Viaţa Iuliei Hasdeu (I)

Iulia Hasdeu

Pe data de 2 noiembrie 1869, lui B. P. Hasdeu îi era dat să trăiască poate cel mai fericit moment al existenţei sale –  naşterea Iuliei, unicul său copil, atât de mult aşteptat. Botezată cu acelaşi nume ca al mamei – dintr-o mistică tendinţă de contopire într-un tot indestructibil a celor două fiinţe apropiate, dar şi ca un semn de suprem omagiu adus soţiei – fetiţa venea pe lume în casa din strada Carol I, nr.14, Bucureşti pentru a da un nou sens vieţii părinţilor săi.

Creşterea, educarea complexă şi stimularea predispoziţiilor creatoare native ale copilei deveneau problemele esenţiale ale familiei Hasdeu în anii ce urmează, atrenând-o în această dificilă muncă în special pe Iulia-mamă, care îşi punea literalmente întreg timpul şi toată energia de care dispunea în slujba modelării intelectuale a fetiţei şi a dălturii voinţei ei de a realiza ceva în viaţă.

Modelul i-l oferea tatăl, care, deşi intervenea mai puţin în educarea propriu-zisă a fetei, exercita, compensatoriu, prin prestigiul uriaş de care se bucura şi, evident, prin strălucirea spirituală pe care o desfăşura în preajmă-i, o înrâurire de esenţă. Pe al ar fi vrut Iulia – în anii de înflorire – să-l ajungă, cu el dorea în orgoliu-i extraordinar de creatoare să se măsoare, lui urmărea, finalmente, să-i aducă bucurie prin tot ce înfăptuia.

Desigur, moartea prematură a Iuliei, regretele nesfârşite faţă de pierderea ei au învăluit biografia fetei cu un asemenea nimb, încât îţi vine greu să decelezi realul de aura legendară. În perspectiva tradiţiei şi a informaţiilor puse în circulaţie de apropiaţii lui B. P. Hasdeu, şi în primul rând de G. Ionescu-Gion – căruia-i era destinată să-i devină mireasă – Iulia Hasdeu ar fi uimit prin precocitatea-i intelectuală, citind deja „la vârsta de doi ani şi jumătate”, „deşi nu putea pronunţa bine toate cuvintele”, scriind la patru ani, recitând la cinci ani şi chiar mai devreme lungi poeme, având „la opt ani neîmpliniţi” „cunoştinţe satisfăcătoare de limbă franceză, precum şi de engleză şi germană”, depăşind, într-un cuvânt, prin întreg comportamentul, „legile firii”.

Fapt este că inteligenţa, puterea de asimilare a cunoştinţelor şi de însuşire a limbilor sau de manifestare artistică în multiple planuri – poezie, proză, teatru, eseistică, muzică, grafică, pictură – sunt atât de evidente şi atât de puternic susţinute de imensa cantitate de manuscrise rămase după moartea ei, încât poţi să crezi orice.

Stimulată de preocupările şi – de ce nu? – de ambiţiile părinţilor, care doreau ca fiica lor să strălucească mai presus de oricine, personalitatea Iuliei Hasdeu înflorea de timpuriu, nu atât prin ceea ce au sesizat imediat contemporanii – respectiv, prin precocităţi facile: citit, scris la vârste mici, memorare rapidă, după prima lectură sau audiţie – ci prin ceva mai adânc şi mai individualizant, şi anume prin creaţia sa extraordinară ca amploare şi profunzime.

Partea a doua AICI

sursa: I. Oprişan, Romanul vieţii lui B.P. Hasdeu, Bucureşti, Editura Minerva, 1990, pag. 371-373

Anunțuri

Un răspuns

  1. ” Pe al ar fi vrut Iulia – în anii de înflorire – să-l ajungă”->Se scrie „el” în loc de „al”. ❗

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: