Profesorul a tăcut

Agravându-i-se boala (o afecţiune renală), la începutul anului 1936,  scriitorul şi profesorul universitar Garabet Ibrăileanu a fost internat la un sanatoriu din Bucureşti, transportat cu trenul, pe targă, de la Iaşi. Mai toată viaţa a fost obsedat de „microbi”, de ideea „infecţiei”, ceea ce l-a făcut ca aproape mereu să cultive o igienă dusă la extrem: după fiecare strângere de mână (când o făcea!) se dezinfecta cu alcool, nu era tolerată proximitatea insectelor – ca purtătoare de microbi –, clanţele casei sale erau învelite în vată şi îmbibate cu spirt, chiar capetele ţigărilor erau supuse unui proces de sterilizare înainte de a fi fumate, prin ardere cu chibritul etc.

Ca mulţi alţii, este pudic faţă de ideea de a fi transportat pe o targă, într-un vagon de dormit, coborât în gara din Bucureşti unde lumea curioasă se oprea să-l privească, fără a şti cine este, ci doar dintr-o curiozitate plină de nesimţire. Însă renumele căpătat de-a lungul vieţii îi asigură internarea într-un salon special amenajat pentru el, fără colegialităţi maladive.

Deşi grav bolnav, Ibrăileanu primea vizitele prietenilor scriitori, cu care se întreţinea mai multe ceasuri, dar mai ales citea. După intervenţia chirurgicală la care a fost supus, i s-a comunicat necesitatea unei alteia. Abia acum începe să-şi prevadă sfârşitul, dând şi primele indicaţii „testamentare” în ce priveşte propriile ritualurile funerare: după moarte să fie învelit în multe cearceafuri şi să fie închis în sicriu, pentru ca nimeni să nu-l vadă.

Agonia a venit cu aproape două săptămâni înaintea decesului: era hrănit artificial, delira, nu mai suporta lumina, iar dacă de obicei vorbea arareori, cu vreo două zile înaintea sfârşitului a conversat aproape fără încetare. Într-un final, în noaptea de 10 spre 11 martie, dincolo de miezul nopţii, a trecut în veşnicie la numai 65 de ani, în urma unei stări generale uremice. Momentul a fost anunţat laconic celor prezenţi, pe la 1.30, de către asistenta medicală: „Profesorul a tăcut…!”

sursa: Lucian Nastasă, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor “literari” 1864-1948, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010, pag. 428-429

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: