Ucis în luptă sau asasinat?

Carol XII, regele Suediei

În seara zilei de 30 noiembrie 1718,  regele Carol al XII-lea al Suediei (unul din marii comandanţi militari ai vremii sale) părea gânditor şi trist supraveghind săparea tranşeelor la Fredrikssten. În jurul orei 21:30 regele a scos capul din tranşeea principală ca să privească schimburile de focuri şi stătea cu bărbia sprijinită în pumn. Prietenii îngrijoraţi ştiau că e mai bine să nu-i atragă atenţia monarhului că e în pericol. Apoi s-a auzit un zgomot ca şi cum o piatră ar fi fost aruncată cu putere în noroi. Regele fusese lovit, iar trupul era inert. Murise pe loc, atins în tâmpla stângă de un glonte de muschetă.

A fost el, însă, doborât de arma unui duşman? Au circulat zvonuri că fusese asasinat de unul dintre ofiţerii suedezi. Beneficiarii decesului erau sora lui mai mică, Ulrika Eleonora, şi soţul acesteia – Frederik, duce de Hessa, care îl însoţea pe Carol la Fredrikssten, în campania împotriva Norvegiei. Înainte de a pleca din Stockholm, ducele îi ceruse soţiei sale să se încoroneze de îndată regină dacă regelui i s-ar fi întâmplat ceva. Ea a ocupat tronul imediat ce vestea morţii lui Carol a ajuns în capitală.

În 1722, regele Frederik, bolnav, apărea la fereastra deschisă a apartamentului regal strigând că el îl omorâse pe Carol. Erau vorbe ale unui bolnav în delir sau o confesiune făcută pe patul de moarte?

sursa: Mari enigme ale trecutului, Reader’s Digest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: