Săbiile generalului Eremia Grigorescu

Sabiile generalului Eremia Grigorescu

În bogata colecţie de arme a Muzeului Militar Central din Bucureşti atrage atenţia o sabie de provenienţă japoneză. Puţini ştiu că această sabie a fost înmânată comandantului Armatei 1 române, generalului Eremia Grigorescu, din partea împăratului Japoniei, la scurt timp după istorica bătălie de la Mărăşeşti.

Presa vremii a comentat pe larg evenimentul – expresie a puternicului ecou stârnit de marea izbîndă a oştirii române, al cărei principal artizan a fost generalul Eremia Grigorescu. Ziarul „România“ din 6 septembrie 1917, într-un articol publicat pe prima pagină, insera aceste rânduri: „Solii (Japoniei, n.n.) s-au prezentat de curând generalului Grigorescu, care a coborât cea mai ruşinoasă înfrângere pe fruntea celor mai semeţe oşti din lume. Nebiruiţii fii ai soarelui au descoperit în strănepoţii dacilor de la poalele Carpaţilor un popor înrudit prin eroismul său”. Splendida sabie imperială, autentic obiect de artă, a fost însoţită de următoarea dedicaţie: „Voi sunteţi aceia care scrieţi istoria ţării”.

Înainte de a ajunge în panoplia muzeului, sabia oferită de împăratul Japoniei a poposit, pentru o vreme, în casa lui Mihail Sadoveanu, admirator înflăcărat al eroului de la Mărăşeşti. Sabia japoneză, împreună cu o altă sabie, de serviciu, a lui Eremia Grigorescu, i-au fost încredinţate scriitorului, spre păstrare, de către soţia generalului, după decesul prematur al acestuia, în noiembrie 1961. După dispariţia scriitorului, Valeria Sadoveanu înapoiază cele două arme fiului generalului Grigorescu, adresându-i, cu acest prilej, o emoţionantă scrisoare, din care desprindem: „Socot că acum, după decesul soţului meu, ele nu pot rămâne într-o panoplie particulară şi vi le înmânez ca să le puteţi aşeza lângă celelalte mărturii ale faptelor măreţe de arme ale tatălui dumneavoastră”. La câteva zile după aceasta, Dan Eremia Grigorescu, fiul generalului, donează cele două săbii Muzeului Militar Central.

Sabia lui Eremia Grigorescu

Acelaşi muzeu păstrează, la loc de cinste, şi o altă sabie, de onoare, a generalului, a cărei poveste e la fel de captivantă. Frământatele zile care au urmat încheierii păcii de la Buftea l-au găsit pe generalul Eremia Grigorescu în fruntea Ministerului de Război. Ochii şi inimile tuturor românilor se îndreptau şi de această dată către cel care, în vara fierbinte a anului 1917, a avut „cheia ce trebuia să deschidă măreaţa clădire a României Mari sau mormântul României Mici“ – şi a ştiut atât de magistral să o folosească.

Un comitet de initiativă, compus din Constantin Climescu, Xenofon Gheorghiu, Petru Poni, dr. E. Riegler, Constantin Thiron, A.D. Xenopol – foşti profesori ai lui Eremia Grigorescu în perioada studenţiei sale la Universitatea din Iaşi, şi-a propus să strângă fonduri în vederea confecţionării unei săbii de onoare care să-i fie dăruită generalului în semn de admiraţie a universitarilor pentru „eroul de azi şi elevul lor de ieri”. Gestul avea o evidentă valoare de simbol, exprimând ferma convingere că se apropia momentul reluării luptei pentru alungarea definitivă a forţelor de ocupaţie străine şi împlinirea visului multisecular al reîntregirii naţionale.

Cu toate greutăţile financiare ale timpului, această iniţiativă a avut un larg ecou, comitetul primind numeroase şi substanţiale donaţii în bani. Mişcat de iniţiativă, generalul Grigorescu îi scria lui A.D. Xenopol: „Maestre, gândul Vostru mi-a înălţat inima. Rog însă ca sabia ce voiaţi a mi se da să aibă o cât mai mică valoare materială. Suma ce veţi aduna să fie destinată pentru înălţarea unei amintiri pe una din pieţele Iaşului în cinstirea scumpilor noştri ostaşi care şi-au jertfit viaţa pentru a aşeza, cum spui D-ta în frumoasa scrisoare ce mi-ai trimis, numele şi destinul ţării lor în cheotorile veşniciei”.

La 11 noiembrie 1918 străvechea capitală a Moldovei, înveşmântată în straie de sărbătoare, îşi cinstea eroul. Aula Universităţii din Iaşi, unde urma să se desfăşoare solemnitatea înmânării sabiei de onoare generalului Grigorescu, se vădea neîncăpătoare. Erau prezenţi membrii guvernului, ai corpului diplomatic, personalităţi ale vieţii militare, culturale şi artistice, un numeros public. Profesorul Petru Poni, preşedintele Academiei Române şi ministru al Instrucţiei, a rostit, deschizând adunarea, o scurtă alocuţiune în care arată că pe sabie „sunt înscrise glorioase nume: Oituz, Pralea, Mărăşeşti care, alături de numele sărbătoritului, vor străluci în veci în istoria neamului nostru”. Apoi, în aplauzele şi ovaţiile celor prezenţi, i s-a oferit generalului sabia de onoare, o adevărată opera de artă, de care era prins dragonul cu panglica Ordinului „Mihai Viteazul”.

„Nu am făcut decât să execut un ordin pe care l-am simţit că este al ţării întregi. Mi s-a ordonat să nu las inamicul să treacă şi l-am oprit.” – a spus, sobru, în încheierea solemnităţii, omagiatul.

Ca si cum ar fi gravat, pe o sabie, o inscripţie pentru eternitate.

sursa: Almanahul Flacăra, 1988

2 răspunsuri

  1. multumesc !

  2. veronica ionescu | Răspunde

    multumesc, frumos articol!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: