10 mai – Istoria unei sărbători

10 mai sarbatoare nationala

10 mai 1939. În Piaţa Palatului din Bucureşti, Carol II dezveleşte statuia ecvestră a lui Carol I, unchiul şi predecesorul său pe tronul României. Statuia, maiestuoasă, superbă, o armonie de forme robuste, era opera celebrului Mestrovici, sculptorul din Belgrad, care împodobise capitala României cu atâtea opere de artă. Nu întâmplător regele Carol II voise să dezvelească statuia unchiului său tocmai în ziua de 10 mai. Era zi de sărbătoare, era ziua naţională a României moderne de până la 1947. Aşa fusese concepută din primii ani de domnie a lui Carol I şi aşa intrase în tradiţie.

10 mai era ziua regelui şi a familiei sale sau ziua tuturor românilor? Desigur, mai cu seamă la început, ea avea mai accentuat prima accepţiune. Era ziua în care, în 1866, la Bucureşti, în faţa Parlamentului, Carol I jura că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor şi că va domni ca domn constituţional. Ziua în care îşi exprima devotamentul „fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect pentru lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăşi cu d-voastră soarta cea mai buna ca şi cea mai rea”.

Sărbătoarea acestei zile avea şi semnificaţia aducerii aminte, având mereu persoana principelui (regelui) şi familia sa în centru. Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătăia cu flori de la Şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cismigiu. Carol I, Ferdinand, dar şi Carol II şi Mihai I voiau să fie în această zi cât mai mult văzuţi, să ilustreze apropiere de popor (pentru orice suveran şi, prin imitaţie, pentru orice om politic în epoca modernă, imaginea publică era esenţială). Deja la prima întâlnire cu oaspeţii săi de 10 mai, în 1867, Carol I rostea întâiul său discurs în limba română.

Pentru a sărbători această zi se editau mărci poştale cu aspecte din viaţa suveranului; marca de un ban (cu jurământul regelui la 1866), de 3 bani (cu călătoriile regelui prin ţară în poştalion), de 5 bani (primul tun care a tras la Calafat şi Vidin), de 10 bani (întâlnirea lui Carol I cu Osman paşa), de 25 bani (trecerea Dunării de către armata română), de 40 bani (intrarea triumfală a lui Carol I la 1878 în Bucureşti). Se instituiau medalii, care erau conferite pe viaţă, dreptul de a le purta era personal şi el nu se putea transmite urmaşilor, care aveau însă dreptul de a le păstra, amintire de familie. Se băteau monede jubiliare, cum erau cele de aur de 100, 50, 20 lei şi cele de argint de 1 leu, 5 lei ş.a. Fireşte, medaliile şi monedele aveau chipul suveranului. Pe moneda de 100 lei, din 1906, erau reprezentate, pe lângă chipurile regelui şi al reginei, şi acelea ale lui Traian, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Erau reprezentate podul de peste Dunăre al lui Traian, străjuit de un legionar roman, şi podul de peste Dunăre de la Cernavodă Podul Carol I şi, lângă acesta din urmă, un dorobanţ. Regele intra astfel în cuprinsul istoriei naţionale.

10 mai era şi ziua în care se aduceau osanale, în care se spuneau vorbe pompoase (într-o cuvântare ţinută la 10 mai, la o serbare din Bucureşti, Carol I era comparat cu… „Făt Frumos, care se urca pe vârful muntelui ca un vultur”).

10 mai nu era însă doar ziua regelui şi a familiei sale. „Sărbătoarea regelui Carol e şi sărbătoarea României! Netrebnic românul care nu-şi uită astăzi de păsurile lui”, cum clama Pompiliu Eliade într-o conferinţă ţinută la o serbare populară în 1903, îndemnând locuitorii Bucureştilor să petreacă, să uite de necazuri şi să trăiască laolaltă cu semenii o clipă de înălţare sufletească. Era ziua când, mai ales în marile aşezări, se simţea aerul de sărbătoare. La Bucureşti, în Piaţa Universităţii, era defilarea armatei, a elevilor, studenţilor, meşteşugarilor şi negustorilor, a primarilor şi nobililor judeţelor ţării, îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei din care veneau. „Într-o zi de 10 mai (1891) l-am văzut pe falnicul biruitor al lui Osman Pasa întâia oară… Stătea călare în dreptul statuii lui Mihai Viteazul şi privea defilarea”. Aşa îşi amintea Gala Galaction întâlnirea lui cu imaginea suveranului României. O imagine printre coroane aurii, azurii, roşii.

10 mai era ziua în care totul se împodobea. În diferite puncte ale oraşului apăreau arcuri de triumf, străzile se iluminau mai puternic decât altădată şi se „tricolorau”, la toate barierele oraşului se dădeau prânzuri populare pentru săraci (la Filaret se organiza ospăţul veteranilor; în 1906, ospăţul a fost prezidat de generalul Manu, ministru de război, şi la el a participat şi principele Ferdinand). Primăria dădea şi ea un banchet sub cerul liber, iar seara principele şi apoi regele invita la Palat personalităţile ţării (300 de tacâmuri la a doua aniversare, în 1868, 500 în 1873…). Se organiza o Expoziţie (în 1906 a fost una naţională, de mare anvergură), cu tot felul de produse ale industriei şi agriculturii din toate judeţele, dar şi cu cărţi, tablouri, ceramică… Unele produse se vindeau cu preţ redus. Altele erau oferite gratuit. În timpul defilării, „pe un car brutarii fabricau pâinea şi o aruncau mulţimii de jos şi de la ferestre”, cum scrie C. Bacalbaşa.

Nu doar prin atragerea poporului în fel de fel de manifestări, ca să petreacă, să se simta bine, 10 mai era o sărbătoare şi a altora, nu numai a regelui şi a celor care îi stăteau aproape. Ci şi prin anexarea unor evenimente de referinţă istorică, 9 mai 1877, ziua când în Camera deputaţilor s-a proclamat independenţa de stat a ţării, s-a topit prima dată în cea de 10 mai chiar în acel an, 1877. Cu atât mai mult după aceea, după ce Carol s-a afirmat cu adevărat ca un conducător al poporului său pe câmpul de bătaie (comandant suprem al asediului Plevnei, care a primit sabia lui Osman Paşa, dar şi cel care a înfruntat cu curaj şi demnitate expansionismul rusesc).

Cele mai spectaculoase serbări de 10 mai au fost cele din 1881, când a fost proclamat regatul, şi cele din 1906, la 40 ani de domnie a lui Carol I şi la 25 ani de la proclamarea regatului. Despre sărbătorirea acestor zile s-au ţesut poveşti, preluate apoi de istoriografie şi literatură şi care s-au tot povestit la vatra tradiţiilor noastre regale: defilarea carului săpunarilor din Bucureşti, cu o statuie a lui Carol I din săpun şi glicerină, care s-a topit de căldură; imensa coroană de flori oferită reginei de florarii Capitalei, carul tras de 24 de boi reprezentând noua matcă a Dâmboviţei, şi care era gata să se prabuşească, lovindu-se de un balcon; un delegat care s-a aşezat în genunchi în faţa regelui şi nu mai voia să se ridice, un altul care ţinea mortiş să-l sărute pe micuţul Carol, fiul principelui Ferdinand, şi care cu mare greutate a putut fi convins să se liniştească sau vorbele lui C.A. Rosetti, preşedintele Camerei Deputaţilor, adresate reginei Elisabeta, răpit de frumuseţea ei şi a toaletei sale splendide: „Doamnă, naţiunea, privindu-te, frumoasă se vede” (Rosetti, se spunea în Bucureşti, era îndrăgostit de regină şi nu pierdea niciun prilej să-i adreseze amabilităţi; acum găsise o nouă ocazie de a-i spune indirect simţămintele sale).

Sub Carol I, 10 mai a fost o sărbătoare, amplificată an de an. Sub ceilalţi regi a rămas tot sărbătoare, dar n-a mai avut aceeaşi strălucire. Între timp, istoria naţională a ieşit din graniţele Vechiului Regat şi a început să se încarce de alte simboluri şi de alte date: 15 octombrie 1922 încoronarea lui Ferdinand la Alba Iulia, 8 iunie 1930 revenirea lui Carol II în ţară şi anularea legilor adoptate la 4 ianuarie 1926, care instituiau înlăturarea lui. 10 mai a rămas totuşi ziua naţională. Dar n-a mai avut nici trăirea exterioară de mai înainte şi cu atât mai puţin pe cea interioară. Uneori era subiect de ironii chiar în familia regală, ca în 1936, când regina sârbilor, Marioara, fiica lui Ferdinand, lua peste picior, într-o discuţie telefonică cu regina Maria, mama ei, preocupările de sărbătorire a lui 10 mai.

O reîntoarcere la semnificaţia simbolică a lui 10 mai s-a încercat după al doilea război mondial, când monarhia în România începea să fie pusă în pericol. Ca un fel de scut de apărare a unei instituţii, dar de fapt a unei istorii naţionale glorioase, a independenţei ameninţate de trupele de ocupaţie sovietice, 10 mai se reîncarca de simbol în faţa primejdiei.

A fost înlăturată monarhia, în 1947, a căzut şi 10 mai din calendarul zilelor de sărbătoare ale românilor. Noul regim, comunist, îşi căuta şi îşi fabrica alte legitimări. Găseşte 23 august, data care este smulsă din contextul real istoric şi propulsată în deschizătoare de zări comuniste. An de an semnificaţia acestei zile a fost tot mai încărcată şi mai rostuită, ca să legitimeze un prezent ce, neputându-se propulsa în viitor, căuta s-o facă în trecut. În paralel s-a căutat dezbrăcarea zilei de 10 mai de orice altă semnificaţie decât aceea de venire în ţară a unei monarhii străine. 9 mai, ziua independenţei, a fost acum, alăturată altui 9 mai, de data aceasta 1945, când Germania lui Hitler capitulase. Rămânea ideea dublei semnificaţii, dar a fost întoarsă cu faţa către nevoia de alte legitimări.

A căzut comunismul, a căzut şi 23 august. Post-revoluţia nu a mai adus ca simbol 10 mai (teama de conotaţii cu monarhia a fost evidentă). A adus o altă dată, 1 decembrie. Simbolul unităţii de neam şi destin istoric unitar. Toţi au acceptat. E un reper fundamental. Dar într-o lume care se revendică mai puţin din simboluri. E şi un alt început, dar într-o istorie încărcată de începuturi, în care, mereu şi mereu, lucrurile se iau de la capat. Relativismul nu este al istoricului, ci al vieţii istorice a popoarelor.


sursa: Ion Bulei, 9 mai, 10 mai…în Magazin istoric, 1997

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: