Jane Eyre – Amanta în literatură

În 1847, Charlotte Bronte, fiica retrasă a unui tânăr paroh, a uimit lumea literară cu Jane Eyre, un roman despre altă tânără rezervată a cărei poveste de dragoste continuă să impresioneze şi în prezent cititorii prin forţa sa de sugestie. Jane este o eroină neobişnuită, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor, îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi: dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă.

Jane este imediat aruncată în lumea reală a iubirii ilicite. Prima ei slujbă este aceea de institutoare a micuţei Adele, pupila unui nobil de ţară, Edward Rochester. Rochester are treizeci şi cinci de ani, o mină mohorâtă, privirea încruntată şi o fire irascibilă. Cu Jane se poartă uneori sever şi distant, iar alteori o tachinează sau îi face confidenţe.

Într-un astfel de moment, Rochester îi dezvăluie că Adele este fiica naturală a amantei sale de o noapte, Celine Varens, o „balerină” franţuzoaică decedată. El îi povesteşte lui Jane că, deoarece a crezut că „silfida galică” îl adora în ciuda faptului că nu era prea chipeş, „a instalat-o la un hotel; i-a angajat un set complet de servitori, i-a luat trăsură, caşmir şi diamante, dantelă etc.” Într-o seară, Rochester şi-a surprins amanta cu alt iubit, „un tânăr vicios şi fără minte”. Cuprins de gelozie, a rămas ascuns, trăgând cu urechea la conversaţia lor vulgară. Când Celine şi-a bătut joc de el, afirmând că era urât şi diform, el s-a vindecat pe loc de „marea lui pasiune” pentru ea. Rochester a păşit în camera de hotel a lui Celine şi i-a poruncit să îşi facă bagajele şi să plece. Apoi l-a provocat pe tânăr la duel şi i-a înfipt un glonţ „într-unul din braţele lui subţiri şi emaciate”. Dar ce era de făcut cu micuţa Adele, despre care Rochester a presupus, în mod greşit, că era fiica lui? „Am scos bietul copil din mizerie şi din Paris şi l-am transplantat aici, să crească în solul sănătos al unei grădini de ţară englezeşti.”

Povestea lui Rochester rezumă părerea lui despre amante, o părere pe care şi Jane o împărtăşeşte. Amanta este o femeie decăzută, cu intelect şi moralitate discutabile. Este trădătoare şi mercantilă, instabilă şi adesea de o naţionalitate străină, iar bărbatul care se însoţeşte cu ea îşi periclitează situaţia.

Deşi o guvernantă „bizară şi neexperimentată” în vârstă de optsprezece ani nu ar putea părea o confidentă potrivită pentru astfel de dezvăluiri, Jane acceptă povestea ca pe un omagiu adus discreţiei sale. Ea este la fel de discretă şi în privinţa nebunei de la mansardă. Nu trece mult până când Jane îşi dă seama că este îndrăgostită de Rochester. Acesta însă, îi face o curte ostentativă unei frumoase bogate şi snoabe, cu care Jane crede că el se va căsători. Dar el manevrează în aşa fel situaţia, încât Jane nu se poate abţine şi-şi mărturiseşte dragostea pentru el. „Credeţi că, dacă sunt săracă, necunoscută, urâtă şi mică, sunt şi lipsită de suflet şi de inimă?” Auzind aceasta, Rochester o cere în căsătorie. „Îţi ofer mâna mea, inima mea şi o parte din toată averea mea”, îi spune el. „Îţi cer să îţi petreci viaţa alături de mine, să fii al doilea suflet al meu şi cel mai bun companion al meu pe pământ.” Rochester o asigură că nu a intenţionat niciodată să se căsătorească cu altă femeie. Fericirea lui Jane este umbrită doar de îngrijorarea cu privire la lipsa ei de resurse financiare. „Nu vreau să fiu varianta englezească a lui Celine Varens. Voi rămâne guvernanta lui Adele”, îl anunţă ea.

Vine şi ziua nunţii; în timp ce stau în faţa preotului la altar, un străin întrerupe ceremonia, declarând: „Domnul Rochester are o soţie în viaţă”. Universul lui Jane se sfărâmă. Femeia ascunsă la mansarda conacului Rochester este soţia lui legitimă, „nebuna, reaua şi abrutizata” Bertha Mason, vlăstarul otrăvit a trei generaţii de femei nebune, ca să nu mai vorbim de faptul că erau de neam străin. Jane a evitat în ultimul moment să facă din Rochester un bigam. Ba mai rău, „omul acela aproape că m-a transformat în amanta lui: trebuie să fiu de piatră faţă de el”, se jură ea. Disperat, o imploră pe Jane să meargă cu el în sudul Franţei, ca să trăiască în calitate de soţ şi soţie. „Nu te teme că am vrut să te ispitesc, ca să te fac amanta mea”, insistă el. Pentru a o convinge, Rochester îi descrie amantele care au urmat după Celine Varens: Giacinta, o italiancă „violentă şi lipsită de principii”, şi Clara, o nemţoaică „voinică, fără minte şi neimpresionabilă”. „Am dus o viaţă josnică. A-ţi face o amantă este aproape la fel de rău ca a cumpăra o sclavă: ambele sunt adesea, prin firea lor, dar şi prin poziţie, inferioare…. Nici nu vreau să-mi amintesc de vremurile petrecute alături de Celine, Giacinta şi Clara.”

Pentru a nu cădea în ispita de a deveni amanta englezoiacă a lui Rochester, Jane fuge la ţară. Rătăceşte fără bani, îngheţată şi aproape moartă de foame, până când, în cele din urmă, întâlneşte două călugăriţe devotate şi pe fratele lor, un fanatic religios, St. John Rivers. După ce o repun pe picioare pe Jane, fraţii îi asigură un trai modest, dar onorabil, ca profesoară pentru copiii de la ţară. Uneori Jane regretă ce a pierdut: „viaţa în Franţa, ca amantă a lui Rochester; înnebunită de dragoste jumătate din timp… sclavă într-un paradis prostesc, la Marsilia”.

Viaţa simplă a lui Jane se complică printr-o cerere în căsătorie din partea lui St. John, care îi propune să-l însoţească în India, unde el urma să plece ca misionar. Jane nu îl iubeşte şi ştie că el o vede doar ca pe o tovarăşă de viaţă. În timp ce încearcă să ajungă la o decizie, află că un unchi necunoscut a murit, lăsându-i o avere. Devenind brusc independentă, Jane se grăbeşte să-l regăsească pe Rochester, cu care acum se poate împrieteni fără să devină amanta lui.

Între timp Rochester a ajuns un om nenorocit. Soţia lui nebună a dat foc conacului şi a murit în incendiu. Rochester a supravieţuit, cu arsuri grave şi orb, dar rămânând la fel de îndrăgostit de Jane ca şi ea de el. „Jane, vrei să te căsătoreşti cu mine?” o întreabă el încet. „Da, domnule”, îi răspunde ea cu inima plină de bucurie. Voinţa de fier a lui Jane şi tăria ei de caracter, susţinută prin cîteva intrigi bine gândite, o salvează de la josnicia statutului de amantă. Numai în cadrul căsătoriei, ne spune Charlotte Bronte, Jane se poate bucura pe deplin de forţa magnetică a atracţiei reciproce care există între ea şi Rochester.

*****

sursa: Elizabeth Abbott, O istorie a amantelor, Ed. Lider, Bucureşti, 2005

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: