat „în climatul profesional al tatălui meu [care era medic], unde ani de zile am răsfoit prin tomuri compacte de planşe anatomice, sub privigherea orbitelor vide ale craniului instalat pe bibliotecă”, mare parte din adolescenţă viitorul universitar estetician crezând că vocaţia lui este aceea de medic.

sursa: Lucian Nastasă, Suveranii universităţilor româneşti, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2007, pag. 138-139

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: