Îşi vânduse sufletul diavolului?

Paganini

Paganini îşi subjuga pur şi simplu auditoriul. Cu o tehnică desăvârşită, cu un simţ muzical ieşit din comun, el scotea din vioară sunete nemaiauzite. După un concert dat la începutul anului 1838 mai mulţi spectatori au afirmat că din vioara maestrului ieşeau pur şi simplu aburi roşii; că ar fi simţit un anume fior;  că un duh  necurat ar fi pus stăpânire pe întreaga sală şi că, ce mai, arcuşul era călăuzit chiar de diavolul în persoană.

Asemenea legende, desigur, îi măreau faima lui Paganini, iar el nu încerca să dezmintă astfel de teribile închipuiri, mai ales că epoca e traversată de romantism şi imaginea artistului damnat e foarte la modă. Semnele unei boli, considerată şi ea destul de ciudată, sunt din ce în ce mai apăsate, astfel că marele violonist caută tot mai mult soarele Italiei. Nu poate însă să nu răspundă invitaţiilor de a concerta în mari oraşe de pe continent, astfel că acceptă să dea un recital la Opera din Paris unde printre spectatori se află nu mai puţin celebrii Rossini şi Meyerbeer. Aceştia, amintindu-şi de concertul din seara de 6 martie 1831, au scris că a fost de-a dreptul uluitor şi că arta lui întrece orice imaginaţie.

Paganini şi-a uimit într-adevăr contemporanii. Superlativele au fost singura posibilitate de a schiţa portretul neîntrecutului violonist. Desigur, cum nu existau mijloace tehnice de înregistrare, nu ne rămâne pentru judecată decât mărturia contemporanilor precum şi paginile sale componistice care pun în continuare mari probleme virtuozilor arcuşului.

Ros de boală, Paganini se atinge din viaţă la 27 mai 1840, la Nisa. Celebritatea îi joacă o ultimă festă. Municipalitatea Nisei, care şi ea devine celebră peste noapte pentru acest gest, refuză să acorde un loc de îngropăciune ilustrului muzician. Legenda are mai multă putere decât raţiunea. Numai intervenţia hotărâtă a Papei a făcut ca neliniştitul violonist să-şi afle în sfârşit un loc de odihnă. Mai marii oraşului erau sufocaţi de imaginea unui Paganini care îşi vânduse sufletul diavolului…

sursa: Mihai Popescu, Almanah Luceafărul, 1985

Un răspuns

  1. acum multe zeci de ani ,am citit un articol in care se spunea ca sicriul a stat multi ani intr-o pivnita aruncat de colo colo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: