Livia Augusta – Femei vestite din lumea antică (prima parte)

Livia, sotia lui AugustusUltimul veac din istoria republicii romane a fost teatrul unor nesfârşite războaie civile, caracterizate prin brutalităţi militare, provocate de voinţa puternică a unor generali şi oameni politici, hotărâţi să pună mâna pe conducerea unică. Cartelurile politice ale celor două triumvirate, masacrele asupra rivalilor politici, oficializate prin listele de proscripţie, comploturi de tipul celui al lui Catilina pentru răsturnarea ordinii politice republicane, răscoale ale sclavilor, de genul celei conduse de Spartacus, confiscările de bunuri materiale, exproprierile agrare forţate etc. arătau destrămarea constituţiei tradiţionale. Se impunea cu necesitate ca în locul haosului şi anarhiei să se ajungă la o conducere unică, prin care să se pună capăt atâtor evenimente furtunoase. Cezar nu a putut-o realiza din cauza idelor lunii martie, dar nepotul său Octavian a ştiut să ofere cetăţenilor ceea ce aceştia aşteptau: pace generală, asigurarea vieţii şi a bunurilor lor materiale.

După reformele fraţilor Gracchi (133-123 î.e.n.), s-a produs o schimbare în ceea ce priveşte situaţia în societate a femeii romane. Descreşte natalitatea, cazurile de imoralitate se înmulţesc, căsătoriile se împuţinează, relaţiile extraconjugale cu sclavele se înmulţesc, iar divorţurile apar din ce în ce mai frecvent. Femeia iese acum pentru prima dată pe arena politică. Cornelia, mama celor doi fraţi Gracchi; Clodia, sora tribunului Clodius ; Fulvia, prima soţie a lui Marcus Antonius; Servillia, mama lui Marcus Brutus şi altele lasă urme în viaţa politică a vremii lor. Tot acum se fac şi căsătorii cu caracter politic. Grupuri de femei discută în apartamentele lor probleme politice. Printr-o serie de legi, Augustus va tinde mai târziu să frâneze moravurile decăzute ale unor femei din aristocraţia romană. Dar nu a reuşit să le înlăture din viaţa politică. Fiica sa Iulia, soţia sa Livia şi strănepoata sa, Iulia Agrippina (mama lui Nero), vor deţine frâne importante în mecanismul de guvernământ al imperiului. Augustus însuşi va folosi pe fiica sa, Iulia, ca instrument al unor căsătorii politice, având în vedere doar interesul de stat şi sacrificându-i libertatea sentimentelor – ceea ce o va arunca, în cele din urmă, în braţele desfrâului.

Prudenţa observată de primul împărat al Romei în rezolvarea problemelor de stat se vădeşte şi în ceea ce priveşte cele trei căsătorii ale sale, făcute cu scopuri politice. Prima lui soţie se numea Clodia, fiică a demagogului şi tribun al plebei, Clodius, avută de acela din căsătoria cu vijelioasa Fulvia, aceasta ultimă, devenită mai apoi soţia lui Marcus Antonius. Deci Clodia era fiica vitregă a colegului său de triumvirat. Atunci când cursul politicii îşi va schimba direcţia, el va concedia pe Clodia, ca să se căsătorească cu Scribonia, rudă a lui Sextus Pompeius, rivalul său politic. Matrimoniul avu loc în anul 42 î.e.n. şi a fost pus la cale de către Mucia, mama lui Sextus Pompeius. Cu cea de-a doua soţie a avut o singură fiică, pe Iulia Maior. După patru ani, Octavian desfăcea şi căsătoria cu Scribonia, pentru a se uni cu Livia Drusilla. Se spune că şi-a adus în casă pe a treia soţie, chiar în ziua când venea pe lume Iulia, în anul 38 î.e.n. Scribonia fusese măritată mai înainte de două ori cu doi foşti consuli. Octavian motiva despărţirea de ea ca fiind: „dezgustat de moravurile depravate ale acestei femei“ (Suetonius, Augustus, 62). Numai pe Livia a iubit-o, a stimat-o şi a păstrat-o ca soţie până la moarte, ea fiindu-i un preţios şi tainic auxiliar politic.

Căsătoria pripită cu Livia, în anul 38 î.e.n., a produs destulă nedumerire asupra felului în care s-a realizat. Livia Drusilla, pe atunci în vârstă de 20 de ani, fusese căsătorită de la vârsta de 15 ani acu un om mult mai vârstnic, Tiberius Claudius Nero; avea un băiat în vârstă de patru ani, viitorul împărat Tiberius, şi era gravidă în a şasea lună (cu viitorul său fiu, Drusus). Mama Liviei, de origine nobilă, fusese o femeie amabilă şi modestă, calităţi sufleteşti pe care le-a transmis fetei. La 16 noiembrie 43, ea dăduse naştere lui Tiberius, al cărui tată a avut o viaţă politică foarte agitată. Deşi om al lui Cezar, el devenise adversar al triumvirilor, iar atunci când izbucnise conflictul între Octavian şi Antonius, în războiul de la Perugia, lupta împotriva moştenitorului direct al dictatorului. Trecuse apoi împreună cu Livia în lagărul din Sicilia al lui Sextus Pompeius, de unde fugi în Orient, ca să intre în serviciul lui Antonius. A fost deci mereu duşman al lui Octavian. Pe când traversa Grecia, Tiberius Claudius Nero a fost surprins de incendiul unei păduri, din care Livia abia s-a putut salva, dar cu părul şi hainele arse.

După reconcilierea intervenită între Octavian şi Antonius (tratatul de la Brindisi, anul 40 î.e.n.), fugarul se reîntoarse în casa sa de pe Palatinul Romei. Numai acum Octavian cunoscu pe Livia şi probabil se legă între ei o afecţiune puternică. Octavian se adresă colegiului pontificilor, suprema autoritate religioasă şi civilă a republicii, ca să-i răspundă de urgenţă dacă o femeie însărcinată poate divorţa şi recăsători mai înainte de a naşte. Colegiul preoţesc îi răspunse că aceasta este posibil numai în cazul când paternitatea nu lasă nici un fel de dubiu. Foarte înţelegător, Tiberius Claudius Nero acceptă divorţul, oferi o dotă Liviei şi participă chiar la ceremonialul căsătoriei cu Octavian, care avu loc la 17 ianuarie 38 î.e.n. După trei luni, ea năştea al doilea fiu, pe Drusus Claudius Nero; Octavian hotărî ca acesta să fie crescut în casa tatălui său legitim. Fostul soţ al Liviei a murit în anul 33 î.e.n. şi atunci cei doi fii, Tiberius şi Drusus, au trecut sub tutela lui Octavian, fiind aduşi spre a fi educaţi în casa acestuia, deci alături de mama lor. Cu toată puternica dorinţă a lui Octavian de a avea un moştenitor de la această femeie atât de iubită, căsătoria sa cu Livia a rămas sterilă.

Roma era obişnuită de un veac cu asemenea moravuri matrimoniale, fiind nedumerită numai asupra motivului care a dus la un acord unanim al celor trei. Abuz de putere din partea triumvirului Octavianus ? O pasiune erotică puternică a aceluia? Răspunsul n-a putut fi dat niciodată.

Livia s-a născut la 30 ianuarie 58 î.e.n., ca fiică a lui Marcus Livius Drusus Claudianus, urmaş a două ilustre familii patriciene, Drusii şi Claudii, proscris de triumviri şi căzut în lupta de la Philippi (42 î.e.n.). Descindea direct din celebrul cenzor Appius Claudius Caecus, cel care ceruse senatului să nu stea de vorbă cu solii lui Pyrrhus, până ce acela nu-şi va retrage trupele din Italia (278 î.e.n.). După tată şi mamă, Livia număra în analele familiei sale multe nume de consuli, dictatori, cenzori, pretori etc., toţi iluştri prin faptele lor. O soră a bunicului său fusese soţia lui Tiberius Gracchus, o vară a ei, soţie a lui Lucullus. Astfel, frumoasa Livia era o descendentă feminină din marea aristocraţie romană, renumită prin glorie şi prin păstrarea vechilor tradiţii republicane.

Dimpotrivă, nu se putea spune acelaşi lucru despre înaintaşii lui Octavian, nobili de dată recentă. Bunicul său, cunoscut cămătar la Veletri, reuşise cu bani să pătrundă în sânul nobilimii, căsătorindu-se cu o soră a lui Cezar, iar tatăl lui Octavian ajunsese doar pretor. Numai testamentul dictatorului îl adusese pe Octavian în sânul lumii patriciene, prin adopţiune. Dar originea obscură i se va reproşa mereu de către duşmani, ca şi faptul că era un general mediocru, un om perfid, violent şi intrigant.

După părerile multor istorici, căsătoria grăbită cu Livia s-ar explica prin dorinţa lui Octavian de a se lega cât mai puternic de vechea nobilime romană. Velleius Paterculus, istoric din timpul domniei lui Tiberius (14-37 e.n.), prieten şi confident al acestui împărat, pretindea că însuşi primul soţ al Liviei ar fi combinat această căsătorie, din pricina situaţiei sale politice, a vârstei înaintate şi a unei boli. Se crede, de asemenea, că aristocraţia romană fusese şi ea interesată în realizarea acestei căsătorii, deoarece braţul unei femei inteligente şi frumoase, petrecut pe după gâtul lui Octavian, era de fapt lanţul cu care se lega de interesele acestei clase. O jumătate de secol, în mod discret, ea va sprijini interesele acestei aristocraţii, în casa soţului său. Femeie de viţă veche patriciană, echilibrată în judecăţile sale, demnă la palat şi virtuoasă în mijlocul unei societăţi în descompunere morală, Livia „va consimţi să sacrifice multe dintre veleităţile sale de primă doamnă a imperiului“, pentru interesele politice ale soţului său.

I s-au atribuit de către unii istorici păcatele obişnuite timpului: folosirea otrăvii în anumite împrejurări, intrigi sentimentale şi o ambiţie vicleană pentru asigurarea viitorului fiilor săi din prima căsătorie. Dar nimeni n-a putut arunca asupra ei nici cea mai mică bănuială de adulter şi desfrâu. Gloria, bogăţiile, adulaţiile şi puterea n-au corupt-o, ca pe alte împărătese de mai târziu. În casa neîncăpătoare de pe colina Palatin a văzut atîţia oameni de seamă, colaboratori ai împăratului şi a fost martoră la discuţii ce hotărau marile interese ale statului. În mijlocul acestora şi-a păstrat simplicitatea şi devotamentul faţa de soţ.

Cu Octavian a locuit mai întâi lângă for, într-o casă ce aparţinuse oratorului Calvus, situată deasupra scării giuvaergiilor. „Apoi s-au mutat pe Palatin, într-o casă dintre cele mai bune ale lui Hortensius, dar care nu se remarca nici prin mărime, nici prin lux, având scurte portice cu coloane de piatră de Alba, iar camerele fiind fără marmură sau mozaic deosebit. Timp de peste patruzeci de ani, a rămas iarna şi vara în aceeaşi cameră…“ (Suetonius, Augustus, 72).

Aceasta este „casa Liviei“, de pe Palatin, transformată în „muzeu“, ca martor al unei vieţi modeste, admirată secole de-a rândul de populaţia Romei. După dorinţa lui Augustus, fiica şi nepoatele sale au crescut în această casă unde, sub ochii Liviei, învăţau să toarcă lână şi să vorbească cuviincios (Suetonius, Augustus, 64). Ajutată de fete şi de sclave, patru decenii Livia a ţesut hainele soţului său în locuinţa de pe Palatin, haine cu care el se mândrea în public. În această privinţă, ea a meritat admiraţia contemporanilor: Livia readucea în viaţa societăţii aristocratice vechi tradiţii uitate, la care adăuga devotamentul familial, modestia, fidelitatea conjugală şi dragostea pentru muncă. Buna înţelegere cu soţul său a fost adesea sărbătorită prin mesele pe care le luau împreună în templul zeiţei Concordia.

Augustus

Octavianus Augustus

Octavianus Augustus iubea tot aşa de mult şi pe sora sa, Octavia, căsătorită între timp cu triumvirul Marcus Antonius. Ambele femei se văzură emancipate de tutela bărbaţilor şi declarate sacrosancte, ca vestalele. Ofensarea lor aducea condamnarea la moarte pentru cel vinovat. Sora şi soţia, considerate ca genii fericite ale statului, s-au bucurat de mari cinstiri din partea lui. Ca un privilegiu cu totul excepţional pentru femeile acelor vremuri, el a permis să li se ridice statui.

Până la căsătoria cu Livia, Octavian dăduse destule exemple de cruzime şi perfidie, pecetluite prin semnătura ce depusese pe lista de proscripţii din anul 43 î.e.n., când triumvirii au trimis la moarte trei sute de senatori şi trei mii de cavaleri, duşmani politici ai lor. Prezenţa acestei femei, graţioase şi cumpătate, alături de el a determinat o schimbare a caracterului său intrigant, brutal şi feroce. Livia i-a recomandat totdeauna indulgenţă, bunăvoinţă şi chiar iertare faţă de supuşi. Ajuns împărat, el va păstra această atitudine.

Istoricii au încercat a realiza o paralelă între Livia şi regina Berenice, soţia lui Ptolemeu I Soter (323-285), fondatorul dinastiei Lagizilor din Egiptul elenistic. Ambele au avut mare înrâurire în bine asupra soţilor lor, folosindu-se de frumuseţea şi inteligenţa cu care le dăruise natura. Dar, spre deosebire de Livia, Berenice se remarcase ca o femeie foarte cultă, pe când soţia ‘lui Augustus apărea ca incarnarea matroanei romane, preocupată de castitatea, austeritatea şi reputaţia sa, lăudate de Seneca şi Tacitus. Se spune că, o dată, a întâlnit pe stradă nişte oameni beţi şi dezbrăcaţi. După lege, aceştia trebuiau executaţi, căci pângăriseră privirea unei femei cu atribuţii sacre de vestală. Dar Livia a intervenit pentru graţierea lor, spunând că „o femeie consideră un om nud drept o statuie…“

Simplitatea Liviei în port şi hrană se încadra perfect în planul de austeritate lansat de Augustus, duşman al risipei şi luxului. La masă, împărăteasa obişnuia să bea vin adus din Dalmaţia, considerat ca un bun medicament pentru longevitate. Era vegetariană, consumând multe zarzavaturi şi fructe. Prefera salata de coacăze negre amestecate cu plante aromate, fructe, piper şi alte condimente. Credea că această salată, nelipsită de pe masa ei, este cea mai bună hrană pentru menţinerea sănătăţii stomacului.

Dispreţuitoare a ocupaţiilor uşuratice, iubea viaţa şi activitatea domestică, conducând munca sclavelor sale, ca şi Penelopa homerică. În afară o interesa numai administrarea bunurilor sale personale. Ea şi soţul său îşi închipuiau că pot reînvia, prin exemplul casei lor, austera viaţă familială romană din vechile timpuri ale republicii, ceea ce era privit ca o naivitate în societatea timpului. Exemplul familial al lui Augustus şi legile date prin senat pentru stăvilirea luxului stârneau doar zîmbetele unor oameni din sânul aristocraţiei decăzute, în perioada de trecere de la republică la imperiu.

Descoperirile arheologice infirmă însă viaţa modestă şi neluxoasă, de care fac atâta paradă istoricii antici şi moderni, atunci când reconstituie biografia Liviei şi îi descriu casa de pe Palatin. În anul 1725 s-a descoperit lângă Via Appia din afara Romei, nu departe de poarta „Sfântul Sebastian“, un imens cavou subteran de tipul columbaria, compus din numeroase încăperi şi nişe. Epitafurile mormintelor indicau un numeros personal domestic, în slujba împărătesei Livia, în număr de peste şase sute de sclavi şi liberţi. Cum ea a fost împărăteasă timp de peste 60 de ani, aceasta arată că circa zece persoane din personalul său decedau în fiecare an, ceea ce indică numărul mare de oameni de care dispunea în permanenţă.

Concordia dintre Augustus şi Livia a crescut an de an. Atunci când cineva o întreba despre secretul de a fi obţinut atâta ascendenţă asupra bărbatului său, Livia răspundea că a fost totdeauna credincioasă şi virtuoasă. Totdeauna a îndeplinit cu plăcere ceea ce îi era lui agreabil, fără să se fi amestecat în treburile sale; el nu-i cerea niciodată părerea. În ceea ce priveşte micile lui amoruri, în loc să facă pe ofensata, dânsa a căutat să le ignoreze. Păstrând această indiferenţă, era de aşteptat ca în căsnicie să nu se fi produs conflicte. Astfel, a închis ochii şi atunci când intimităţile lui Augustus cu frumoasa Terenţia, soţia lui Mecena, se discutau la toate colţurile de stradă.

Ca intelect, Livia era mult superioară soţului. Suetonius ne spune că Augustus: „Chiar şi în conversaţiile particulare cu soţia sa Livia, când subiectele erau serioase le scria şi le citea după carnetul său, ca să nu vorbească dus de împrejurare mai mult sau mai puţin“. Atunci când Augustus se îmbolnăvea sau i se părea că este bolnav, cel mai bun medic al său era prezenţa Liviei. De aceea, vrând-nevrând, ea trebuia să-l însoţească în toate călătoriile. Pe timpul îndelungatei lor vizite făcute în Orient, în anul 22, Livia purta pe corabie o capră ca să aibă lapte proaspăt pentru soţ. Copleşit de atîta solicitudine din partea împărătesei, el o lăuda peste tot mulţimilor.

În faţa acestui concert de virtuţi, apar însă şi defectele Liviei. Literatura istorică antică s-a straduit să o eticheteze pe Livia ca femeie inteligentă, geloasă pe Iulia şi soţii săi, folosind chiar otrava – imputări ce nu corespund decât parţial realităţii istorice. Mult mai târziu, împăratul Caligula, care o cunoscuse bine în copilărie şi la maturitate pe această străbunică, a spus despre ea un mare adevăr, că era „Ulisse în rochie“ (Suetonius, Caligula, 23). Modestia ei ascundea o mare şiretenie, o puternică dorinţă de a participa din culise la treburile de stat şi de a-şi spune părerea în problemele de guvernământ – ceea ce public nu se putea face, femeile neavând drepturi politice. Simplitatea domestică afişată de ea şi soţ este demascată de cohortele de sclavi folosite numai pentru garderobă şi podoabele feminine. Noua generaţie aristocrată ce s-a format după victoria de la Actium (31 î.e.n.), dornică de lux, avidă după plăceri, ostilă căsătoriilor şi naşterilor, putea fi informată şi ea despre unele făţărnicii de la palat, unde lâna se torcea de formă.

Ca să se pună stavilă vieţii voluptuoase şi deşănţate, practicată de această pătură parazitară, Augustus a intervenit cu legile sale severe de asanare morală în ceea ce priveşte obligativitatea căsătoriilor, în frânarea adulterelor, în stăvilirea luxului. Dorea să ia ca model de virtute străveche romană pe Livia, pe care o şi aminti într-un discurs. Pentru a-i convinge pe sceptici despre traiul modest din casa Liviei, dădu dispoziţie să-i fie deschise porţile locuinţei, povesti cum îşi petrece timpul împărăteasa, cu muncă şi fără distracţii. Prea puţini au fost îndeajuns de curioşi ca să se convingă despre ceea ce se petrecea în casa şefului statului.

În orice caz, în ochii romanilor, Livia era considerată perfecţiunea virtuţii feminine şi conjugale, încoronată de frumuseţea sa fizică şi de gloria străbuni’lor. Poporul aprecia, de asemenea, educaţia ce dăduse fiilor săi, Tiberius şi Drusus, doi tineri serioşi, inteligenţi, muncitori şi studioşi. Şi cum Augustus avea o fiică, pe Iulia, din căsătoria cu Scribonia, Livia îşi făcuse de mult iluzia de a o avea ca noră. Deci indirect, unul dintre fiii săi putea deveni succesorul tronului. Poate că împăratul ar fi acceptat bucuros acest proiect matrimonial, dacă n-ar fi fost solicitat, pe de altă parte, de către sora sa multiiubită, Octavia, care era şi ea mama unui fiu, Marcellus, pe care dorea să-l vadă moştenitor al tronului printr-o căsătorie cu vara sa primară, Iulia.

Augustus nu putea ezita prea mult şi a înclinat spre nepotul său de soră. Iulia, în vârstă de 14 ani, fu astfel căsătorită cu Marcellus, care se apropia de 18 ani. Pentru Livia a fost o înfrângere serioasă această căsătorie, dar ea ştiu să-şi ascundă rănile şi să aştepte. După cum remarca Tacitus, ea se stăpânea, înarmată cu o virtute demnă de legendarele timpuri ale Romei; păstra acelaşi spirit curtenitor în felul de a se comporta, ca o mamă mândră şi o soţie afectuoasă, căutând să nu producă răceală între membrii familiei. Atare prefăcătorie se poate citi şi pe statuile sale, prezentată în sculptură cu o frumuseţe glacială, cu un obraz inexpresiv şi cu o fizionomie liniştită, aşa cum dorea ea să fie.

Iulia aparţinea generaţiei de tineret care crescuse sub scutul păcii întronate de Augustus şi nu cunoscuse grozăvia războaielor civile. Frumoasă şi inteligentă, iubea, pe lângă literatură şi artă, luxul şi fastul spre care se îndrepta cu elan, pasiune şi îndrăzneală. Lipsită astfel de rezerva şi prudenţa mamei sale vitrege, va ajunge în conflict cu lex Iulia sumptuaria a lui Augustus.

Adept al vechilor concepţii familiale, Augustus mai organiză şi alte căsătorii cu scopuri politice. Tiberius deveni soţul Agrippinei, fiica lui Agrippa, din prima căsătorie, deci a celui mai bun colaborator al sau, iar Drusus lua ca soţie pe Antonia, fiica surorii sale Octavia şi a triumvirului Marcus Antonius.

Dacă aceste ultime două căsătorii au fost reuşite, aceea dintre Marcellus şi Iulia, consideraţi ca viitori stăpâni ai imperiului, a dat repede naştere la disensiuni şi certuri. Împins de Iulia, Marcellus devenise insolent şi arogant, încât insultase chiar pe Agrippa, primul personaj de seamă al imperiului, după împărat. Iulia ţinea neapărat să obţină împreună cu Marcellus primul rang după Augustus, dând la o parte pe Livia şi pe Agrippa. Dar Marcellus muri destul de tânăr, în anul 23 î.e.n.

Augustus se hotărî să o recăsătorească pe Iulia cu un om energic, care s-o ţină în frâu pe această răsfăţată, care-l jucase pe degete pe delicatul şi bolnăviciosul Marcellus. Noul soţ „politic“ ales de către Augustus a fost însuşi Agrippa, mai mare cu 25 de ani decât Iulia. Astfel, în anul 18 î.e.n., acest om deveni colegul lui Augustus la conducerea imperiului, alături de Iulia, în vârstă de 21 de ani. Nu a contat faptul că Agrippa era de mult timp căsătorit cu Marcella, sora lui Marcellus, deci ginere al Octaviei. Pentru sora lui Augustus era mai plăcut să-şi vadă fostul ginere împărat decât pe fiul cumnatei sale Livia. Agrippa îşi iubea foarte mult prima soţie, dar „interesele de stat“ i-au impus divorţul de Marcella.

Partea a doua AICI

sursa: D. Tudor, Femei vestite din lumea antică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

4 responses

  1. AŞ VREA SA CITESC ŞI PARTEA A2A.UNDE O POT GASI

  2. Su eu la fel ! Unde pot gasi partea II-a ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: